Copii eram noi amândoi-Mihai Eminescu

Copii eram noi amândoi, 

Frate-meu şi cu mine. 

Din coji de nucă car cu boi

Făceam şi înhămam la el 

Culbeci bătrâni cu coarne. 

Şi el citea pe Robinson, 

Mi-l povestea şi mie;

Eu zideam Turnul-Vavilon

Din cărţi de joc şi mai spuneam

Şi eu câte-o prostie. 

Adesea la scăldat mergeam

În ochiul de pădure, 

La balta mare ajungeam 

Şi l-al ei mijloc înotam

La insula cea verde. 

Din lut acolo am zidit, 

Din stuful des şi mare, 

Cetate mândră la privit, 

Cu turnuri mari de tinichea, 

Cu zid împreşurată. 

Şi frate-meu ca împărat

Mi-a dat mie solie, 

Să merg la broaşte nempăcat, 

Să-i chem în bătălie -

Să vedem cine-i mai tare. 

Şi împăratul broaştelor, 

C-un oacacà de fală, 

Primi - poruncì ostirilor

Ca balta s-o răscoale. 

Şi am pornit război. 

Vai! multe broaşte noi am prins

- Îmi pare chiar pe rege -

Şi-n turnul negru le-am închis, 

Din insula cea verde. 

Spre sar-am făcut pace. 

Şi drumul broaştelor le-am dat. 

Săltau cu bucurie, 

Îbalt-adânc s-au cufundat

Ca să nu mai revie. 

Noi am pornit spre casă. 

Atunci răsplata am cerut

Pentru a mele fapte -

Şi frate-meu m-a desemnat

De rege-n miazănoapte

Peste popoare-ndiane. 

Motanul alb cel vistier, 

Mânzac cel chior ministru -

Când de la el eu leafa-mi cer, 

El miaună sinistru. 

Cordial i-am strâns eu l***. 

Şi împăratul milostiv

Mi-a dat şi de soţie, 

Pe fiica lui cu râs lasciv

Şi ţapănă, nurlie, 

Pe Tlantaqu-caputli. 

Am mulţămit cu umil semn, 

- Drept mantie-o prostire -

M-am dus l-amanta mea de lemn, 

În sfânta mânăstire, 

Într-un cotlonde sobă. 

Şi ah! şi dragă-mi mai era! 

Vorbeam blând cu dânsa, 

Dară ea nu-mi răspundea

Şi de ciudă eu atunci

Am aruncat-o-n foc. 

Şi pe şură ne primblam

Peste stuf şi paie

Şi pe munţi ne-nchipuiam. 

Cu fiece bătaie

Mărsileam alături. 

Şi pe cap mi se îmfla

Casca de hârtie. 

O batistă într-un băţ. 

Steag de bătălie. 

Cântam: Trararah! 

Ah! v-aţi dus visuri, v-aţi dus! 

Mort e al meu frate. 

Nimeni ochii-i n-a închis

În străinătate -

Poate-s deschişi şi-n groapă! 

Dar ades într-al meu vis

Ochii mari albaştri

Luminează - un surâs

Din doi vineţi aştri

Sufletu-mi trezeşte. 

Eu? Mai este inima-mi

Din copilărie? 

................................ 

Ah! îmi îmblă ades prin gând

O cântare veche. 

Parcă-mi ţiuie-aiurind

Dulce în ureche:

Lume, lume şi ïar lume!