luni, 30 iunie 2014

Cel mai bun drum din viaţă

Era odată un conducător care credea că, dacă ar avea răspunsurile la trei întrebări, s-ar conduce pe el însuşi pe cel mai bun drum din viaţă, indiferent de circumstanţă. Cele trei întrebări erau:

1. Când este cel mai bun moment pentru a face un lucru?
2. Cine sunt cei mai importanţi oameni?
3. Care este cel mai important lucru?

  El a împrăştiat cele trei întrebări prin întregul ţinut asupra căruia domnea, cerându-le oamenilor să răspundă. Persoana ale cărei răspunsuri l-ar fi mulţumit, urma să primească o recompensă generoasă.

  Deoarece nici unul dintre răspunsurile primite nu fuseseră mulţumitoare, a plecat el însuşi în căutarea lor. S-a hotărât să vorbească cu un învăţat bătrân care locuia sus, pe vârful unui munte.

  Când împăratul a ajuns pe vârful muntelui, i-a cerut învăţatului să-i răspundă la cele trei întrebări. Bătrânul lucra în grădina lui. L-a ascultat cu atenţie şi apoi s-a mulţumit să continuie să sape fără a sufla vreun cuvânt. Cârmuitorul l-a privit pe bătrân şi, gândindu-se că acesta trebuie să fie foarte obosit, i-a spus: “Am să continui eu sa sap pentru o bucată de vreme. Odihneşte-te.”

  Şi astfel, cârmuitorul a început să sape în timp ce maestrul se odihnea. După câteva ore, împăratul a lăsat de-o parte cazmaua şi i-a spus învăţatului: “Dacă nu vrei să-mi răspunzi la întrebări, atunci am să plec.”

  Chiar atunci maestrul l-a întrebat: “Ai auzit ceva?” şi s-a uitat spre pădure. Deodată, a ieşit din pădure, împiedicându-se, un om care se ţinea de stomac. Maestrul şi conducătorul au alergat spre el şi l-au văzut prăbuşindu-se la pământ. Au văzut că avea cămaşa sfâşiată şi plină de sânge din cauza unei tăieturi profunde. Împăratul i-a curăţat rana şi şi-a folosit propria cămaşă drept bandaj. Omul a deschis ochii şi a întrebat dacă ar putea bea ceva. Cârmuitorul a alergat la cel mai apropiat râu şi i-a adus omului nişte apă. Acesta a băut-o însetat, apoi a căzut la loc şi a adormit. Învăţatul şi împăratul l-au dus pe om la coliba primului şi l-au întins uşor pe pat. Dar acum şi cârmuitorul era aşa de extenuat că a adormit şi el.

  A doua zi dimineaţă, când împăratul s-a trezit, omul rănit era aplecat deasupra lui şi îl privea cu insistenţă. “Iartă-mă”, a spus el. Cârmuitorul s-a ridicat în capul oaselor şi a spus: “Să te iert? Pentru ce să te iert?” Omul i-a replicat: “Nu ne-am întâlnit niciodată, dar te-am considerat duşmanul meu. În ultimul război, mi-ai ucis fratele şi ai confiscat averea familiei mele. Am făgăduit să mă răzbun în numele familiei. Am jurat că te voi ucide. Ieri, te aşteptam în pădure să cobori de pe munte şi să mă pot, în sfârşit, răzbuna. Aşteptam de mult timp şi, cu toate astea, tu nu mai coborai, aşa că am ieşit din pădure să te caut.

  În schimb, m-au văzut gărzile tale care, realizând cine sunt, m-au atacat, rănindu-mă grav. Am reuşit să scap dar, dacă tu nu ai fi avut grijă de mine, aş fi murit. Planul meu a fost să te ucid dar, în schimb, tu mi-ai salvat viaţa. Ma simt ruşinat şi foarte recunoscător. Te rog, mă vei ierta?”

  Cârmuitorul era uimit. “E bine să aud ca duşmănia ta a luat sfârşit. Acum, că ţi-am ascultat povestea, îmi pare rău pentru durerea adusă familiei tale. Războiul este oribil. Te iert şi îţi dau înapoi ţinuturile. Hai să fim prieteni de acum încolo.”

  Împăratul le-a ordonat gărzilor să-l conducă pe om, în siguranţă, acasă. Apoi i-a spus maestrului: “Trebuie să plec. Voi coborî de pe munte şi am să continui să caut răspunsurile la întrebările mele. Poate într-o zi le voi găsi. La revedere.”

