o lume dezbrăcată de cuvinte ca o tobă de tinichea
bătută de-o gură printre girafe, urşi, rinoceri?
Va fi ca-ntr-un mâine cu rânjet de ieri?
Ca-ntr-un ciorchine de viaţă strivit între
orele mici ale serii;
vremea când lacrima nu mai plânge, când râsul
îndeasă biberoane de fier în gura durerii?
Când pe asfaltul boţit
caligrafia însângerată a păsării
desena un târziu prea curând...
O, mamă, viaţa mea va trece învăţând limbi străine cântând?
Va mai fi vreodată aşa?
Cuvintele întrebau singure orchestra cu muzici de mucava.
Va fi un parfum ca o întortochere de nume ilustre, -
o, mamă, viaţa mea va purta drapeluri, pumnale ori fuste?
Va respira miros de asfalt, de petrol, de furnale –
Va supravieţui unor simple urale?
Alb-negru, alb-mut, alb-sonor
voi fi mai puţin singur ca o oglindă de ascensor?
Prin porţi de hotel, de garaj, de vestiare
voi trece ca o urmă de ruj pe pahare?
În fanfara de fălci, în orchestra obeză
canibal al silabei,
halcă de porc sub mâini subţiri de maseuză
cu care timpul, ah, timpul te toarce într-un fir transparent,
într-o înserare dulce spre o noapte amară –
într-o amintire – miros pentru o nară de câine –
fir nevăzut
legănând un păianjen de ieri
spre musca zilei de mâine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu