Si daca m-as îneca în ochii tai,
Cine mi-ar descoperi trupul inimii mele?
Ce a batut atât de dureros pentru tine,
Înger al iubirii.
Nu cred ca ai reusit vreodata sa întelegi,
Moartea unui singur Cuvant,
Din marea noastra iubire,
A carui suflare s-a pierdut sub pasii,
Uitarii tale.
Si daca as reusi sa parasesc,
Gândurile tale,
Chiar crezi ca norii nu ma vor plânge niciodata?
Ca Soarele nu ma va arde cu foc de amintire,
În inima ta?
Chiar crezi ca natura cuvântului prin care te-am iubit,
Nu mai are lacrimile misterului prin care,
Era candva o stea din tine,
Mereu a sufletului meu?
Ne-am întâlnit la margine de Destin,
Unde ploua cu singuratate,
Eram atât de mult adevar unul de altul,
Încât nici oceanul privirilor noastre
Nu putea fi mai singur si trist decât noi.
Si atunci am înteles,
Ca ne-am nascut din dorul de a muri împreuna,
Mai vii cu fiecare zâmbet ce ne unea mâinile,
Încatusate în speranta,
De a fi una si aceeasi clipa,
A Nemuririi,
Fiindca pana si ingerii nostri
Se iubesc,
In paradisul de dincolo de noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu