joi, 5 iulie 2012
Pe sub ușă-Marin Sorescu
Ziua de azi
Mi-a fost vârâtă, ca de obicei,
Pe sub uşă.
Mi-a fost vârâtă, ca de obicei,
Pe sub uşă.
Mi-am aşezat pe nas ochelarii
Şi-am început
S-o citesc.
Şi-am început
S-o citesc.
Nimic deosebit,
După câte văd.
Cică pe la prânz o să fiu cam trist,
Nu se specifică motivul,
Şi-o să continui să iubesc lumina
De unde-am rămas ieri.
După câte văd.
Cică pe la prânz o să fiu cam trist,
Nu se specifică motivul,
Şi-o să continui să iubesc lumina
De unde-am rămas ieri.
Pagina exterioară informează
Despre tratativele mele cu apa, cu munţii, cu aerul,
În legătură cu pretenţia lor absurdă
De-a-mi intra în sânge, şi-n creier.
Despre tratativele mele cu apa, cu munţii, cu aerul,
În legătură cu pretenţia lor absurdă
De-a-mi intra în sânge, şi-n creier.
Apoi, obişnuitele ştiri
Despre puterea mea de muncă,
Despre drumul la pâine,
Despre buna dispoziţie
(Dar nu se suflă un cuvânt
În legătură cu situaţia
Din ficat).
Despre puterea mea de muncă,
Despre drumul la pâine,
Despre buna dispoziţie
(Dar nu se suflă un cuvânt
În legătură cu situaţia
Din ficat).
Unde s-o fi tipărind
Viaţa asta a mea,
Că e plină de greşeli
Inadmisibile.
Viaţa asta a mea,
Că e plină de greşeli
Inadmisibile.
miercuri, 4 iulie 2012
Existenţă,tu-Nichita Stănescu
Existenţă, tu, care-mi dai numai iluzia
că mă repet căzînd cu tîmpla peste plite
încinse pînă la alb, cînd toamna
aleargă cu ochii scoşi din orbite.
Frig nu-mi e decît la cuvinte,
trupul l-aş fi vrut un chivot
lăsat în pastrare de mai dinainte
de alţii cu înfaţişarea lui cu tot.
El nu e nici măcar aşa,
ci ca un cîine zădărît să latre
îsi zbate sinele în sine,
în lucruri pîn’la jumătate.
Şi în cuvinte pîn’la sfert
şi-n necuvinte nici atîta,
dar iert, n-am încotro, deci iert
viaţa mea în lucruri, sluta.
Şi dat mă dau şi nimeni nu-i
ca să mă ia în gheara lui.
că mă repet căzînd cu tîmpla peste plite
încinse pînă la alb, cînd toamna
aleargă cu ochii scoşi din orbite.
Frig nu-mi e decît la cuvinte,
trupul l-aş fi vrut un chivot
lăsat în pastrare de mai dinainte
de alţii cu înfaţişarea lui cu tot.
El nu e nici măcar aşa,
ci ca un cîine zădărît să latre
îsi zbate sinele în sine,
în lucruri pîn’la jumătate.
Şi în cuvinte pîn’la sfert
şi-n necuvinte nici atîta,
dar iert, n-am încotro, deci iert
viaţa mea în lucruri, sluta.
Şi dat mă dau şi nimeni nu-i
ca să mă ia în gheara lui.
marți, 3 iulie 2012
Arzând am rămas doar eu
Arzând am rămas doar eu ...
ca un foc mocnit de lacrimi uscate.
Dumnezeu ne-a înşelat,
Aripa ta nu mai bate!
Înaltul s-a scurs sub calcâi.
...
Sunt o mamă fără de fiu...
Dragostea a rămas suspendată între lumi.
ca un foc mocnit de lacrimi uscate.
Dumnezeu ne-a înşelat,
Aripa ta nu mai bate!
Înaltul s-a scurs sub calcâi.
...
Sunt o mamă fără de fiu...
Dragostea a rămas suspendată între lumi.
Mishu
Mishu era fericit cu tine ,Mihnea.A crescut cu noi pt ca tu l-ai adus in viata noastra.Acum pare un motan batran si confuz.Te cauta si nu te gaseste,in camera ta nu mai vrea sa stea,simte durerea si destramarea .Trebuia sa ii sarbatorim peste putin 1 an de viata.Spune-mi tu daca mai pot sarbatori ceva ...si cum ....si cand!?
luni, 2 iulie 2012
Magda Isanos - Doamne, n-ajung pân'la tine?
Doamne, n-ajung pân'la tine
vârfurile-acestei păduri de suspine?
Cum eşti tu atotştiutor,
să fi dat pâne de-ajuns tuturor,
culcuş pentru copiii îngheţaţi,
câte puţin din lumina celor bogaţi,
câte puţin din cerul lor senin,
de care îngeri întraripaţi se ţin.
Să fi dat, Doamne, fiecărui om,
câte-o bucata verde de pământ şi câte-un pom
al tuturor speranţelor pământeşti,
şi nu te-am fi-ntrebat unde eşti.
Am fi spus că te-ai răspândit
în noi, ca un fluviu liniştit,
că te-am băut fără să ştim...
N-ai fi rămas în biserică şi-n ţintirim,
ci ai fi mers împreună cu noi
şi te-am fi pus între coarne la boi,
ca pe-un ciucure frumos de mătasă
să ne-ajuţi la plug şi la coasă.
În loc să pleci pe celălalt tarâm,
ai fi avut la masa noastră un tacâm
şi seara, obosit şi far' de-alai,
în loc să te-ntorci înapoi în rai,
adormeai undeva pe-aici,
printre copii şi pisici,
într-un colţ de vatră luminat.
Doamne, de ce ţi-au crescut aripi
şi-ai zburat ?
vârfurile-acestei păduri de suspine?
Cum eşti tu atotştiutor,
să fi dat pâne de-ajuns tuturor,
culcuş pentru copiii îngheţaţi,
câte puţin din lumina celor bogaţi,
câte puţin din cerul lor senin,
de care îngeri întraripaţi se ţin.
Să fi dat, Doamne, fiecărui om,
câte-o bucata verde de pământ şi câte-un pom
al tuturor speranţelor pământeşti,
şi nu te-am fi-ntrebat unde eşti.
Am fi spus că te-ai răspândit
în noi, ca un fluviu liniştit,
că te-am băut fără să ştim...
N-ai fi rămas în biserică şi-n ţintirim,
ci ai fi mers împreună cu noi
şi te-am fi pus între coarne la boi,
ca pe-un ciucure frumos de mătasă
să ne-ajuţi la plug şi la coasă.
În loc să pleci pe celălalt tarâm,
ai fi avut la masa noastră un tacâm
şi seara, obosit şi far' de-alai,
în loc să te-ntorci înapoi în rai,
adormeai undeva pe-aici,
printre copii şi pisici,
într-un colţ de vatră luminat.
Doamne, de ce ţi-au crescut aripi
şi-ai zburat ?
duminică, 1 iulie 2012
Odă (în metru antic) Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată
Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.
Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce
Până-n fund băui voluptatea morţii
Ne-ndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări
Pot să mai re-nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri linişiti, pe mine
Mie redă-ma!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




