că mă repet căzînd cu tîmpla peste plite
încinse pînă la alb, cînd toamna
aleargă cu ochii scoşi din orbite.
Frig nu-mi e decît la cuvinte,
trupul l-aş fi vrut un chivot
lăsat în pastrare de mai dinainte
de alţii cu înfaţişarea lui cu tot.
El nu e nici măcar aşa,
ci ca un cîine zădărît să latre
îsi zbate sinele în sine,
în lucruri pîn’la jumătate.
Şi în cuvinte pîn’la sfert
şi-n necuvinte nici atîta,
dar iert, n-am încotro, deci iert
viaţa mea în lucruri, sluta.
Şi dat mă dau şi nimeni nu-i
ca să mă ia în gheara lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu