luni, 6 august 2012

Scrisoare(Păpușa de cârpă )-Gabriel Garcia Marquez


Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă și mi-ar dărui o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ceea ce gândesc, însă în mod categoric aș gândi tot ceea ce zic.
 Aș prețui lucrurile, dar nu pentru ceea ce valorează, ci pentru ceea ce semnifică.
 Aș dormi mai puțin, dar aș visa mai mult, înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumină.
 Aș  merge când ceilalți se opresc, m-aș trezi când ceilalți dorm.
 Aș asculta când ceilalți vorbesc și cât m-aș bucura de o înghețată cu ciocolată!

Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucățică de viață, m-aș îmbrăca foarte modest, m-aș întinde la soare, lăsând la vederea tuturor nu numai corpul, ci și sufletul meu.
 Doamne Dumnezeul meu, dacă aș avea inimă, aș grava ura mea peste ghiață și aș aștepta până soarele răsare. 
 Aș picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, și un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-aș oferi-o lunii.
 Aș uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simți durerea spinilor și sărutul încarnat al petalelor...
 Dumnezeul meu, dacă aș avea o bucățică de viață... n-aș lăsa să treacă nici o zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc.
 Aș convinge pe fiecare femeie sau bărbat spunându-le că sunt favoriții mei și aș trăi îndrăgostit de dragoste.

Oamenilor le-aș demonstra cât se înșală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neștiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc!
 Unui copil i-aș da aripi, dar l-aș lăsa să învețe să zboare singur.
 Pe bătrâni i-aș învăța că moartea nu vine cu bătrânețea, ci cu uitarea.
 Atâtea lucruri am învățat de la voi, oamenii... Am învățat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă ca adevărata fericire rezidă din felul de a-l escalada. Am învățat că atunci când un nou născut strânge cu pumnul lui micuț, pentru prima oara, degetul părintelui, l-a acaparat pentru totdeauna.

Am învățat că um om are dreptul să se uite în jos la altul, doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice.
 Sunt atâtea lucruri pe care am putut să le învăț de la voi, dar nu cred că mi-ar servi, deoarece atunci când o să fiu băgat în interiorul acelei cutii, înseamnă că -în mod nefericit- mor.

Spune întotdeauna ce simți și fă ceea ce gândești.
 Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te mai văd dormind, te-aș îmbrățișa foarte strâns și l-aș ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău.
 Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te văd ieșind pe ușă, ți-aș da o îmbrățișare, un sărut și te-aș chema înapoi să-ți dau mai multe.
 Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când  aud vocea ta, aș înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată și încă o dată până la infinit. 
Dacă aș ști că acestea ar fi ultimele minute în care te-aș vedea, aș spune "te iubesc"și nu mi-aș asuma, în mod prostesc, gândul că deja știi.

Întotdeauna există ziua de mâine și viața ne dă de fiecare dată altă oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar dacă cumva greșesc și ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face plăcere să-ți spun cât te iubesc, că niciodată  nu te voi uita.

Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubești. De aceea, nu mai aștepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ți-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrățișare, un sărut și că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorință. Ține-i pe cei pe care-i iubești aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubește-i și tratează-i bine, fă-ți timp să le spui "îmi pare rău", "iartă-mă", "te rog" și toate cuvintele de dragoste pe care le știi.

Nimeni nu-și va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria și înțelepciunea pentru a le exprima. Demonstrează-le prietenilor tăi cât de importanți sunt pentru tine.


2 comentarii: