miercuri, 27 februarie 2013

Tatuaj bestial

Vine un individ intra intr-un cabinet de tatuare si spune:
- Vreau sa-mi tatuati bestial, pe penis, o bancnota de 100 de euro!
Artistul se mira si intreaba:
- Dar de ce acolo si de ce tocmai asta???
- Simplu: unu la mana: imi place sa ma joc cu banii;
doi: imi place sa vad cum imi creste averea
si trei: cand vine nevasta-mea la mine sa-mi ceara bani , eu o sa-i spun ''Ia de-aici!''

luni, 25 februarie 2013

Citate-Teodor Mazilu

Incultura unui bărbat se poate ierta, dar meschinăria niciodată..
 
Genială femeie. Ea se hotărâse să răzbune pe pielea mea nedreptăţi pe care nimeni, niciodată, nu i le făcuse.

Pe lângă plăcinte de casă, pe lângă iepuri de casă, pe lângă papuci de casă există şi oameni de casă.

 În faptul că bărbaţii mint, un mare rol îl joacă şi stupiditatea femeilor: dacă unei femei n-ai ce-i spune, îi spui c-o iubeşti.

 Trebuie făcută însă foarte clar deosebirea dintre un prost şi un tăntălău. S-ar părea, la prima vedere, că e acelaşi lucru... Nu e chiar aşa... Tăntălăul e un idiot, care s-a resemnat cu destinul de idiot. El nici nu vrea să fie decât un biet idiot, n-are nici o altă pretenţie. Deci, tăntălăul e plin de modestie, pe când prostul e convins de geniul său... Din acest punct de vedere, tăntălăul e net superior.


De obicei la partidele de deznădejde participă numai femei; ele au, într-un grad mai înalt decât bărbaţii, vocaţia nefericirii.

 Sexualitatea este o forţă oarbă care poate fi sublimată.

 Pentru individul cu rost de hienă, nenorocirea altora e pâinea cea de toate zilele.
 

 Si-apoi si furtul e o munca. Cere capacitate, efort si uneori chiar si cultura. Eu personal il respect. Fura cinstit, cu sudoarea fruntii...



sâmbătă, 23 februarie 2013

Politicienii...

Intrebare: Cu cine se aseamana porumbeii?
Raspuns: Cu politicienii, deoarece atunci cand sunt jos iti mananca din palma, iar cand sunt sus se ca** pe tine!...

marți, 19 februarie 2013

Muşatisme-Tudor Muşatescu


Dragostea:Bătăi de inimă pentru dureri de cap; Sentimentul care vine în galop şi dispare în vârful picioarelor. .
    Femeile nu înşeală, compară.
.       Unii trăiesc gratis, alţii degeaba.
.       Dacă într-o vorbă îndeşi mai mult decât încape, devine vorbă goală.
.       De ce prostul e mărginit, când prostia e nemărginită?
.       Bănuitorul se trezeşte înaintea ceasului deşteptător, ca să-l controleze dacă sună exact.
.       În fiecare zi de primăvară când vin rândunelele, pesimistul fredonează "vezi rândunelele se duc".
.       Caloriferul stins e mai rece decât frigiderul în funcţiune.
.    
.       Lanţurile au redactat definiţia libertăţii.
.       Idee bine clocită trebuie să facă adepţi, nu pui.
.       Când stai de vorbă cu proştii numai duminica e o adevărată sărbătoare.
.       De ce au militarii acte de stare civilă?
.       Fost primar, fost prefect, fost senator, fost ministru, conu Mişu a fost numai un fost.
.       Ca să măsori distanţele, trebuie să le şi străbaţi.
.       Marele cusur al femeilor este că te iubesc, totdeauna, când ai altceva de făcut.
.       Nu sunt sensibil la frig. Chiar şi gerul mă lasă rece.
.       E frumos să fii bun, dar trebuie să fii şi bun la ceva.
.       Numai după invidia altora îţi dai seama de propria ta valoare.
.       Fericirea se trăieşte numai de la o clipă la alta. Între ele bagă intrigi viaţa.
.       Laşitatea este sentimentul care n-are nici măcar curajul să spună cum îl cheamă.
.       Plictiseala lungeşte ziua şi scurtează viaţa.
.       Plantă care provoacă insomnii unora: laurii altora.
.       Minciuna premeditată nu mai e chestiune de fantezie, ci de caracter.
.       Adevăraţii cai de cursă nu aleargă pentru premii, ci numai ca să-şi pună sângele în mişcare.
.       Gloria, când moare, nu face testament în favoarea nimănui.
.       În ziua victoriei, nu uita să-ţi aminteşti şi de înfrângerile anterioare.
.       Nu gloria este efemeră, ci numai cei ce o au.
.       Amintirile unora se numesc remuşcări.
.       Fiecare inimă are podul ei cu vechituri, pe care nu se îndură să le arunce niciodată, dar le  scutură din când în când.
.       Amintirile sunt asemenea cărţilor din biblioteca ta. Cauţi câte una când nu mai ai nimic nou de citit.
.       N-am cerut vieţii nimic. Tot ce am avut, i-am smuls. Şi tot ce n-am avut, mi-a furat.
.       Cu vremea să mergi în pas, nu la pas.
.       Una e să crezi şi alta e să fii credul.
.       Una e să ceri, alta să cerşeşti, şi cu totul altceva să revendici..
.       Amabilitatea adevărată trebuie să fie, în primul rând, o chestiune de caracter şi apoi una de educaţie.
.       Nu plânge fără motiv. Şi mai ales, nu plânge când ai motive.
.       Când ţi se cuvine ceva, să nu ceri. Pretinde.
.       Viitorul unui om, ca şi al unei lumi, se construieşte, nu se visează.
.       Te-ai întrebat vreodată câte mâini au făcut pâinea, pe care, cu una singură, o duci la gură?
.       Fără mâna omului, omenirea ar fi trăit în patru labe .
.       Bănuiala e serviciul de spionaj al oamenilor neînarmaţi pentru viaţă.
.       În fiecare tren al lumii, viaţa circulă pe compartimente.
.       Era atât de urât, încât atunci când se strâmba, părea mai dragut.
.       Când priveşti marea, gândul o ia în derivă.
.       Suntem chit, tinere confrate. Dumneata nu mă cunoşti şi eu nu te recunosc.
.       Poţi să fii într-o ureche şi totuşi foarte serios la treabă: dacă eşti ac.
.       Noaptea, viteza gândului circulă în "ani-întuneric".
.       Şi dacă ai chelit, ce? Parcă pe lumea asta nu sunt şi vulturi pleşuvi?
.       Focul sacru nu se aprinde cu chibrituri.
.       Numai covoarele se nasc ca să fie călcate în picioare.

luni, 18 februarie 2013

Corbul-E.A.Poe

Într-un sumbru miez de noapte cînd, sleit şi slab, în şoapte,
Cercetam doctrine stranii strînse-n  jerpelit  cotor,
Şi picam de somn, – de-odată, auzii o foarte-nceată
Lovitură repetată-n uşa mea izbind uşor.
„E vreun călător”, şoptit-am, „care ciocăne uşor, –
                                                Doar atît – un călător.”
Ah, mi-aduc aminte – ceaţă, şi-un decembrie de gheaţă;
Lent agonizînd tăciunii-şi lăsau spectrul pe covor.
Zorii-i aşteptam să vie, şi-n  zadar ceream tărie
Din cărţi vechi, la jalea vie după stinsa mea Lenore, –
Fata-flacără pe care îngerii-o numesc Lenore, –
                                               Nu
aici – în lumea lor.
Foşnetul mătasei grele-n purpuriile perdele
Mă-njunghia, – vărsa în pieptu-mi un ciudat, adînc fior;
Ca să-mi potolesc nebuna inimă ziceam într-una
„Vreun drumeţ ce-aşteaptă luna bate-n uşă-ncetişor,
Rătăcit drumeţ ce bate-n uşa mea încetişor.
                                              
Doar atît – un călător”.
Repede-adunînd putere-n suflet, fără-ntîrziere,
„Domnule”, am zis, „ori doamnă, mila voastră o implor;

Fapt e că dormeam; – puţină, doar bătaia-a fost de vină,
O bătaie mult prea lină-n uşa mea, încît uşor
Am luat-o drept părere”, – şi-am deschis uşa uşor; –
                                                Beznă – nici un călător.
Sfredelind  a nopţii  smoală,  plin  de spasme şi-ndoială,
Stam visînd ce-n vis vreodată n-a visat vreun muritor;
Dar tăcerea şi pămîntul erau grele ca mormîntul;
Se-auzi numai cuvîntul murmurat abia – „Lenore?” –
Eu l-am spus, – apoi ecoul repetă cernit „Lenore!”
                                          Doar atît – o vorbă-n zbor.
Întorcîndu-mă-n odaie, mistuit ca de-o văpaie,
Desluşii acelaşi sunet, de-astă dată mai cu spor.
„Sigur”, zis-am, sigur trece cineva; – sub geamul rece,
Ia, să văd ce se petrece; – am să lămuresc uşor
Taina-aceasta; – să-mi trag firea şi-o voi lămuri uşor;
                                                  
E doar vîntul călător;
Iute-am dat oblonu-n lături şi, cu negrele-i peneturi,
Un vechi Corb din sfinte vremuri apăru solemn, în zbor;
Fără pic de ezitare, fără nici o înclinare,
Ca un domn sau doamnă care nu cunosc răgaz, nici zor,
S-aşeză pe bustul mîndrei Pallas fără nici un zor,
                                             Chiar de-asupra, sfidător.
Şi, cum pasărea ursuză îmi stîrnea surîs pe buză
Prin severa-i etichetă, gravă, – am şoptit uşor
„Deşi creasta ţi-e golaşă, nu pari o fiinţă laşă, –
Corb spectral purtînd cămaşă de-ntuneric, foşnitor, –

Spune-ţi numele de domn pe ţărmul Nopţii foşnitor!”
                                           
Zise Corbul „Nevermore”.
Mult m-am minunat de-această pasăre cu tunsă creastă,
Că vorbea, – deşi răspunsul nu era lămuritor;
Însă nimănui în viaţă nu i se arată-n faţă
Pasăre tronînd semeaţă chiar de-asupra pe uşor, –
Pasăre sau arătare stînd pe-un bust, lîngă uşor,
                                         Cu-acest nume „Nevermore.”
Însă Corbul care-acuma sta pe bust rostise numai
Un cuvînt în care-ntregu-i suflet se stingea de dor.
N-am mai zis nimic, – o vreme n-a mişcat nici el din pene, –
Pînă ce-am şoptit alene „Alţi amici s-au dus în zbor;
Mîine şi el o să plece, ca Speranţa mea, în zbor.”
                                                 Dar el zise „Nevermore.”
Tresărind că vocea-i spartă-mi răspundea cu-atîta artă,
„Da”, mi-am zis, „e tot ce ştie, tot bagajul vorbitor
Smuls unui stăpîn prea-jalnic, căruia Dezastrul falnic
I-a schimbat un cînt şăgalnic în refren croncănitor, –
Tînguirile Speranţei în refren croncănitor,
                                           Precum „Never-Nevermore.”
Şi, cum pasărea ursuză îmi stîrnea surîs pe buză,
Am  împins  grăbit  fotolui  chiar  sub  bust,  lîngă  uşor,
Şi, surpat în el, cu gîndul visul de alt vis legîndu-l,
Mă-ntrebam mereu, scrutîndu-1, ce mesaj prevestitor, –

Slab, din sfinte vremuri, sumbru – ce mesaj prevestitor
                                           Mi-aducea prin „Nevermore.”
Asta frămîntam în minte, iscodind fără cuvinte
Corbul ce-aţintea asupra-mi ochiul fix, sfredelitor.
Asta, şi mai multe, – toate vrînd să ştiu – lăsam pe spate
Capu-n  pernele muşcate de-un reflex Strălucitor, –
Perne de mătasă-n care părul ei strălucitor
                                                          Nu va mai pluti uşor.
Camera-mi părea ţesută de-o tămîie nevăzută
Arsă de-un Seraf cu paşii ca un clinchet pe covor.
„Vai, sărmane!”, am zis, „Prin cete de heruvi, Cel sfînt îţi dete
Un răgaz – şi suc – să-mbete gîndul tău pentru Lenore;

Bea acest suav nepenthes, bea, – şi uit-o pe Lenore!”
                                                   Zise Corbul „Nevermore!”
„Piază rea!”    strigai, „Prooroace! – Corb sau diavol, n-are-a face!
Fie că Ispititorul, fie că furtuna-n zbor
Cuteză să te trimită în pustia mea vrăjită, –
Într-o casă bîntuită de Oroare, – te implor!
E vreun balsam în Iudeea? – spune, spune-mi, – te  implor!”  
                                                   
Zise Corbul „Nevermore”.
„Piază  rea!”   , strigai, „Prooroace! – Corb sau diavol, n-are-a face!
Pe boltitul cer, pe Domnul adorat de noi în cor, –
Spune-mi – săruta-voi oare în Edenul sfînt din zare
Fata-flacără pe care îngerii-o numesc Lenore, –
Fata pură, ca o rază, care s-a numit Lenore?”
                                                    Zise Corbul „Nevermore!”
„Ultimul cuvînt să-ţi fie!, – corb sau drac!  în vijelie
Să te-ntorci, – te-nchidă Noaptea sub plutonicu-i zăvor!
Pene nu lăsa pe cale – martore minciunii tale!
Nu-mi sfărma cu-aripi spectrale sihăstria!  – Piei în zbor!
Scoate-ţi crudul plisc din mine, forma spulberă-ţi-o-n zbor!”  
                                                    Zise Corbul „Nevermore”!
De-atunci Corbul, ca o stană, nu mai flutură din pană,
Stînd pe bustul mîndrei Pallas, – fantomatic, sfidător.
Ochii lui au para trează-a unui demon ce visează,
Baza lămpii-i proiectează umbra neagră pe covor,
Şi-al  meu suflet niciodată, smuls din  ea, de pe covor,

                                                  
   Nu va  mai sui în  zbor.

Săracul şi stelele-Cincinat Pavelescu

Un sărac privea la stele
Cum te uiţi la un tezaur
Şi zicea: Oh, ce de aur
Doarme-n ele!

Şi, pe când murim de foame,
Goi, nemernici şi uitaţi,
Voi făceţi cu ochiul numai
La bogaţi.

D-aia strig, pe frigul ăsta,
Hai! Ciocniţi-vă-ntre voi!
Să mai plouă niţel aur
Şi pe noi!




Tudor Muşatescu -De dragoste


Dragostea. Bătăi de inimă pentru dureri de cap. Sentimentul care vine în galop şi dispare în vârful picioarelor.

 Prima dragoste e ca primul pahar de şampanie: o spumă care te costă mult.

 Cel mai mare trişor din lume e dragostea. Te fură din ochi.
Afecţiune: Dragoste care şi-a aranjat drepturile la pensie
 
Când te doare inima la 20 de ani, eşti îndrăgostit; la 50, eşti cardiac.


Final

Iubirea noastră, Riri, se va sfârşi. Ce vrei,
Iubirea... e o vorbă, un mic pseudonim
Ce ne-amuzăm să-l punem acelui obicei
De-a-ne culca-mpreună convinşi că ne iubim.
O, nu... nu fac o glumă sau scenă de prost gust
Nu sunt bolnav (cu toate că sufăr de migrenă)
Nici n-am băut nimica... lichior, malaga, must,
Ori altă băutură de marcă indigenă.
Atunci?... O întâmplare, un lucru de nimic,
Am întâlnit pe stradă trecând o-nmormântare;
Idei asociate... amurg... anticipare...
Şi am venit la tine cu şovăiri de dric.
Nu mă-nţelegi... Acuma, mi-eşti încă dragă, Riri,
Căci îmi iubesc în tine amorul meu limfatic.
Dar va veni şi ziua firească-a despărţirii...
Când?... O necunoscută-ntr-un calcul matematic.
O! va veni şi ziua când în rochiţa roz
Îţi vei cânta atentă "bucata" la pian,
Când, pentru prima oară, defunctul Berlioz
Mă va surprinde, Riri, cu ochii în tavan.
Şi va veni şi noaptea când, goală, încolăcită
Te vei lungi-ntre perne, cu capul blond pe mână,
Si-mi voi fuma ţigara privind către ispită
Cu ochi blazat de sculptor, conturu-ţi de cadână.
Si va veni şi-amurgul (şi poate nu de toamnă)
Când paşii tăi, mecanic, te-or duce către uşă
În clipa când urechea-ţi fragilă de păpuşă
Va auzi în fine, din nou, banalul «Doamnă».
Şi vei pricepe atuncea, în clipa despărţirii,
Lugubra amăgire a vorbei «împreună»
Şi-om îngropa în vreme, amorul nostru, Riri,
Banal, ca într-o raclă, un mort de moarte bună.





duminică, 17 februarie 2013

Necunoscuta-Gabriel Ţepelea


Ne-am întâlnit ca două drumuri care
Se întretaie-o clipă în amurg,
Au tresarit în sânge minutare,
Dar ne-am pierdut în apele din burg.

Eu scotoceam fărâma mea de pâine
Prin palmele vieții-ncrâncenate
Iar tu durai spre templele de mâine
Albastre punți de vise înspumate.

Ci nevăzute fire ne chemau
Spre azi, spre mâine, undeva-nainte,
Iar anii tinereții nu știau
Că vor veni și-aducerile-aminte...

Ca o stafie mă întorc pe rând
La clipele trecute-n veșnicie,
Le mângâi rar, cu degete de gând,
Cu inima la ce putea să fie

De ne opream în seara cu scântei
În golful parfumatelor ispite,
Ce chiot revarsam peste alei
În numele vieții împlinite

Azi te astept pe la răscruci, năluc,
Cu sufletul pândar de bucurii
Văd alte Juliete cum se duc
Spre clipele cu bucle azurii,

De nicăieri n-apari, de nicăieri!
Eu sunt ca magul așteptând o stea,
Ce-a sfîșiat adâncul de tăceri
Cu jerba de lumină ce murea

Ai fost aievea ,clipă răsărită
Din lanuri de viață arzătoare,
Sau numai o nălucă împletită
Din zumzete de visuri și ninsoare...?

De bat la poarta tainelor închise
Eu te găsesc în mine cu furtuna,
Stăpână nesfârșită peste vise,
...Necunoscuta mea, de totdeauna.





Scrisoare de bun ramas-George Ţărnea

Iubito, câta lume între noi...
Numaratori de ploi din doi în doi
Si dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zapezi pe buze ne-au crescut...
Asculta-ma si lasa-ma sa strig
Mi-e frica de-ntuneric si de frig
Si nu mai vreau sa stiu pâna la sfârsit
Cine-a iubit frumos, cine-a gresit
Cine-a facut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a ramas
Cine si-a smuls peretii rând pe rând
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând
Cine a pierdut si cine a câstigat
De toate înlantuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult în celalalt
Sub cerul prea strain si prea înalt
Când am sa uit cum suna glasul tau,
Decât tacerea, ce-mi va fi mai rau
Si cum sa pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamna umbra ta?
Numaratori de ploi din doi în doi
Iubito, câta lume între noi.

joi, 14 februarie 2013

Iertările-Adrian Păunescu


Tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă,
Că ochii mei sunt când senini, când verzi,
Că port ninsori sau port noroi pe tâmplă,
Ai să mă ierţi altfel ai să mă pierzi...

Văd lumea prin lunete măritoare
Si vad grădini cu arme mari de foc,
Sub mâna mea deja planeta moare
Si în urechi am continentul rock...

Ai să ma ierţi că sunt labilitate,
Că trec peste extreme fulgerând,
Ai să mă ierţi preablânda mea de toate,
Eu sunt nemuritorul tău de rând...

Ai să ma ierţi că nu pot fără tine
Si dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi,
Mie pierzându-mi-te imi va fi mai bine,
Eu, tristul cel mai liber dintre toţi...

Si cum se-ntâmplă moartea să le spele,
Pe toate-nobilându-le fictiv,
Ai să te-apleci deasupra morţii mele
Si tot ai să mă ierţi definitiv...

Ai să mă ierţi în fiecare noapte
Si-am să te mint în fiecare zi,
Si cât putea-va sufletul să rabde,
Cu cât îţi voi greşi, cu atat te voi iubi...

Ultima scrisoare-Mihai Beniuc

Sfarsitul a venit fara de veste...
Esti fericita?...Vad ca porti inel!...
Am inteles...Voi trage dunga peste
nadejdea inutila...Fa la fel!...
Nu, nici un cuvant, nu spune ca-i o forma
cunosc insemnatatea ei deplin...
Stiu, voi aveti in viata alta norma,
eu insa in fata normei nu ma inchin
Nu te mai cant in versuri niciodata...
mai mult, in drumul tau n-am sa mai ies;
nu-ti fac reprosuri nu esti vinovata
si n-am sa-ti spun, de fapt, ca nu m-ai inteles
A fost, desigur, numai o greseala
putea sa fie mult - nimic n-a fost
in vesnicia mea de plictiseala
tot nu imi inchipui ca puneai vre-un rost
Cand degete de Midas am pus, magic,
pe frageda fiinta-a-ta de lut
suna in mine murmurul pelagic
al sfintelor creatii de-inceput
vedeam cum peste vremuri se inalta
statuia ta din aur greu masiv
cum serioase veacuri se descalta
si-ngenunchiate in randuri, submisiv
la soclul tau dumnezeiesc astepta
sa le intinzi cu zambet linistit
sper sarutare adorata dreapta
inainte de-a te sterge in infinit
Oh, de-am fi fost alaturi doar o ora
am fi ramas in auriul vis
ca o eterna roza aurora
de inteles, de nedescris
Ireversibil s-a incheiat povestea
si nici nu stiu de ai sa mai citesti
din intamplare randurile acestea
in care as vrea sa fii ce nu mai esti
N-am sa-ti strivesc eu visul sub picioare
n-am sa lovesc cu vorbe ce mi-i drag
as fi putut sa spun :"Esti ca oricare!"
dar nu vreau in noroaie sa ma bag
De-ar fi mocirla in jurul tau cat haul
tu vei ramane nufarul de nea
ce-l strajuieste beat de pofte TAUL
ce-l tine candid amintirea mea
Vei fi acolo neintinata
te voi iubi mereu fara cuvant
si lumea n-o sa stie niciodata
de ce nu pot mai mult femei sa cant
Acolo sub lumina de mister
Scaldata in apa visurilor lina
vei sta iubito ca-ntr-un colt de cer
o stea de seara blanda si senina
Si cand lumea va fi rea cu tine
cand au sa te improste cu noroi
tu fugi din lumea visului la mine
Vom fi iar singuri amundoi
cu lacrimi voi spala eu orice pata
cu versuri nemaiscrise te mangai
si-n dulcea lor cadenta leganata
te vei simti ca-n visul cel dintai
Si de va fi cum simt eu de o vreme
sa plec de aicea de la voi curand
cand glasul tau pe mine o sa ma cheme
voi reveni la tine din mormant
Si de va fi sa nu se poate trece
pe veci pecetluitele hotare
m-oi zbate crunt in tarana rece
in noaptea mare, mare, tot mai mare.

Floarea magică- Menalaos Ludemis


Cuplu_Ana Blandiana

Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg...
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.

Poem-Nichita Stănescu

"Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?..."

miercuri, 13 februarie 2013

Romanţă fără muzică-Ion Minulescu


Nu-i nimeni... nimeni să ne vada si să ne-auza -
Nu pleca.
Da-mi degetele-ti inelate să le sarut ca si-altadata,
Da-mi degetele-ti inelate -
Poeme-n pietre nestimate -
Vreau să le-nvat pe dinafara si să le cânt,
Da-mi mana toata.
Căci nu-i în tot salonul alta, asa, la fel ca mana ta.
Ramai cu mine toata seara ...
Ce-ti pasa daca-o să sfarseasca
Orchestra valsul? ...
Tu nu stii
Ca nu-i în tot salonul altul la fel cu mine să iubeasca?
Deschide-ti bratele -
Altarul în care mă-nchinam alt'data -
Deschide-ti bratele si prinde-mi în ele bratele-obosite.
Apleaca-ti gura-nsangerata,
Si sarutarile-ti aprinse inseamna-le pe obrazu-mi pal.
Inseamna-le la rand, să-mi steie pe veci de paza,
Neclintite,
Ca pasarile legendare pe malul lacului Stymfal!..

Catrenele dragostei-Lucian Blaga

Dragă-mi este dragostea
bântuită de sprâncene,
de sprâncene pământene,
lungi, piezis-răsăritene.

Dragă-mi este dragostea,
soarele din an în veac,
dragostea ce poartă-n ea
moarte-ades si-ades un leac.

Spune-se că-n holdă coaptă
macul îl dezbraci c-o soaptă.
Dragă-mi este dragostea
care zice: nu si da.

Dragă-mi este dragostea,
mare face inima,
mare pe cât lumea-zare,
mică pe cât lacrima.

Dragă-mi este dragostea
care face stea si stea
din pământurile noastre -
prin poienile albastre.

Sângele îsi stie visul.
Dragă-mi este dragostea
cu-năltimile si-abisul
si cu ce mai are-n ea.

Dragă-mi este dragostea -
locului nu pot s-o tin,
căci frumsetea ei dispare
în frumsetile-i ce vin.

Dragă-mi este dragostea,
dragă uneori furtuna
si-un păcat pe care-l arde
pe la miezul noptii luna.

Din aleanul trupului
sufletul se naste.
Dragă-mi este dragostea
ce de ani mă paste.

Dragostea ne-o tină zeii,
să ne-ncânte funigeii
ca urzeala inului
firele destinului.

Departe sunt de tine-Mihai Eminescu


Departe sunt de tine și singur lângă foc,
Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vântul lovește în ferești,
Se toarce-n gându-mi firul duioaselor povești,
Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subțiri și reci;
Cu brațele-amândouă de gâtul meu te-anini
Și parc-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini…
Eu strâng la piept averea-mi de-amor și frumuseți,
În sărutări unim noi sărmanele vieți…
O! glasul amintirii rămâie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit, cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smult…
Voi fi bătrân și singur, vei fi murit de mult!

duminică, 10 februarie 2013

La noi,parodie dupa Octavian Goga





Sorin Olariu - La noi (parodie dupa Octavian Goga)

La noi sunt codri verzi de brad
Si-n joc sunt mândre fete,
La noi atâtea MIG-uri cad
De zici ca-s muste bete.

