ciudat, asemeni unui semn de întrebare
tăişul ca o lamă de cuţit
tăind felii de ieri şi azi, din infinit.
La ce bun oare,
când oricât ai tăia
se pare
că nimic nu s-a schimbat,
timpul e la fel de patrat
cu laturi la fel de egale
iar clipele, goale
curg în aceeaşi măsură,
iubire şi ură,
venin şi candoare
viaţă şi moarte
’ntuneric sau soare.
Însă, mai multe pătrate, alăturate
formează un cub, o nouă dimensiune,
insinuantă ca o promisiune
ascunsă în interior.
Acum, am mai multe pătrate să măsor
iar clipele parcă nu mai dor
ci tăiate felii din infinit,
îmi spun că există-nceput şi sfârşit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu