Departe-Octavian Goga

Vezi luna-n cingătoarea
Aprinsei bolţi albastre,
Argintul ei tiveşte
Şi pragul casei noastre.
Şi uite,-n clipa asta
Eu nu ştiu ce mă-ndeamnă
Să simt întreg amarul
Acestei nopţi de toamnă.

you can go your own way -chris rea

În fiecare zi-Romulus Vulpescu

În fiecare zi, ne batem joc

De păsări, de iubire şi de mare,

Şi nu băgăm de seamă că în loc,

Rămîne un deşert de disperare.

Ne amăgeşte lenea unui vis

Pe care-l anulăm cu-o şovăire;

Ne reculegem într-un cerc închis

Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un aşternut posac,

Însinguraţi în doi, din laşitate,

Minţindu-ne cu guri care prefac 

In zgură sărutările uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,

Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:

Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,

Ca să mai ştim că dragostea există.

În fiecare zi, ne batem joc

De păsări, de iubire şi de mare,

Şi nu băgăm de seamă că în loc,

Rămîne un deşert de disperare.

Azi toate nu mai sunt,ci doar au fost-Dumitru Malin

Cine mai ţine doliu după tine

Măicuţa noastră-nveşmântată-n lut

Doar nucul de pe coastă negru bine

Acum când toată frunza i-a căzut

Doar prunii cu cămăşile bătrâne

Rămaşi fără nădejde-n vânt şi-n ploi

Şi-o curte rece unde nici un câine

Nu mai întoarce capul după noi.

Nu-ţi vine să mai intri nici în casă

Că şi acolo-i rece ca-n sicriu

Durerea din icoane se revarsă

Şi scârţâie podeaua a pustiu

Dacă ţi-arunci privirea pe fereastră

Pe-acolo nu mai trece nici un drum

Ci numai o tristeţe lungă-albastră

Şi-un râu de amintiri ţesute-n fum

Atunci întors în frigul din odaie

Smintit te uiţi prelung la patul gol

O lacrimă-ascuţită obrazu-ţi taie

Şi-un ţipăt fără glas îţi dă ocol

Revolta surdă-n cleşte-ţi strânge dinţii

Şi nu mai ai cu cine s-o împarţi

Când casa noastră şi-a pierdut părinţii

Degeaba undeva mai are fraţi

Degeaba doliul lor pe-aici revine

Să-şi ţină rânduiala fără rost

Căci toate, mamă scumpă, fără tine

Azi nu mai sunt, ci doar au fost..., au fost.

Sunt o bancă de toamnă....

Sunt  o bancă de toamnă din lemn obosit
Pe care se-așează doar dorul de tine....
Sperii frunze și ciori și văzduhul coclit
Iar surâsul ....nici el nu mai vine....

În pădurea ce nu mai foșneste deloc
Sunt o bancă din lemn sau din... câine,
Aș mușca din pământul ce mă ține zălog
Să-mi pocnească tristețea de mâine!

Sunt o bancă de toamnă din lemn încâinit
Care știe durerea plecării,
 Legănând un suspin ,un oftat scârțâit
Și-un "mi-e dor"adresat ...depărtării.

Ca o greşeală-n care-am stat- Constanţa Buzea

Toamnă-n grădină, toamnă pe deal,
Toamnă pe şes,
Toată lumina prinde rugină, frunzele ies
Să se-nfăşoare pe răsuflare şi pe vedere
Într-o cădere de culoare fără putere.

Ea ne ajută, sufletul nostru e împăcat,
Vara e mută ca o greşeală-n care-am stat.
Cum suntem azi, am fost şi ieri, alţii, tot alţii,
Marea ne uită, uită-ne munţii, înalţii.

Fie că stăm de-aci-nainte puri în lumină,
Frunzele aduc înspre pământ urme de vină.
Totuşi ce preţ necugetat se pregăteşte
Pentru livezi şi pentru vii, pentru nădejde.

Penru un cer încă senin, pentru schimbare,
Pentru toţi sâmburii care devin lacre de soare?

Şi poate de aceea...Nichita Stănescu

 şi poate de aceea, că nu suntem metalici

şi nici încetiniţi, şi nici lemnoşi, -

de aceea poate, când cocoşii galici

se bat cu penele-nfoiate şi frumoşi, -

noi ridicăm din noi, un glob de gând spre vid

şi-l sprijinim în pălmi, deasupra, sus, 

şi soarele se alungeşte spre el şi îşi deschid

înca ceva din ele

luminile de nespus.

şi se curbează câmpul supt, spre globul

acesta, doritor, 

şi viitorul îşi întinse leneş lobul

înspre prezent, rupându-se din viitor

De-aceea poate apărem mai palizi, 

şi-n largi mişcări orizontale, de înot, 

un glob de gând întindem, tot şi tot

mai sus, spre sorii candizi…

pâna se lipesc de el bucaţi de cer albastre

şi-aterizate păsări, cu umbrele zburând, 

şi relieful viu al trupurilor noastre

devine relieful acestui glob de gând.