Către iarbă-Nichita Stănescu

Culoare tremurată ca de frig,

tu verde al iubirii mele,
pe care-n trunchi de lemn te strig
şi vii însingurat sub stele,
sub cer căzut,foşnind din tine
 valuri întoarse către vaier;
şi brusc plonjez spre înălţime
ca-ntr-o prăpastie de aer,
lăsându-mi umbra să planeze
 asemeni norilor de ploaie,
când visurile-aproape treze
 prind toamna-n ele şi-o îndoaie
 ca pe-o meandra-n şes,de ape,
şi tu vii pe deasupra ,verde,
şi nici un lucru nu te-ncape,
şi ora tot mai mult te pierde...