Cu o nepasare,cu o absență
mi-ai rupe privirile,
și ele,
un ochi verzui de apă,un ochi fugitiv
de oglindă
nebune-ar căuta să se sprijine
și nu ar găsi.
Iarna ce-asmute prin aer
înfometate vânturi,purtând
în vârfuri capete de lup,
mi-ar mușca privirile rătăcitoare,
mi-ar smulge din ele
trupurile tale iubite-ndelung
mângâiate,adulmecate,văzute.
Și-ar cădea peste oraș,peste linii ferate,
peste păduri,peste fluvii
o dureroasă ninsoare de trupuri
străvezii,suave,imaginare și nimeni
nu le-ar bănui.
Numai eu,căutându-te-n lume,
mi-aș ridica ochii orbi și albaștri
unul peste Kamciatka,peste Groenlanda,
altul peste Atlantic,peste Pacific.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu