vineri, 31 august 2012

Vei plânge mult ori vei zâmbi-Lucian Blaga

Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

Acolo unde cred că eşti - Constanţa Buzea


Acolo unde cred că eşti
Nici trenurile nu străbat
Acolo ca de sticlă par
Pădurile de brad brumat.

Tot mai departe simţi şi taci
Adăugat la rest mereu
Şi nu mai pot înainta
Decât pierzându-mă şi eu.

Cum ninge alb, e orice drum
Şi alb respiră-ntregul timp
Nici nu te-aş recunoaşte-acum
Desperecheat şi fără nimb.

Mi-e milă şi să-mi amintesc
Dar nici să uit nu mă îndur
Câtă părere-i în destin
Câtă greşeală-i împrejur.

Cu degete de frig adun
Ca sub un şal înzăpezind
Sufletul nostru încă bun
Mişcarea lui către argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri
Şi fi-vor brazii îngrădiţi
Acolo unde cred că eşti
Printre barbari meteoriţi.

În fiecare an aştept
Să ningă, să te pot vedea
Dacă priveşti, dacă asculţi
Dacă mai înţelegi ceva.







În fiecare zi mi-e dor de tine

Cu  fiecare zi 
mai greu e fără tine!
În fiecare  zi
mă cert  cu Dumnezeu!
Cu fiecare zi
îmbatranesc un secol 
și dor/adânc zăpezile din hău.




miercuri, 29 august 2012

il ragazzo che sorride albano carrisi

http://www.youtube.com/watch?v=vVMPIp6vSc0

Coincidențe stranii sau un destin implacabil?!

Aceasta fotografie surprinde dezastrul inundației din 4 noiembrie 1966 la Florența,in piața Santa Croce.În jurul orelor 6 apa patrunde in locuințe si în furia ei poartă și un copil de 6 ani într-o gură de canal descoperită  teribilul Arno dezlănțuit.Un pompier il salvează apucându-l de păr ..Copilul de atunci(Sandro) e de câțiva ani  tovarășul meu de viață.Ceea ce e surprinzator e altceva :fiul meu Mihnea a suferit incidentul la orele 6 seara in apele râului Arno ,in locul numit Buon Riposo(!?),lânga Arezzo, era nascut pe 4 noiembrie 1991 la 6 dimineața intr-o zi de luni,, iar în duminica de Sânziene  2012,la 6 dimineata ,s-a stins trecând din coma intr-un altfel de somn(?) la spitalul Careggi din Florența unde cu  52 ani in urmă s-a născut același Sandro. Coincidențe?!Rezultatul unui destin execrabil?!Mă uimesc atâtea semne de întrebare ce nu pot sa imi ușureze lacrima.

marți, 28 august 2012

Poezia trădătorilor de ţară-Adrian Păunescu


Aţi cultivat şi vîntul şi furtuna
Şi n-aţi avut măcar un lucru sfînt,
Ce iese după voi v-a fost totuna
Aţi ofensat şi oameni şi pămînt.
Nu v-a fost milă nici măcar de mame,
Aţi aruncat idei în puşcării,
Voiaţi să moară patria de foame
Şi, dacă-aţi mai putea, aţi mai voi.
Aţi ars cuvintele limbii române
Pe ruguri de-mprumut, duhnind urît
Din cîte trei ciobani aflaţi la stîne
Voi pe toţi trei rîzînd i-aţi omorît.
Nu v-a fost greu şi nu v-a fost ruşine
Să măcinaţi ţinuturi şi statui,
Voi, fii ai pustiirilor străine
Prinţi sumbri ai domniei nimănui.
Trădînd pe Basarabi, pe Brîncoveanu
Aţi încercat să stingeţi acest neam,
Voi v-aţi vîndut şi inima şi lanul
Şi cifru-n care noi ascunsu-ne-am.
Aţi îndoit lumina ţării dreaptă
Şi aţi murit visînd-o în noroi,
Iar azi cînd nici mormîntul nu vă rabdă
Mai reveniţi în lume ca strigoi.
Voi, care cu o furie dementă,
Sfidînd istoria acestei ţări
Dăduseţi România în arendă
Închiriind-o celor patru zări,
Aţi dus în capitalele străine
Acelor ce şi azi valeţi plătesc,
Pămînt de-al nostru, soclu de suspine,
Şi-aţi dus chiar subpămîntul românesc.
Coşmare ţin pe cer această noapte
Şi voi mai apăreţi din cînd în cînd
Cînd vă aruncă gropile urlînd
Că nu mai pot nici ele să vă rabde.
Însă acum, cînd şansă nu mai este
Să vindeţi patria, bătrîni strigoi,
Voi ne salvaţi de sumbra-vă poveste
Vînzîndu-vă din viciu, voi, triştii, între voi.

marți, 21 august 2012

Balada ziselor mărunte-François Villon

Ştiu musca-n lapte de-a picat, 
ştiu rang pe haina omului, 
ştiu de-i senin ori înnorat, 
ştiu bine rodul pomului, 
ştiu după clei de soiul lui, 
ştiu lucrurile ce-s de-un hram, 
ştiu cine-i harnic ori haihui, 
ştiu tot, de mine habar n-am. 

Ştiu haina după epolet, 
ştiu orice rasă monahală, 
ştiu pe stăpân şi pe valet, 
ştiu pe măicuţă după poală, 
ştiu hoţul după ciripeală, 
ştiu cine-i lacom la bairam, 
ştiu unde-i vin ori bute goală, 
ştiu tot, de mine habar n-am. 

Catâr, catârcă ştiu ce mi-s, 
ştiu câte poartă în spinare, 
ştiu de Belet şi de Beatrice, 
ştiu pe abac o adunare, 
ştiu de-amăgiri şi de visare, 
ştiu pe husit de ce-i infam, 
ştiu Roma ce putere are, 
ştiu tot, de mine habar n-am. 

Prinţe, ştiu despre fiecare, 
ştiu după chip orişice neam, 
ştiu că de moarte nu-i scăpare, 
ştiu tot, de mine habar n-am. 

În româneşte de Dan Dănilă


luni, 20 august 2012

"Călcâiul de la Aiud" rest OZN


În 1973, într-o carieră de nisip din Aiud, câţiva muncitori au găsit trei obiecte acoperite de un strat întărit de nisip, la o adâncime de 10 metri. Au fost chemaţi arheologii, care au dus obiectele la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca. După curăţare, specialiştii au determinat că e vorba despre două oase de mastodont, un mamifer uriaş, rudă cu elefantul, care a dispărut în urmă cu 1.000.000 de ani şi despre un obiect din aluminiu manufacturat, adică realizat de fiinţe inteligente. O bucată din ciudatul artefact a fost trimisă, pentru studiu, specialiştilor în metalografie. Conform buletinului de analiză nr. 380, Proba NK-2 emisă de Centrul de cercetări şi proiectări pentru metale radioactive de pe platforma Măgurele, “minunea” de la Aiud e un aliaj de metale, în care aluminiul deţine o proporţie de peste 90%. În buletinul de analiză s-a evidenţiat faptul că oxidul de aluminiu de pe suprafaţa obiectului e neobişnuit de gros, adică a stat mult timp în pământ, şi că metalul are o structură îmbătrânită. Metalurgiştii au stabilit că vechimea obiectului este de cel puţin 250.000 de ani. Uimiţi de rezultate, cercetătorii români au trimis proba de lucru şi la un laborator din Lausanne, Elveţia, unde informaţia a fost confirmată.

Ar fi talpa unei maşini zburătoare

Problemele care s-au ridicat atunci au fost că oamenii nu cunoşteau metalurgia cu 250.000 de ani în urmă, iar aluminiul a fost descoperit abia în anul 1825. Ca atare, cercetătorii susţin că bucata de metal, denumită “călcâiul de la Aiud” sau călcâiul de aluminiu, nu ar fi putut fi creată de om, ci de o fiinţă superioară. S-a propus ipoteza că ar putea fi talpa unei maşini zburătoare, capabilă de decolare şi aterizare verticală.
“Ştiam de obiect din relatările sporadice apărute în presă şi din cartea «Enigme în Galaxie », de Florin Gheorghiţă, publicată în 1983. Până în 2007, nu a apărut însă vreo fotografie, nici măcar în carte - doar o schiţă desenată de autorul cărţii, omul care a văzut acel obiect”, ne-a explicat directorul Asociaţiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate (ASFAN).

miercuri, 15 august 2012

Rugăciune

Sfantă Fecioară,de la mamă la mamă te rog,poartă spre calea păcii şi liniştii ,sufletul fiului meu,Mihnea-Liviu,plecat dureros de lângă mine spre o altă lume necunoscută mie, încă.
A plecat singur,Maicută!Ajută-l să-şi găsească drumul spre linişte!

duminică, 12 august 2012

Leac pt dorul de țară

Un român emigrează în America. La vamă un ofițer îl întreabă:
- De ce ați adus cu dumneavoastră bulinele astea roșii?
- Contra bronșitei.
- Și astea albe?
- Contra reumatismului.
- Dar astea mititele?
- Contra sinuzitei
. - Dar ce e cu fotografia asta a lui Băsescu?
- Contra dorului de țară!

sâmbătă, 11 august 2012

Adam și Eva....artă naivă

Vara la țară-George Topârceanu



Locuința mea de véră
E la țéră...
Acolo era să mor
De urît si de-ntristare
Beat de soare
Și pîrlit îngrozitor !

Acolo, cînd n-are treabă,
Orice babă
Este medic comunal.
Viața ce aci palpită
E lipsită
De confort occidental.

Nu există berărie,
Nici regie...
Doar un hoț de cîrciumar
Care are marfă proastă
Și-o nevastă
Ce se ține c-un jăndar'.

Cînd te duci pe drumul mare
La plimbare,
Este praf de nu te vezi:
Trec, mișcînd domol din coadă
Spre livadă
Ale satului cirezi.

Și te poartă subt escortă
O cohortă
De țînțari subțiri la glas,
Înzestrati la cap c-o sculă
Minusculă
Cu pretenție de nas...

Cînd se ia cîte-o măsură,
Lumea-njură
Pe agentul sanitar
Și-l întreabă fără noimă:
- Ce-ai cu noi, mă ?
Pentru ce să dăm cu var ?...

Ale satului mari fete
Fără ghete
Ies la garduri pe-nserat...
(Am văzut aci-ntro noapte
Niște fapte
Care m-au scandalizat !)

Lîngă foc, o babă surdă
Și absurdă
Spune, ca si alte dăți,
Tot povestea cu Ileana
Cosînzeana,
Plină de banalități.

Doarme-apoi adînc comuna...
Numai luna
Galbenă ca un bostan
Iese, mare si rurală,
La iveală
Dintr-o margine de lan.

Cînd și cînd un cîne urlă
Ca din surlă...
Carul-mare s-a oprit
Suspendat, ca un macabru
Candelabru,
Peste satul adormit...

Dar în zori încep cocoșii
Păcătoșii,
Ca să facă iar scandal, -
Să te saturi de vieața
Și dulceața
Traiului patriarhal !

D-aia zic eu, prin urmare,
Vorbă mare:
Că de-acuma, să mă tai,
Nu-mi mai trebuie altă cură
În natură,
Să mă duceți cu alai !

Meargă pictorii la țară
Ca să piară
De căldură și de praf !
Mie dați-mi străzi pavate,
Măturate, -
Dați-mi cinematograf !

Ca un fluture pe floare,
Beat de soare,
Pentru ce să mor ațsa ?
Nu mai vreau țărănci naive,
Primitive...
Mie dați-mi altceva !

Dați-mi, dați-mi strada-ngustă
Unde gustă
Omul viața mai din plin,
Cu trăsuri, femei cochete
Și cu ghete
Încălțate cel puțin.

joi, 9 august 2012

Cântecul căţelei-Serghei Esenin


Spre ziuă, sub căpiţa de secară,
Pe auriul snopilor plecaţi,
Căţeaua, in viforniţa de-afară,
Fătase şapte căţeluşi roşcaţi.
Până-n amurg, veghind incovoiată,
I-a răsfăţat, lingându-i ne-ntrerupt.
Şi se topea ninsoarea spulberată
Pe fierbinţeala pântecelui supt.
Iar seara, când găinile s-aşează
Stăpânul casei a ieşit posac
Şi unde mama pâlpâia de groază,
El pe toţi şapte i-a băgat în sac.
În urma lui, fugind după desagă,
Căţeaua da-n nămeţii de pe drum...
Răpindu-i puii, apa din viroagă
Scâncea curgând sub botul ei, acum.
Apoi când se-nturna şovăitoare
Şi singură înspre culcuşul ei,
Deasupra casei i-apăru pe zare,
În locul lunii, unul din căţei.
Străină, zgribulită şi-n neştire,
Privea la chipu-i nalt şi depărtat,
Iar luna plină, lunecând subţire,
După colini a dispărut treptat.
Şi cum atunci când cineva-n ogradă,
Drept pâine-i zvârle-o piatră dinadins,
Ca stele mari de aur în zăpadă,
Căţeaua ochii trişti şi i-a prelins.

marți, 7 august 2012

Rabindranath Tagore-VI


Pasărea domesticită sta în colivia ei - iar pasărea liberă în pădure.
Întâmplarea le întâlni când vremea apropierii lor se născu.
Pasărea sălbatică strigă: "O! Draga mea prietenă - hai să zburăm prin largul pădurii".
Pasărea din colivie şoptea: "Vino aici, aici amândouă trăi-vom în astă colivie".
"Oare între zăbrele - putea-voi să-mi întind larg, larg, aripile mele?" - spunea pasărea liberă.
"Vai! - n-aş şti în ce loc să-mi fac cuib sub întinsul acestei bolte înstelate" - spunea pasărea întemniţată.
Draga mea - vino să cântăm - cântarea pădurilor.
Apropie-te de mine şi te voi învăţa vorbirea celor ştiutori.
Pasărea pădurilor răspunde: "Nu - niciodată cântecele nu se pot învăţa".
Pasărea din colivie spune: "Vai! deloc nu cunosc încă al pădurii cânt".
Sunt dornice de atâta dragoste - dar niciodată în zborul lor nu-şi vor putea atinge aripile.
Printre zăbrele se privesc şi dorinţa de a se pătrunde le e zadarnică.
Îşi flutură aripile şi neîncetat îşi cântă: "Vino lângă mine, dragostea mea!".
Cea cu aripile libere strigă: "Nu - nu pot - mi-e teamă de porţile zăvorâte ale coliviei tale".
Cea întemniţată rostea: "Vai! cât de vlăguite şi pline de moarte-mi sunt aripile!".

luni, 6 august 2012

Scrisoare(Păpușa de cârpă )-Gabriel Garcia Marquez


Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă și mi-ar dărui o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ceea ce gândesc, însă în mod categoric aș gândi tot ceea ce zic.
 Aș prețui lucrurile, dar nu pentru ceea ce valorează, ci pentru ceea ce semnifică.
 Aș dormi mai puțin, dar aș visa mai mult, înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumină.
 Aș  merge când ceilalți se opresc, m-aș trezi când ceilalți dorm.
 Aș asculta când ceilalți vorbesc și cât m-aș bucura de o înghețată cu ciocolată!

Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucățică de viață, m-aș îmbrăca foarte modest, m-aș întinde la soare, lăsând la vederea tuturor nu numai corpul, ci și sufletul meu.
 Doamne Dumnezeul meu, dacă aș avea inimă, aș grava ura mea peste ghiață și aș aștepta până soarele răsare. 
 Aș picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, și un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-aș oferi-o lunii.
 Aș uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simți durerea spinilor și sărutul încarnat al petalelor...
 Dumnezeul meu, dacă aș avea o bucățică de viață... n-aș lăsa să treacă nici o zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc.
 Aș convinge pe fiecare femeie sau bărbat spunându-le că sunt favoriții mei și aș trăi îndrăgostit de dragoste.

Oamenilor le-aș demonstra cât se înșală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neștiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc!
 Unui copil i-aș da aripi, dar l-aș lăsa să învețe să zboare singur.
 Pe bătrâni i-aș învăța că moartea nu vine cu bătrânețea, ci cu uitarea.
 Atâtea lucruri am învățat de la voi, oamenii... Am învățat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă ca adevărata fericire rezidă din felul de a-l escalada. Am învățat că atunci când un nou născut strânge cu pumnul lui micuț, pentru prima oara, degetul părintelui, l-a acaparat pentru totdeauna.

Am învățat că um om are dreptul să se uite în jos la altul, doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice.
 Sunt atâtea lucruri pe care am putut să le învăț de la voi, dar nu cred că mi-ar servi, deoarece atunci când o să fiu băgat în interiorul acelei cutii, înseamnă că -în mod nefericit- mor.

Spune întotdeauna ce simți și fă ceea ce gândești.
 Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te mai văd dormind, te-aș îmbrățișa foarte strâns și l-aș ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău.
 Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te văd ieșind pe ușă, ți-aș da o îmbrățișare, un sărut și te-aș chema înapoi să-ți dau mai multe.
 Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când  aud vocea ta, aș înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată și încă o dată până la infinit. 
Dacă aș ști că acestea ar fi ultimele minute în care te-aș vedea, aș spune "te iubesc"și nu mi-aș asuma, în mod prostesc, gândul că deja știi.

Întotdeauna există ziua de mâine și viața ne dă de fiecare dată altă oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar dacă cumva greșesc și ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face plăcere să-ți spun cât te iubesc, că niciodată  nu te voi uita.

Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubești. De aceea, nu mai aștepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ți-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrățișare, un sărut și că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorință. Ține-i pe cei pe care-i iubești aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubește-i și tratează-i bine, fă-ți timp să le spui "îmi pare rău", "iartă-mă", "te rog" și toate cuvintele de dragoste pe care le știi.

Nimeni nu-și va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria și înțelepciunea pentru a le exprima. Demonstrează-le prietenilor tăi cât de importanți sunt pentru tine.


duminică, 5 august 2012

Master of disaster

Rabindranath Tagore-Poem 79

Îngăduie: Să nu mă rog să fiu păzit de primejdii,
ci să le îndur fără teamă.
Să nu cerşesc alinarea durerii mele,
ci inima s-o birui.
Să nu caut tovarăşi pe câmpul de luptă al vieţii,
ci să mă încred în tăria mea.
Să nu mă rog înfiorat de teamă, să fiu mântuit,
ci să fiu răbdător în lupta pentru libertate.
Nu îngădui să fiu un mişel,
ce simte harul tău numai în noroc;
ci fă-mă să cunosc cârmuirea mâinii tale 
î

sâmbătă, 4 august 2012

Prezența sa în politica românească e toxica

Depinde-Valeria Boiculesi

Vorbele-s ca şi-al mării nisip:
Poţi să le-aduni,
Poţi să le dai chip ...

(Din ele
poţi ridica şi castele,
cu geamuri
din cioburi de stele ;
marea se leagană –
şi unda-i verde chiar de le surpă
nu ai ce pierde !)

Vorbele-s ca şi-al mării nisip :
poţi să le vânturi,
poţi să le dai chip ...
Depinde
numai de tine acum,
dacă
îţi iese văpaie
sau fum –
dacă dărâmi,
sau înalţi !

Depinde de tine ce aripi le pui –
şi-n numele cui ...

vineri, 3 august 2012

Acolo unde cugetul-Rabindranath Tagore

acolo, unde cugetul nu se-nspaimanta
si unde fruntea se inalta in tarie ;
acolo, unde liber esti de a cunoaste
acolo, unde lumea n-a fost parcelata
intre ingusti pereti domestici
acolo, unde cuvintele au izvorat
din adancimea adevarului adevarat
acolo, unde truda fara oboseala
intinde brate spre desavarsire
acolo, unde limpedele rau al ratiunii
nu-si pierde firul prin desertul singuratic
al obiceiurilor moarte
acolo, unde spiritul calauzit de tine
se-avanta-n largul meu largindu-se
prin fapta si gandire
in acest rai al Libertatii, Tata,
fa-mi patria sa se trezeasca !

Fra noi/Iva Zanicchi


Despărțire-Grigore Cugler



Eu m-am văzut plecând
cum vezi plecând un prieten
pe lunga despărţire
nedumerit
şi singur
la drum necunoscut.
Amar îmi este gândul
că poate niciodată
n-am să mai fiu cu mine
ca-n anii tinereţii
în anii mei albaştri...
M-am despărţit de mine
şi m-am văzut plecând.
Acuma, sunt eu singur
eu singur,
fără mine...

joi, 2 august 2012

Amărăciunea Ilenei Vulpescu

ILEANA  VULPESCU  , despre "blestemul" romanilor
  
... Despre cât de rău sîntem percepuţi noi românii, în afară. A cui e vina? "Vina este a noastră. Avem nişte trimişi diplomatici trimişi în afară care nu-şi fac datoria. Nu fac nici un fel de propagandă pentru poporul român, pentru ca se şti că româna e o limbă de origine latină . Eu am întîlnit o profesoară de franceză, care absolvise la Sorbona şi care nu ştia că româna e o limbă romanică! M-am oferit să-i spun eu care sînt cele 10 limbi romanice, dacă la Sorbona tot nu învăţase. S-a mirat: "Da, dar e atît de înrudită cu slava!" - "Ştiţi cît e de înrudită cu slava? Tot atît cît o să fie şi franceza cu chineza, cînd vă vor ocupa chinezii!".
Alt caz: o fostă colegă, eminentă cunoscătoare a limbilor clasice, Lia Lupaş, lucra la o bibliotecă din New York . Trebuia să fie avansată şi a completat un formular, în care spunea ce limbi cunoaşte: printre altele, franceza, engleza, rusa. D-na care o examina a întrebat-o de ce a trecut şi rusa, doar limba ei maternă nu e slava? Ea a zis că nu, că româna e o limbă romanică. Motiv pentru care n-a mai fost avansată. Alt om cu multă carte, Dan Grigorescu, aflat la New York într-un post oficial, se duce la Biblioteca Municipală şi găseşte o singură carte în română, care era trecută la sectorul de limbi slave. I-a explicat directorului că româna e, o limbă romanică, s-o mute unde-i e locul. A doua zi, a găsit cartea tot la sectia "Slave". Deci, vina nu e numai a noastră, ci şi a încăpăţînării lor cretine, chiar dacă-s filologi.
O intâmplare văzută de mine la televizor: un ambasador al Germaniei la Bucureşti povestea cum vin gazetari din Germania , cu articole gata făcute despre România, de obicei denigratoare la adresa poporului român. I le dădeau să le citească şi el le spunea: "Nu e adevărat ce spuneţi! Eu trăiesc aici şi ştiu că nu e aşa!". Iar ei se duceau în Germania şi publicau articolele exact aşa cum le scriseseră.
Deducem că e o rea voinţă internaţională manifestă faţă de această ţară , cu sprijin şdin România.  Înţeleptul chinez Sun Tzu a spus, cu mult înainte de Hristos, "Nici o ţară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior". Or, la noi, complicitatea e mai mult decît binevoitoare faţă de tot ce se-ntîmplă din exterior. Nu ne pune nimeni în capul mesei şnici alături de marile puteri, chiar dacă ne-am zbătut să intrăm în NATO, în Shengen. Probabil că nu sîntem decît o ţară consumatoare, aşa cum spunea primul trimis al FMI la noi, domnul Paul Thomson. Mă-ntreb cu ce? Producătoare nu mai sîntem, e limpede.
Cu ce să ne mai lăudăm noi, românii? Cu copiii care iau Olimpiade prin străinătate, cu oameni care fac o carieră strălucită tot în afară, pentru că dacă ar face-o aici, ar fi şanse f. puţine să se ştie despre ei. Avem foarte buni specialişti în toate domeniile, dar la televizor apar doar ştiri că românii au furat, au omorît, au escrocat. Oare numai românii fac asta? Vuiesc agenţiile de presă cînd un român face o nelegiuire, dar nelegiuiri se-ntâmplă în toată lumea, făcute de oricine. Sînt scoase în evidenţă insa cele făcute de ţiganii plecaţi din România, ca şi cînd n-ai putea să deosebeşti un ţigan de un român. Cine le-a dat voie să treacă în ţările lor? Îmi spunea cineva avizat, că din satelit îţi vede şculoarea şireturilor de la pantofi. De ce li s-a dat voie să treacă graniţa? Ca apoi să-i poată expulza, spunînd: "Uite ce-au făcut ticăloşii de români!". E o demagogie de mult pornită.  Aşa cum demagogia internaţională se practică şi în alte domenii, în funcţie de interes. Exită campanie anti-drog, dar nu există una similară anti-tutun, în nici o ţară . Pentru că de pe urma comerţului cu tutun se scot averi imense. Ipocrizia e că pe pachetele de ţigări ţse spune ca tutunul e dăunător sănătăţii, dar nu e scos în afara legii! Eu sînt absolut convinsă că şi comerţul ilicit cu drogurile e dirijat de foarte sus. De ce nu se poate stopa comerţul cu drogurile? N-au nici un interes, pentru că aduce beneficii uriaşe. Doar China face excepţie. Acolo, dacă eşti prins cu droguri, te împuşcă şi familia mai plăteşte şglonţul! Eu consider că omenirea e condusă cu o ipocrizie fără margini şi fără leac. De cînd cu această notiune noua de "corectitudine politică", s-au găsit unii în SUA care să scoată din Mark Twain cuvintele "negru, negrotei, cioroi", pentru că nu mai e "politic corect".
Omul ăla a trăit într-o epocă. Cum să iei un clasic al literaturii mondiale şi să intervii în textul lui? 
Tîmpenia din America , cu "cioroii" lui Mark Twain, transportată în România, ar deveni. "Romiada", în loc de "Ţiganiada"? "Cînticele ţigăneşti" ale lui Miron Radu Paraschivescu sînt "Cîntice rome ?" Ce-o zice şi săracu' Garcia Lorca, cu ale sale "Cîntece ţigăneşti" ? Ce are insultător cuvîntul "ţigan"? E numele unei naţii. Care e deosebirea între rom şi ţigan? Gitan, bohemian, tzigan, tsigan."
Degradarea morală e direct proporţională cu cea lingvistică? Mai deunăzi, la televizor, am auzit o cititoare de prompter spunînd "În liceu se aflau doisprezece fete".
"Se învaţă foarte prost româna-n şcoli, dacă nu reuşeşti să-i înveţi pe copii că "doi" şi doisprezece au feminin. E singura limbă romanică în care se-ntîmplă acest lucru. Doisprezece femei, doisprezece ceasuri.  E o epidemie, o avalanşă de incultură. Nimeni nu mai zice azi "loc", zice "locaţie", fără să-i treacă prin cap să se uite într-un dicţionar francez sau englez să vadă ce înseamnă. Am citit într-un ziar acum cîteva luni ceva referitor la Camilla Parker Bowles, care la a nu ştiu cîta aniversare a căsătoriei cu Prinţul Charles, şi-a fracturat "perineul" de la piciorul stîng. Altcineva, la televizor, spunea, dorind să se refere la perigeu, tot perineu! Dacă nu ştii, nu vorbeşti! Am mari dubii în privinţa absolvirii unor şcoli. După părerea mea, îmi pare rău c-o spun, dar nu eşti neapărat intelectual dacă ai o diplomă universitară. Profesor, Iorgu Iordan, imi spunea :
"Ai să vezi dumneata c-or să fie mai mulţi doctori decît miliţieni! "... Se merge pe linia minimei rezistenţe. Nu le mai pasă nici profesorilor, nici elevilor, nici studenţilor! E un dezinteres din partea ambelor părţi. Primii zic: ce să ne mai batem capul cu ăştia, că tot nu-s buni de nimic!?, ceilalţi: ce să mai învăţăm toate prostiile astea, dacă poţi deveni miliardar doar ştiind să te iscăleşti?
Nu pot să nu fac comparaţie între ce se auzea înainte de 89 la tv şi la radio şi ce se aude acum. Tu, ca angajat al unui post de televiziune, ai nişte obligaţii.
În ceea ce spune cel pe care-l inviţi  nu poţi să intervii, treaba lui, mai ales dacă e-n direct. Pretenţia mea către angajat vine. Dacă ar căuta într-un dicţionar sau pe internet, ar afla cum se pronunţă toate numele proprii. Am fost uimită s-aud la un post de radio: Azi se împlinesc nu ştiu câţi ani de la naşterea lui "Gai de Mopezan". El fiind Guy de Maupassant! Sau Riceard Uagnăr în loc de Rihard Vagner (Richard Wagner, desigur!). A dat telefon o doamnă şi le-a atras atenţia în direct: Este totuşi un compozitor neamţ, cum puteţi să-i pociţi numele? Răspuns: doamnă, dar e moda anglizantă!....". E moda tîmpeniei şi a inculturii, aş spune. Situaţia limbii este deplorabilă! Chestia asta cu limbile străine poate pot s-o înţeleg, e mai puţin gravă decît batjocorirea propriei limbi!  În Franţa, posturile radio şi tv sînt sancţionate cu amenzi grase atunci cînd folosesc cuvinte străine, în loc să folosească cuvinte franceze. In Franţa sistemul lor de monitorizare audio-vizual este atît de performant şi de drastic, încît atunci cînd detecteaza ceva în neregulă, îi intrerupe pe loc".
 La noi care ar fi soluţia ieşirii din această criză?
"La noi, în afară de pile, proptele şi o piesă de mobilier prin care se trece, se ajunge şîn mod cinstit, printr-un concurs, într-un asemenea post? Asta e problema: dacă din 20 de candidaţi înscrişi la concurs, cîştigă al 21-lea, care nici nu s-a înscris, unde ajungem? Dacă aşa se obţin posturile, n-avem de ce să ne mirăm că pe unele produse cărora li se face reclamă, apar aberaţii de genul "brînză bunăcioasă", "piersică gustăcioasă", "marea ieşeală" etc. Nişte analfabeţi care cred că inventează ceva. Cînd a murit, acum un an, preşedintele Poloniei, am auzit la televizor: "E un spaţiu în faţa catedralei, care comprimă nu ştiu cîtă lume.". (Poate cuprinde.) Ce să mai vorbim despre expresia greşită "fără doar şi poate", care e de fapt "fără dar şi poate"? Adică adversativ şi dubitativ. Lucruri analizate logic, ca de exemplu "mai exact şi mai corect". Le-am întîlnit si la persoane foarte cultivate.  Ne întoarcem la "unşpe trecute fix"?"
- S-a gîndit,  Ileana Vulpescu să pună toate astea-ntr-un roman?
"Nu ! Încă scriu despre oameni care mai ştiu carte. Deocamdată  îmi acord o pauză.
Am mai constatat ceva. Acum nimeni nu se duce să-şi depună un curriculum vitae, ci un "sivi" (CV) şi pariez că majoritatea lumii nici nu ştie ce-nseamnă. Nimeni nu se mai duce să-şi ducă undeva o autobiografie, ca să fie angajat: aplică. Aplică pentru un job! Aplică era ceva ce se pune pe perete. Mă indispune profund cînd aud de "brandul de ţară". Bine că ne-am procopsit cu o frunză, care este "brandul de ţară". Măcar dacă era şEva pe-acolo.
Eu nu pot să dau explicaţia pentru apariţia acestor aberaţii decît că, poate, la început a spus cineva ceva în glumă şi pe urmă s-a luat în serios. Eu i-aş sfătui, să nu mai facă greşeli, să pună mîna pe o gramatică a limbii române şi să nu se sfiască să umble în dicţionare. Astfel, poate n-o să mai auzim, chiar şi printre persoanele care au absolvit Filologia, expresii de genul "cărţile care le-am cumpărat", "m-am dus la servici". Eu le tot spun, cînd am ocazia, că-s nişte cuvinte în limba română, ca viciu, oficiu, ospiciu, serviciu etc. care au această formă. Nu zici "m-am dus la ofici", nici "am fost la ospici", nici "mi-am luat un servici de masă".
Pe mine mă surprinde cîtă încredere au în ei aceşti oameni şi cîtă lipsă de dubiu în ceea ce priveşte limba română. Aş retipări "Gramatica greşelilor", de Iorgu Iordan. O carte de consultat, nu de ţinut în casă, pe post de mobilă.
Văd un dispreţ faţă de cine mai vorbeşte corect. O nepăsare de genul "lasă-i p-ăştia să vorbească. ne uităm în gura lor? Nişte babalîci depăşiţi, o generaţie expirată. Poate aşa şi e. Dar pînă să expire ei, îi inspiră pe alţii.
Ce modele să mai aibă cei tineri? Cînd bordelul e o mînăstire faţă de politică. şi cînd la televizor şi prin gazete sînt aproape numai obscenităţi, cînd se cultivă doar incultura ?