nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"
Draga mea ,dupa cum ti-am spus ,banuiesc ce ti s-a intamplat .Si eu am pierdut un inger de copil -Claudiu -insa nu acolo unde cresc nuferi ci de o boala necrutatoare .Nu ne ramane de cat amintirea ,si o lumanare "in memoriam" . Mie mi se mai alina durerea daca pot spune asa ca mai am o fiica si un ginere care -i "tine loc "lui Claudiu . O imbratisare din partea mea si sa fiu iertata dac am atins coarda sensibila .Asa am simtit nevoia .
RăspundețiȘtergereNoi, mamele ramase fara de copii ,avem in comun imensa durere pe care timpul nu o poate ostoi.Iti sarut fruntea ,draga mea indurerata!
ȘtergereRaman fara cuvinte la suferinta ta...Cei dragi noua dispar atunci cand ne asteptam mai putin. Ce ne ramane? Franturi...Zambete la amintirea unui gest, a unei priviri.Ei pleaca, isi iau zborul, iar noi supravietuim cu greu. Imi pare tare rau si daca ti-as putea alina in vreun fel suferinta, as face-o fara nicio ezitare. Este greu, sunt convinsa ca este ingrozitor de greu! Sunt alaturi de gandurile, suferintele si regretele tale. Cu drag, Violeta
RăspundețiȘtergere