La noi în tara orice bou
Cu trei sau patru clase
E-acum vedeta de talk-show
Si ne patrunde-n case.

La noi taranii-s pe ogor
La muncile curente
Iar altii iau din munca lor
O suta de procente.

La noi turistii vin duium,
Dar nu pentru cultura,
Ci pentru fetele de-acum
Plantate pe Centura.

La noi sunt codri suverani,
Dar numai pe hârtie,
De n-om avea în câtiva ani
Nici lemn pentru sicrie...

Adevărul despre dinozauri






Intr-o seara vine dinozaurul la dinozaurita si facand cu ochiul zice:
-Ei, o facem?
Ea uitandu-se la podea:
-...Mmm...nu!
A doua zi vine din nou dinozaurul la dinozaurita si uitindu-se cu subanteles zice:
-Ei,cum e ?Merge una mica?
Ea privind la varful pantofului:
-Pai...mmm...nu!
A treia zi vine dinozaurul la dinozaurita si zice cu nerabdare:
-Pai cum ?... nimic, nimic?!
Ea sagalnic:
-Nu,puisor...poate maine!
...........................
Morala:"ASA AU DISPARUT DINOZAURII!"

Măgării (!)de ieri şi nu numai...



marți, 5 februarie 2013

Satirice(versuri inedite)-Ion Creangă


Azi am bani, azi am parale,
Azi de lume joc îmi bat,
În Cazin și-n tribunale
Sunt primit și-mbrățoșat.
Sună, sună, pungă sună,
Că toți joacă pe a ta strună.

Onorabili și cochete,
Și voi bravi judecători,
Eu cunosc a voastră sete:
Credeți toți în bănișori.
Sună, sună, pungă sună,
Legea rea tu o faci bună.

Să am rang sau boerie
Astea lucruri sunt prea mici,
Știu armeni și greci o mie,
Boeriți pe irmilici.
Sună, sună, pungă sună,
Legea rea tu o faci bună.

Fără nici o-nvățătură
Eu trec astăzi de- nvățat,
Toți se uită-n a mea gură
Când punguța mi-a sunat,
Banul la toți face nume,
Banul te rădică-n lume.
Sună, sună, pungă sună,
Legea rea tu o faci bună.

Astăzi curtea mă poftește
Post sau slujbă ca să-mi dea,
Știți de ce mă măgulește?
Căci mi-e pungulița grea.
Sună, sună, pungă sună,
Căci toți joacă pe a ta strună.

Nucul-Ştefan Octavian Iosif

Acelaşi loc iubit umbreşti
Şi-un colţ de cer întreg cuprinzi,
Nuc falnic, strajă din poveşti,
Deasupra casei părinteşti
Aceleaşi crengi întinzi...

De veacuri fruntea nu ţi-o temi,
Ţii piept când vin furtuni năval
O, de-ai putea să mai rechemi
La poala ta şi-acele vremi
De trai patriarhal!

Acel şirag de mândre veri
De cari mi-aduc aminte-abia
Asemeni unor dragi păreri
Ce-au legănat în mângâieri
Copilăria mea...

O, de-ai putea să mai aduni
Alaiul de copii vioi
Ce-n horă se-nvârteau nebuni
Şi toamna făureau cununi
Din veştedele-ţi foi!

Dar unde-s brudnicii copii
Şi unde-s râsetele lor?...
Potecile-au rămas pustii
Şi-i năpădit de bălării
Pustiul din pridvor...

De mult s-au risipit şi-acei
Bătrâni ce-n umbră ţi-au stătut
La sfaturi cu părinţii mei,
Şi frunza ce-o călcară ei
Ţărână s-a făcut!

Străjer măreţ, mai ţi-aminteşti?...
Tu singur, încă neînfrânt,
De-amar de ani adăposteşti
Ruina casei părinteşti
Pe care azi o cânt!
Brudnic — nevârstic, necopt la minte.