Apus-Octavian Goga

Duminică. Nu-i nimeni pe alee,
Şi-n împietrita pace vesperală,
Străvechiul parc îmi pare-o catedrală,
Altarul ei, un strat de orhidee.

Muiat în blânda florilor sfială,
Jos, soarele s-a mai oprit să steie,
Cele din urmă roşii curcubeie
Se frâng pe-o albă cruce sepulcrală.

Apune-apoi... Lin, una câte una,
Vin umbrele peste copaci să cadă,
Pân' ce, târziu, din lac răsare luna.

Lumina-i rece scaldă palmierii,
Când noi, ca doi eroi dintr-o baladă,
Sorbim imensul cântec al tăceriï...

Palermo, 1921

Magicul număr 7

Există "7 continente": Europa , America de Nord , America de Sud, Africa, Asia, Antarctica, Australia sau Oceania

Curcubeul are "7 culori"principale.

Cele "7 păcate" capitale sunt: lăcomia,desfrâul, avariţia, invidia, mânia, lenea, trufia.

Cele "şapte virtuţi"ale omului sunt: smerenia, dărnicia, bunătatea, răbdarea, modestia, abstinenţa şi sârguinţa.

În Biblie se descriu cele "7 zile" în care Dumnezeu a creat lumea.

Grupul de "7 stele" denumit "Pleiade" este singura constelaţie cunoscută în fiecare cultură de pe Pământ, actuală sau dispărută, datând de cel puţin 40.000 de ani; în mitologia greacă, Pleiadele erau şase surori împreună cu mama lor, care au fost fugărite prin păduri de Orion Vânătorul până ce Zeus s-a îndurat de ele şi le-a transformat în stele; Aborigenii numesc această constelaţie "Wurunna" şi o asociază cu zeul vânătorii, iar amerindienii o cunosc sub numele de "Constelaţia celor Şapte Fecioare" urmărite de un urs; Pleiadele se regăsesc şi în legendele aztecilor, ale incaşilor, polinezienilor, chinezilor, hinduşilor, africanilor, precum şi la egipteni.

Cobra de la Angkor Wat din Cambogia are "7 capete", copacul cosmic al şamanilor are 7 ramuri şi tot 7 sunt sferele sau treptele cereşti.

Există "7 zile" ale săptămânii denumite după cei 7 zei romani, care la rândul lor au fost numiţi după cele 7 planete ce se puteau observa cu ochiul liber.

"7" este considerat un "număr norocos' în mai multe culturi; de exemplu, în Japonia, mitologia vorbeşte despre Cei Şapte Zei ai Norocului (Shichifukujin)

În cultura chinezilor, numărul 7 este proeminent; de exemplu, a şaptea zi după prima lună plină din an este Ziua Omului; această zi este considerată ziua universală a tuturor fiinţelor umane de pe planetă; de aceea fiecare chinez îşi sărbătoreşte ziua de naştere la data respectivă (nu înseamnă totuşi că nu o sărbătoreşte şi în ziua calendaristică în care a apărut pe Pământ).

Se spune că dacă visezi "cifra 7" îţi vei întâlni sufletul pereche.

Cultura hindusă vedică susţine că omul are "7 puncte energetice" sau chakre.

Vaca, un animal sacru în India , are 21 de nume, de trei ori cifra şapte.

Bushido sau "calea războinicului" din cultura japoneză este un cod care ajută samuraii să însuşească "7 virtuţi".

În legendele budiste se spune că după ce s-a născut, Buddha s-a ridicat în picioare şi a făcut "7 paşi".

Consiliul suprem al babilonienilor se compunea din "7 zei", fiecare legat de un astru.

În folclorul irlandez, al 7-lea fiu al celui de-al 7-lea fiu are puteri magice; în folclorul românesc, acesta este vampir.

În folclorul iranian, pisica are 7 şi nu 9 vieţi şi îşi poartă pisoii de şapte ori în şapte locuri diferite.

Potrivit mai multor credinţe, există "şapte trepte" ale Raiului care corespund celor şapte corpuri cereşti (Pământ, Soare şi celelalte 5 planete care se pot vedea cu ochiul liber); în iudaism, al "şaptelea Rai" este denumit Araboth şi este casa Tronului Gloriei, care este păzit de cei "şapte arhangheli".

La nunţile evreieşti, există "şapte zile" de binecuvântări (Sheva Brachot).

Dintre multele denumiri pe care vechii evrei le aveau pentru Dumnezeu, cele "şapte nume" ale acestei Divinităţi pe care scribii trebuiau să se îngrijească să le scrie corect erau: El, Elohim, Adonai, Yhwh (Yehova), Ehyeh-Asher-Ehyer, Shaddai şi Zebaot.

Templul lui Solomon avea "7 trepte".

Roma a fost construită pe "şapte coline": Palatina, Capitolina, Quirinal, Viminal , Esquilina, Caelan, Aventina; Roma a fost de asemenea condusă, la început, de o linie de "7 şapte împăraţi".

Există "7 perioade" ale elementelor în tabelul chimic al lui Mendeleev, "7 note muzicale", 7 compuşi principali ai celulei vii: apă, substanţe proteice, lipide, polizaharide, acizi nucleici ADN şi ARN, molecule organice, săruri minerale. 7 este neutru pe scara PH-ului; apa pură are PH-ul 7.

Există 7 stadii ale dezvoltării umane:  embrionul, fătul, sugarul, copilul, adolescentul, adultul, bătrânul.

Mărimea capului intră de 7 ori în înălţimea corpului.

Dimensiunea ochiului este a 7-a parte din lăţimea totală a capului.

Sunt 7 articulaţii ale membrelor superioare.

Potrivit studiilor ştiinţifice, 7 este numărul de ore pe care trebuie să îl doarmă un om pe noapte.

În tradiţia hipocratică, numărul 7 guvernează bolile corpului uman.

Gărgăriţele au 7 buline negre.

Gâtul majorităţii mamiferelor este format din 7 oase.

 În Grecia antică, Pitagora, unul dintre cei mai mari filosofi, credea că numerele reprezintă sensurile fundamentale ale lumii. Potrivit acestuia, cifra 7 este motorul vieţii, unirea spiritului cu materia (combinarea cifrei 3: natura triplă a spiritului, cu cele patru elemente ale materiei: pământ, aer, apă, foc).

La câţiva ani după moarte o femeie se materializează pentru a-şi cunoaşte nepotul

Michael S. Merick din Baltimore a fost un foarte cunoscut medic obstetrician. El avea reputaţia de a putea prezice cu maximum de exactitate ziua şi ora naşterii unui viitor bebeluş. Astfel că, în luna septembrie a anului 1965, dr. Merick o anunţa pe una dintre pacientele sale: „Doamnă Dunstable, copilul dumneavoastră se va naşte în noaptea de Crăciun, nu cu mult după miezul nopţii.”

Săptămânile au trecut, iar în ziua de 24 decembrie, medicul a primit un telefon: „Veniţi repede, vă rog, au început durerile!” – îl anunţa Dorothy Dunstable. Însoţit de o moaşă, doctorul Merrick s-a grăbit spre casa doamnei Dunstable. Naşterea a durat câteva ore şi nu au apărut nici un fel de complicaţii. Ştiind ziua în care urma să aibă loc fericitul eveniment, tânăra mamă era bine pregătită. Copilul a apărut pe lume imediat după miezul nopţii.

Într-un moment în care moaşa era plecată după apă caldă, uşa camerei s-a deschis brusc şi a intrat şchiopătând uşor, o femeie, în mod cert o prietenă sau o rudă mai în vârstă a tinerei mame. „Totul de bine? Copilul e sănătos” – a întrebat ea, îngrijorată. „După cum puteţi vedea şi dumneavoastră”, a răspuns doctorul. Femeia a privit spre copil, apoi s-a aplecat asupra mamei încă adormite, a îmbrăţişat-o, s-a întors şi a plecat în cea mai mare linişte. La scurt timp, doamna Dunstable a deschis ochii. Doctorul Merrick a anunţat-o că este fericita mamă a unui copil sănătos, de care va fi foarte mândră. Bucuroasă, femeia s-a confesat. „Tocmai am avut un vis foarte frumos. Se făcea că a venit la mine mama mea şi m-a îmbrăţişat, felicitându-mă.” „Nu o cunosc pe mama dumneavoastră, dar este adevărat că a trecut pe aici o femeie. M-a întrebat dacă totul este bine şi v-a îmbrăţişat înainte de a pleca.” „Fiţi serios, domnule doctor – a spus moaşa, care tocmai îmbăia bebeluşul – nu se mai află nimeni în această casă, în afară de noi trei şi de domnul Dunstable, care tocmai intră pe uşă!” Deşi intrigat, doctorul nu a insistat. Însă, mergând în sufragerie, a zărit pe perete fotografia celei care intrase în cameră după miezul nopţii. „Cine este această femeie?” – a întrebat el. „Este mama mea, i-a răspuns doamna Dunstable. A murit acum câţiva ani într-un accident de maşină.” „Spuneţi-mi, vă rog, avea o dificultate în a merge?” „Da, şchiopăta puţin. Dar avea cochetăria de a spune că acest mers i se potriveşte foarte bine. De ce mă întrebaţi? Aţi cunoscut-o?” „Poate…” – a răspuns doctorul evaziv. Să le spună? Femeia pe care realmente o văzuse semăna cu cea din fotografie. Ea îi vorbise. El îi răspunsese. După câteva momente de ezitare, doctorul Merrick a preferat să păstreze tăcerea. Şi în acea zi de Crăciun şi-a adus aminte de cuvintele Sfântului Augustin: „Misterele invizibilului nu sunt în contradicţie cu natura, ele sunt în contradicţie doar cu ceea ce cunoaştem noi despre natură.”

Articol preluat din REVISTA MISTERELOR, Nr. 33

Până când nu te iubeam-Poezii deosebite sau cântece de lume de Anton Pann

Până când nu te iubeam
Unde mă culcam dormeam.
Acum de când te iubesc
Nu pociu să mă odihnesc.
Răpusu mă sfârșesc de dor
Fără nici un ajutor.
Arz mă frig în mare foc
N-am astâmpăr la un loc.
Suflet nu me-a mai rămas
Ohtând mii de ori pă cias.
Cu totul m-am prăpădit
Mințile mi s-a zmintit.
Es din casă mă duc,
Nu știu încotro s-apuc.
Viu iar mă întorc și șez
Stau în loc și suspinez.
Inima mea vai de ia
De la tin-nu să mai ia

Sabia înfiptă în piatră și San Galgano

 În apropiere de Siena se află Abația San Galgano.Nu o vizitasem  încă ,așa că azi am fost să văd cum e cu legenda lui Galgano.

 Aici a fost îngropat Galgano Guidotti ,un cavaler toscan din secolul 12 ,care după o tinerețe tumultuoasă,plină de violențe ,datorită unei viziuni divine ,decide să trăiască în sihăstrie și post pînă la sfârșitul zilelor sale,sfârșit care a venit destul de repede ,după un an de la convertirea sa sufletească.

Născut probabil în 1148 ,la Chiusdino, într-o familie de nobili locali ,moare la 30 noiembrie 1181.

 Ivit pe lume cu violența în sânge ,duce o viață dezordonată și plină de agresivitate.Se spune că Arhanghelul Mihail i s-a arătat și l-a îndrumat pentru a-și salva sufletul.

 După o altă viziune, el afirmă că a-și schimba felul de a fi, era  imposibil ca și a înfinge sabia în stâncă. Spunând acestea   face gestul de a străpunge piatra pentru a-și întări spusele,dar -minune!-sabia intră în rocă precum cuțitul în unt.Înțelegând   mesajul divin el a hotărât să se supună destinului și a dus un trai de pustnic ,în post și rugăciune, lecuind bolnavi,ajutând oamenii în nevoie,iar la 4 ani după moartea sa, papa acelor timpuri l-a sanctificat.

 Aceasta este faimoasa sabie în jurul căreia a fost construită o biserică circulară cum ar fi văzut Galgano în una din viziunile sale.

 Transformarea sabiei în cruce are profundul semnificat al renunțării la violență în favoarea păcii și al dragostei pentru aproapele tău.
Păcat ,însă, că astfel de minuni nu se mai întâmplă,lumea ar avea mare nevoie să transforme ura în iubire!

Tot de dor, de dor, de dor-Poezii deosebite sau cântece de lume de Anton Pann

Tot de dor, de dor, de dor,
Tot de dor văz c-oi să mor,
Tot de dorul unui ce,
Nu pociu spune pentru ce.
Oi să mor să mă sfârșesc,
Și un tainic nu găsesc,
Paraponul ca să-m spuiu,
Și focul să mi-l rapuiu,
Că d-aș spune alt cuivaș
Mă tem să nu-l fac vrăjmaș,
Și-n loc să mă folosesc,
Voi fi-n veac să mă căesc.

Muzică în piatră

Cercetătorii din Chartres au descoperit proporţiile consonanţele în dimensiunile templului lui Solomon, construind apoi marea lor catedrală după aceleaşi criterii. Otto von Simson arăta în recenta sa lucrare „Catedralele gotice” că nu numai Catedrala din Chartres, ci chiar toate marile catedrale gotice erau concepute ca o adevărată „muzică în piatră”. Rapoartele ½, 2/3, sau 3/4 nu au fost descoperite din întâmplare în aceste construcţii, ci au fost revelate evident în proporţiile folosite.

Rudolf Wittkomer arată în „Principiile arhitecturii în umanism”, că expresiile matematice ale consonanţei muzicale şi întregului context filosofic, în care învaţăturile din scrierile pitagoreice, platoniciene şi neoplatoniciene se reflectau în proporţiile construcţiilor din Italia secolelor al XV-lea şi al XVI-lea. Un asemenea argument este documentul în care călugarul franciscan Francesco Giorgi ( secolul al XVI-lea) recomandă proporţiile magice pentru Santa Francesca della Vigna, o biserică ce urma să fie construită în Veneţia.

Înălţimea naos-ului trebuie să fie, spunea el, de nouă măsuri – pătratul lui trei, care el însuşi este număr prim şi divin. Lungimea naos-ului se recomandă să fie de 27 de măsuri (3x3x3). Giorgi a remarcat că raportul 9/27 reprezintă, de fapt, două intervale muzicale fundamentale: octava şi cvinta. Marea capelă, „ Capella Grande”, la celălalt capăt al naosului, avea 9 măsuri lungime şi şase măsuri lăţime (3:2, cvinta), lungimea fiind atunci egală cu lăţimea naos-ului, obţinându-se astfel şi alte relaţii armonice. O generaţie mai târziu s-a trecut la realizarea efectivă a construcţiei sub îndrumarea arhitectului Andrea Palladio. Dogele Veneţiei şi consilierii săi au aprobat şi au completat indicaţiile lăsate de Francesco Giorgi. Unul dintre consilieri era Tiţian. Legile proporţiilor au început să fie aplicate în foarte multe domenii şi în special în construcţiile sacre şi profane. Este descoperită utilitatea proporţiilor, de la rapoartele standard la mediile artimetică şi armonică, în toate domeniile arhitecturii renascentiste. Mai mult chiar, constructorii ca Palladio şi Leon Batista Alberti introduc, în proiectarea dimensiunilor rapoartele (fracţiile) generate.