Ne-am întâlnit ca două drumuri care
Se întretaie-o clipă în amurg,
Au tresarit în sânge minutare,
Dar ne-am pierdut în apele din burg.
Eu scotoceam fărâma mea de pâine
Prin palmele vieții-ncrâncenate
Iar tu durai spre templele de mâine
Albastre punți de vise înspumate.
Ci nevăzute fire ne chemau
Spre azi, spre mâine, undeva-nainte,
Iar anii tinereții nu știau
Că vor veni și-aducerile-aminte...
Ca o stafie mă întorc pe rând
La clipele trecute-n veșnicie,
Le mângâi rar, cu degete de gând,
Cu inima la ce putea să fie
De ne opream în seara cu scântei
În golful parfumatelor ispite,
Ce chiot revarsam peste alei
În numele vieții împlinite
Azi te astept pe la răscruci, năluc,
Cu sufletul pândar de bucurii
Văd alte Juliete cum se duc
Spre clipele cu bucle azurii,
De nicăieri n-apari, de nicăieri!
Eu sunt ca magul așteptând o stea,
Ce-a sfîșiat adâncul de tăceri
Cu jerba de lumină ce murea
Ai fost aievea ,clipă răsărită
Din lanuri de viață arzătoare,
Sau numai o nălucă împletită
Din zumzete de visuri și ninsoare...?
De bat la poarta tainelor închise
Eu te găsesc în mine cu furtuna,
Stăpână nesfârșită peste vise,
...Necunoscuta mea, de totdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu