Cât de frumoasă poţi a te ivi,
Încât prin matca nopţii nu mai curg
Nici clipele cuminţi spre altă zi…
Şi se opresc mirate-n preajma ta
Înmărmurind, apoi, cu tot cu cer,
Când mă-ngrozesc la gândul c-aş uita,
De mult prea bine, ţie să te cer.
Pe unde vei fi fost când nu ştiam
Decât să pierd bucăţi din trupul meu
Şi prea-n bătaia vântului trăiam,
Înfrigurat de-ndrăgostit mereu.
Mi-e tot mai greu să născocesc poveşti
Şi să mă vindec, astfel, de-ndoieli,
Descoperind cât de reală eşti
Sub groasele tăcerii tencuieli.
Generally I do not read article on blogs, but I wish to say that
RăspundețiȘtergerethis write-up very forced me to check out and do it! Your writing taste has been surprised me.
Thank you, quite nice post.