  Învăţatul a râs şi i-a spus: “Majestatea Voastră, dar vi s-a răspuns la întrebări.”

  “Ce vrei să spui?” a întrebat împăratul surprins.

  Maestrul i-a explicat: “ Dacă ieri, nu m-ai fi ajutat să muncesc în gradină, nu ai fi întârziat şi ai fi fost atacat în drum spre casă. Deci cel mai important moment pentru tine a fost cel pe care l-ai petrecut în grădina mea. Iar cea mai importantă persoană am fost eu, persoana cu care erai în acel moment, iar cel mai important lucru pentru tine a fost, pur şi simplu, să mă ajuţi pe mine.

  Mai târziu, când a venit omul rănit, cel mai important moment a fost cel pe care l-ai petrecut pentru a-i îngriji rana, altfel ar fi murit, iar şansa iertării şi a prieteniei s-ar fi pierdut. El a fost cea mai importantă persoană în acel moment, iar cel mai important lucru de făcut era să-i îngrijeşti rana.

"Singurul moment important este cel prezent. Cea mai importantă persoană este, întotdeauna, persoana cu care te afli. Iar cel mai important lucru de făcut este, întotdeauna, acela de a face fericită persoana de lânga tine.

Ce poate fi mai simplu sau mai important?”

Împăratul s-a înclinat respectuos şi a plecat în pace.

Parabola aceasta ne învaţă că ceea ce ne revelează discernământul şi ne aduce iertarea este căutarea adevărului şi a răspunsurilor pline de compasiunea noastră în faţa suferinţei, cum ne putem deschide inimile, cum să lăsăm în spate trecutul, să trăim în momentul prezent şi să o luam de la capăt, la nevoie. Aceasta este însăşi provocarea căreia trebuie să-i facem faţă şi este ceea ce avem de făcut.

duminică, 29 iunie 2014

De la rubrica" Matrimoniale" de altădată


sâmbătă, 28 iunie 2014

Acolo- Ştefan Octavian Iosif

Tu, singuratică şi-albastră,
Rătăcitoare-n infinit,
La ce mă chemi necontenit
Acolo-n colţul de fereastră,
Să te ador înmărmurit?...
Şi spune-mi ce-nrudită vrajă
Şi ce îndepărtat mister
Mă face pururi să te cer
Deasupra capului de strajă,
Stea singuratică pe cer?...

Cântec vechi- Ştefan Octavian Iosif

Codrule, stăpânule,
Codrule, bătrânule!
Mişcă-ţi tu poienele
Şi-ţi ridică genele,
De priveşte până-n zare:
Nu s-arată şir de care,
Şir de care ferecate,
Scârţâind împiedicate,
De-angarale-mpovărate,
De neferi înconjurate?...

Codrule, stăpânule,
Codrule, bătrânule!
Scutură-ţi tu pletele
Să s-adune cetele:
Cetele haiducilor,
Spaimele răscrucilor,
Să răstoarne carele,
Vânzolind covoarele,
Să desfunde lăzile,
Să-şi împartă prăzile...

Basm neisprăvit - Ştefan Octavian Iosif

A fost o fată de-mpărat
Frumoasă ca o zână...
A fost o fată de-mpărat
Cu ochi vicleni, cu păr buclat,
Cu inima păgână.
Sta visătoare-odată-n prag
Şi-un paj trecea pe scară,
Sta visătoare-odată-n prag,
Şi-n treacăt îi şopti: “Mi-eşti drag,
Mi-eşti drag din cale-afară!î
A doua zi îi iese-n drum:
“Mi-eşti drag cât nu pot spune!î
A doua zi îi iese-n drum,
Şi fuge, izbucnind acum
În hohote nebune...
Iubite, să-ţi mai spun ai vrea,
Cum s-a-ncheiat povestea?
Iubite, să-ţi mai spun ai vrea?...
Dar dac-ar fi povestea mea
În rândurile-acestea?

vineri, 27 iunie 2014

Eniac-primul computer

 De 27 de tone şi de mărimea unei camere, primul computer din lume era la fel de "complicat" cum sugerează şi numele - ENIAC sau Electronicul Numărător Integrator Analizator şi Calculator. ENIAC era foarte zgomotos,dar eficient.

Designul ENIAC , construcţia a fost finanţată de către Armata Statelor Unite în timpul celui de al doilea război mondial.Contractul de construcţie a fost semnat la 5 iunie 1943, şi munca la calculator a început în secret la Universitatea din Pennsylvania , in luna următoare, subnumele de cod "Proiectul PX".Mașina a fost  gata și  anunţată public în seara zilei de14 februarie 1946 având costul de aproape 500.000 dolari.

Locuri Misterioase Din Romania - Documentar RO 2013

joi, 26 iunie 2014

Ziua drapelului național

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998

În 1834, când Țările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conștiința națională cerea unitatea și libertatea țării, domnitorul Țării Românești, Alexandru D. Ghica Vodă, a obținut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii"
Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben și roșu), cel atribuit armatei era compus din trei (roșu, galben și albastru) și un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.

miercuri, 25 iunie 2014

Misterul craniilor țuguiate din Paracas,Peru


Paracas este o peninsulă  situată în provincia Pisco din regiunea Inca, pe coasta de sud a statului  Peru. Aici  arheologul peruvian, Julio Tello, a făcut o descoperire uimitoare în 1928 - un cimitir  care conține morminte pline cu rămășițele persoanelor cu cele mai mari cranii alungite găsite oriunde în lume.
Cercetătorii au publicat rezultatul analizelor ADN asupra craniilor ”ţuguiate” găsite în Parcas, Peru.
Și ceea ce a şocat a fost faptul că rezultatul testelor a arătat că aceste cranii au provenienţă umanoidă, însă mult îndepărtată de homo sapiens, neanderthal sau denisovan.
Însă asta nu e tot. Volumul acelor cranii este cu 25% mai mare decât al craniilor umane obişnuite iar greutatea este cu 60 % mai mare. Însă ceea ce este şi mai interesant de menţionat, este că sunt prevăzute doar cu o singură placă parietală şi nu cu două aşa cum sunt prevăzute cele obişnuite.
Oricum, tot testele au arătat că acele cranii nu au suferit niciodată modificări artificiale şi aceasta a fost forma lor dintotdeauna, ceea ce face ca alungirea lor să fie un adevărat mister.
http://thetruthwins.com/archives/dna-results-for-the-nephilim-skulls-in-peru-are-in-and-the-results-are-absolutely-shocking

Doina-Octavian Goga

O doină plânge sus pe culme,
Din fluier unde limpezi cad,
Şi legănate lin s-afundă
În pacea codrilor de brad...

Cântare, meşteră cântare,
Te stingi acum încet-încet,
Şi-adormi pierdută-n tremurarea
Oftării blânde din brădet...

Mi-ai picurat un strop în suflet
Din taina vremii de demult,
Şi plânsul veacurilor duse
Mă înfioară când te-ascult...

Cum te-ai topit acum în noapte,
Eu stau cu inima la sfat:
În care brad, de care creangă
Plânsoarea ta s-a aninat?...

Şi cât vei mai trăi acolo,
Tu, soră pururea cu noi,
Când va fi mort de mult ciobanul,
Şi moartă turma lui de oi?...

Târziu odată - cine ştie? -
Trecând pe-aici un călător,
Te va culege dintr-o floare,
De după-o aripă de nor...

Te-a coborî în largul văii,
Şi-o lume te va asculta,
Şi-o lume-ntreagă va începe
Să plângă cu durerea ta...

Nu-mi presimţi?-Lucian Blaga,


Nu-mi presimţi, tu, nebunia când auzi
cum murmură viaţa-n mine
ca un izvor
năvalnic într-o peşteră răsunătoare?

Nu-mi presimţi văpaia când în braţe
îmi tremuri ca un picur
de roua-îmbrăţişat
de raze de lumină?

Nu-mi presimţi iubirea când privesc
cu patimă-n prăpastia din tine
şi-ţi zic:
O, niciodată n-am văzut pe Dumnezeu
mai mare!?

marți, 24 iunie 2014

Remember


Sunt 2 ani .........A fost un 21 iunie când- cam  pe la orele 15,30- fiul meu  mi-a spus;Eu ies,mamă!
Ca de obicei  după amiaza juca fotbal cu verii lui și  ceva prieteni. În acea zi însă a mers la râu,.la Arno.
PRIETENII ȘTIU DE CE!
Cum naiba a sfârșit în apă,cum  prietenii nu au văzut....!!!!!
118și elicopterul  de urgență l-au dus la spital.
Vestea m-a prăbușit  .Copilul meu frumos și sănătos era o legumă ,după 5 minute de  stat sub apă L-au reanimat pt 35 -40 minute ,inima a pornit din nou.
.A făcut primul său" Viaggio"cu  un   elicopter, elicopterul de urgență  .A stat 3 zile în comă......   23 iunie 2012      Pe la 11 noaptea m-au sunat de la spitalul Careggi ,Florența , pt că Mihnea a fost mutat de la urgență  la  terapie  de recuperare.Am mulțumit cu lacrimi în glas ,cu speranță .cu dragoste ,cu recunoștință.Nu mi se permitea să stau cu el ,din păcate.Pe la 4 noaptea m-au rechemat......dacă vreau să îl mai prind în viață să vin repede..........!Pe la 5 am fost ....pe la 6 nu a mai fost el.S-a dus, cu mâna în mâna mea ,dar sufletul lui a plecat singur,fără de mine.....Dragostea mamei ,nu pot nici acum să înțeleg ...cum ...de ce .....Nu se moare la 20 de ani așa fără ....motivvvvvvvvvv!

luni, 23 iunie 2014

Nicolae Labiş şi Gheorghe Tomozei la un pahar de şliboviţă


Șah-Marin Sorescu

Eu mut o zi albă,
El mută o zi neagră.
Eu înaintez cu un vis,
El mi-l ia la război.
El îmi atacă plămânii,
Eu mă gândesc un an la spital,
Fac o combinaţie strălucită
Şi-i câştig o zi neagră.
El mută o nenorocire
Şi mă ameninţă cu cancerul
(Care merge deocamdată în formă de cruce),
Dar eu îi pun în faţă o carte
Şi-l silesc să se retragă.
Îi mai câştig câteva piese,
Dar uite, jumătate din viaţa mea
E scoasă pe margine.
-O să-ţi dau şah şi pierzi optimismul,
Îmi spune el.
-Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.

În spatele meu soţia, copiii,
Soarele, luna şi ceilalţi chibiţi
Tremură pentru orice mişcare a mea.

Eu îmi aprind o ţigară
Şi continui partida.

sâmbătă, 21 iunie 2014

Coloana de Fier din New Delhi

Coloana de Fier din New Delhi este o impresionată construcţie veche de 1.500 de ani, are o înălţime de 7,3 metri şi o puritate a fierului de 99,72%. Aceste caracteristici o detaşează de tot ceea ce s-ar putea construi azi, în condiţiile celor mai avansate tehnologii.
     Cercetătorii n-au reuşit să explice modul în care indienii antici au reuşit să o construiască...

Pomul vieţii de la Walt Disney World cu cele 325 de animale sculptate pe trunchiul lui.






vineri, 20 iunie 2014

Palatul în care m-am născut


Mark Twain – “Cineva mi-a trimis o fotografie a casei în care m-am născut. Până acum obişnuisem să mă refer la ea ca la un palat, dar de aici înainte voi fi ceva mai prudent.”

joi, 19 iunie 2014

Spânzuraţi-l, de-i mişel ! - George Coșbuc

Spânzuraţi-l, de-i mişel,
De-i nebun, la gard cu el;
De-i ciocoi cu fumuri,
Daţi-l celor lui de-un fel:
Cânilor din drumuri!

Ce vă doare cui i-aţi spus?
Pentru cine-aţi tot adus
Smirna şi tămâia?
Latini jos şi lifte sus,
Iar în vârf momâia!

Buni or răi, români suntem,
Românesc pământu-l vrem,
Românească ţară.
Noi ne suferim ce-avem,
Noi purtăm ocară.

Cui nu-i place-aşa cum vrem
Ducă-se la dracul.
Ai venit la noi golan
Fără ţară, făr-un ban,
Fără neam şi nume,
Si-astăzi, câne,-al meu duşman,
Vreai s-orbeşti o lume.

miercuri, 18 iunie 2014

Serenada muncitorului-George Bacovia

Eu sunt un monstru pentru voi
Urzind un dor de vremuri noi,
Şi-n lumea voastră-abia încap...
Dar am să dau curînd la cap.

O, dormi adînc, mereu, aşa,
În vise dulci, hidos burghez,
Oftînd, palate de-ţi lucrez,
Eu ştiu şi bine-a dărîma.

În noaptea asta, iată, sună
O serenadă din topor,
Amanţilor pierduţi sub lună,
Poeţi cu putredul amor.
O, dormi în noaptea infinită,
Burghez cu aer triumfal,
Dar preistoric animal
În raţiunea aurită.

Sub luna blondă nu se plînge,
Ci răzbunările se curmă,
Martirilor scăldaţi în sînge,
Cînt serenada cea din urmă.

O, dormi... dar voi urca spre soare
În zbor sublim de-aeroplan...
Cu vise dulci, burghez tiran:
E aurora-ngrozitoare...

Glumă cu ...roșii

Două roşii, între ele.
- Dragă, unde te-ai rumenit aşa, ai fost la solar?

marți, 17 iunie 2014

Numai una-George Coșbuc

Pe umeri pletele-i curg râu,
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu şorţul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Şi când o văd, îngălbenesc;
Şi când n-o văd, mă-mbolnăvesc,
Iar când merg alţii de-o peţesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo şi-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Aşa cum e săracă ea,
Aş vrea s-o ştiu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.

Şi câte vorbe-mi aud eu!
Toţi fraţii mă vorbesc de rău,
Şi tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ţine post;
Mă blestemă: De n-ai fi fost!
Eşti un netot! Ţi-e capul prost
Şi-ţi faci de cap, Ioane!

Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Şi eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La fraţi eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Şi fac ce vreau! Şi n-am să mor
De grija sorţii mele!

Mă-ngroapă fraţii mei de viu!
Legat de dânsa, eu să ştiu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Şi ce folos de boi şi vaci?
Nevasta dacă nu ţi-o placi,
Le dai în trăsnet toate!

Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Aşa om nici vlădica nu-i
Şi nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una şi-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!

Trafaletul bisericesc....Aleluiaaa!

Trafaletul bisericesc  ... Nici busuiocul nu mai e ce-a fost...!

luni, 16 iunie 2014

Adevăruri ascunse


 Maghiarii, în anul 700 ,sunt menţionaţi în cronicile coreene ca fiind nişte nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei şi estul Chinei
            - în 896, şapte triburi maghiare şi trei triburi de turci khazari, fugărite din stepele Asiei de către pecenegi, se stabilesc în Panonia (locuită atunci de slavi, valahi, avari, germanici), în total 225.000 de nomazi sub conducerea lui Arpad. Prima lor preocupare după stabilirea în Panonia a fost jaful (logic).
            Incursiunile lor sângeroase s-au desfăşurat în toată Europa ajungând până în Spania, până când Otto I cel Mare i-a umilit la Lechfeld în 955.
            - Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) unifică triburile ungureşti şi îi creştinează. Totodată începe şi procesul de maghiarizare agresivă a populaţiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces fiind de fapt esenţa strategiei de supravieţuire a acestui mic popor migrator asiatic în Europa.
              Personalităţile proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar – sârb, părinţii lui nu cunoşteau limba maghiară), Kosuth Lajos – slovac, precum şi majoritatea regilor Ungariei.
           În 1910 un istoric maghiar recunoaşte că doar 10% din unguri sunt urmaşii celor şapte triburi maghiare stabilite în Europa în 896, restul fiind populaţii maghiarizate de-a lungul timpului (valahi, germanici, slavi). De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmaşul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX?
            Ceea ce trebuie accentuat este faptul că începând de la Ştefan cel Sfânt şi până la dispariţia regatului ungar în 1526, Transilvania nu a făcut parte niciodată din regatul ungar, fiind întotdeauna voievodat autonom.
               - Înfrângerea de la Mohacs din 1526 în faţa turcilor şi cucerirea capitalei Buda în 1541 are ca urmare dispariţia de pe harta Europei a regatului ungar. Partea occidentală a Ungariei este anexată de Imperiul Habsburgic, iar restul, inclusiv Buda, devine paşalâc turcesc. Transilvania rămâne principat independent sub suzeranitate otomană.
               - După respingerea asediului otoman asupra Vienei (1683), Imperiul Habsburgic ocupă teritoriul fostului regat ungar şi Transilvania, anexiuni recunoscute prin tratatul de la Karlowitz (1699).
               - În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă această pretenţie.
               - În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine regat în cadrul imperiului Habsburgic (numit din acel moment imperiul Austro-Ungar), având constituţie proprie şi o oarecare autonomie.
               - În 1918, în urma înfrângerii din primul război mondial, imperiul Austro-Ungar se destramă, Ungaria devine stat independent iar Transilvania alege să se unească cu România.
             Trebuie să subliniez imbecilitatea revizioniştilor unguri. Cum pot susţine că Transilvania a aparţinut Ungariei 1000 de ani, când regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867, perioadă în care a fost paşalâc sau provincie habsburgică, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) până în 1699 când devine provincie austriacă (ca şi Ungaria de altfel). Deci Transilvania şi-a pierdut independenţa în 1699 şi a aparţinut până în 1918 Imperiului Habsburgic, nicidecum Ungariei (care din 1526 până în 1867 nu a existat).
               - În 1940, în urma Dictatului de la Viena, o parte a Transilvaniei este cedată (pentru prima dată în istorie) Ungariei. Până în 1944, când revine României, ce fac ungurii în Transilvania? Ce ştiu mai bine: ucid valahi şi evrei, consideraţi rase inferioare. Gena lor asiatică i-a ajutat pe unguri să devină cei mai zeloşi executanţi ai teoriilor rasiale naziste, golind practic Transilvania de evrei. În perioada 1940 – 1944, timp în care Transilvania a aparţinut Ungariei, populaţia evreiască de aici a scăzut cu 90%, marea majoritate fiind trimisă de către autorităţile maghiare către lagărele de exterminare naziste. La fel s-au purtat şi în Serbia odată cu invadarea alături de germani a Iugoslaviei în 1941.

Adolescență-Mihu Dragomir


Vînt, dumbrăvi şi optsprezece ani,
Stradă cu salcîmi şi cu castani.
Primăvară-n balta renăscută,
Zile ce amintirea le sărută.

 Pe nisipul plajelor de aur
Soarele ne-a întins cununi de laur.
Fata mea de Dunăre şi şoapte,
Fata mea cu păr de miazănoapte.

Fată, mijloc de violină,
Unde-i cartea noastră de latină,
Mîzgălită printre ablative
Cu distihuri şchioape şi naive.

Se arcuiau prin sălcii catedrale,
Luntrea noastră se pierdea agale
Într-o ţară de tăcere şi stuh,
Gîndul dispăru şi din văzduh.

Sărutarea noastră caldă şi învoaltă
Avea gustul merelor de baltă,.
Dulce, sângerată şi amăruie
Ani au fost ce din străfunduri suie.

Nu, acestea nu se pot uita uşor
Niciodată nu se sting, nu mai mor.
Hei, dumbrăvi de vise şi castani,
Vînt, nisip şi optsprezece ani.



Cupa vieţii - Mihail Iurievici Lermontov- Traducere de Marcel Breslaşu


Sorbi cupa vieţii. Dar cînd sorbi,
Pe dalbele-i chenare,
Din ochii-nchişi, din ochii orbi,
Curg lacrimile-amare.

Cînd de pe ochi, pe-al morţii prag
Smulgi ultima năframă,
Vezi că şi ce ţi-a fost mai drag
Ca vălul se destramă

Şi că în golu-i aurit
Din cupa cea măiastră
Doar visul nostru l-am sorbit -
Ea nu era a noastră.

Venin şi farmec-Mihai Eminescu

Venin şi farmec port în suflet,
Cu al tău zâmbet trist mă pierzi,
Căci fărmecat sunt de zâmbirea-ţi
Şi-nveninat de ochii verzi.

Şi nu-nţelegi că-n al meu suflet
Dureri de moarte tu ai pus ­,
Cât de frumoasă eşti pot spune,
Cât te iubesc nu e de spus!

sâmbătă, 14 iunie 2014

Oul cu iris-Nichita Stănescu

Fiecare vorbă caldă, sub ea
clocoteşte un ou al vorbirii noastre.
Vii verbe, o, voi,
cu frunze verzi-albe-albastre.
Oul deschide deodată o pleoapă:
sub iris se aude bătând
pliscul nenăscutei păsări, copilăreşti
numai în ea însăşi zburând.
Sar cojile! La început
privirea dă din aripi în unda
despărţită în delta pe care o face
când se varsă în oră, secunda.
Apoi, ah, apoi nici măcar
nu mai e pasăre în izbucnire
ci se duce subţiindu-se, alungându-se,
şiră-a spinării de frunză; - privire

vineri, 13 iunie 2014

joi, 12 iunie 2014

marți, 10 iunie 2014

Povestea sufletului

Era odată un rege care avea 4 neveste. Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra soţie, pe care o îmbrăca cu straie din cele mai scumpe şi o trata cu cele mai fine delicatese.
De asemenea, o iubea şi pe cea de-a treia soţie şi ea era cea cu care se mândrea cel mai mult în faţa regatelor vecine. Totuşi, regele trăia cu teama că această soţie îl va lăsa într-o zi pentru un altul.
Regele o iubea şi pe cea de-a doua soţie. Ea era confidenta lui şi era întotdeauna drăguţă, înţelegătoare şi răbdătoare cu el. De câte ori regele avea o problemă, putea avea încredere în ea că îl va ajuta să treacă peste momentele grele.
Prima soţie a regelui era foarte loială şi îşi adusese o mare contribuţie în menţinerea regatului. Totuşi, regele nu o iubea pe prima soţie. Deşi ea îl iubea cu adevărat, el de abia o observă!
Într-o zi, regele simţi că sfârşitul îi este aproape. Se gândi la viaţa lui plină şi îşi spuse: “Acum am 4 soţii cu mine, dar când voi muri, voi fi singur”. O întrebă pe cea de-a patra nevastă:
- Te-am iubit cel mai mult, ţi-am dăruit cele mai frumoase haine şi ţi-am arătat cea mai mare grijă. Acum, eu am să mor, vrei să vii cu mine şi să-mi ţii companie?
- Nici vorbă! Replică cea de-a patra soţie şi plecă fără un alt cuvânt. Răspunsul ei străpunse inima regelui că un cuţit.
Regele o întrebă şi pe cea de-a treia soţie:
- Te-am iubit toată viaţa mea. Acum că mor, vrei să vii cu mine şi să-mi ţii companie?
- Nu! Veni răspunsul celei de-a treia soţii. Viaţa e prea bună! Când vei muri, mă voi recăsători! Inima regelui se strânse de durere.
Apoi o întrebă şi pe cea de-a doua soţie:
- Întotdeauna am găsit la tine înţelegere şi ajutor şi mereu ai fost acolo pentru mine. Când voi muri, vrei să vii cu mine şi să-mi ţii companie?
- Îmi pare rău, nu te pot ajuta de data aceasta! Replică cea de-a doua soţie. Te pot doar înmormânta şi veni la mormântul tău. Regele fu devastat şi de acest răspuns.
Apoi se auzi o voce:
- Eu te voi urma oriunde vei merge! Regele se uită împrejur şi văzu că cea care rostise aceste cuvinte era prima soţie. Era atât de slabă, pentru că suferise mult din cauza foamei şi a neglijării sale. Adânc îndurerat, regele spuse:
- Trebuia să fi avut mult mai multă grijă de tine când am avut ocazia!

În realitate, noi toţi ca şi acel rege avem 4 soţii în viaţa noastră:
Cea de-a patra soţie este TRUPUL nostru. Indiferent cât timp şi efort investim în a-l face să arate bine, el ne va lăsa când murim.
Cea de-a treia soţie este AVEREA noastră. Când murim, merge la alţii.

Cea de-a doua soţie sunt FAMILIA ŞI PRIETENII. Indiferent cât de apropiaţi ne-au fost în timpul vieţii, ei nu pot decât să vină la mormântul nostru după ce nu mai suntem.

Prima soţie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat în goană după averi, bunăstare şi putere. Totuşi, SUFLETUL este singurul care ne va urma oriunde vom merge!

Misterioasele pietre de la Carnac

 În Bretania franceză, la Carnac şi la recenta descoperită aşezare de la Montneuf, ansamblurile de sute de menhire sunt ordonate în şiruri paralele, orientate pe axa mistică est-vest. Piatra e folosită într-o structură magică, evident construită în contextul unei religii cosmice.
Pietrele au fost ridicate în timpul neoliticului, probabil în jur de 3.300 î.Hr., dar unele pot fi datate ca fiind vechi de 4.500 î.Hr.
În urmă cu 4-5.000 de ani, civilizaţia megalitică a lăsat în urmă monumente gigantice, compuse din bucăţi imense de rocă aşezate vertical, temple şi morminte totodată. În 1928, o expediţie ştiinţifică a descoperit în partea septentrionară a Tibetului, la o altitudine de 6.000 de metri, un grup de monumente orientate de la est la vest, semănând în mod izbitor cu cele de la Carnac. Această orientare a monumentelor dovedeşte în mod clar că practica sacerdotală căreia îi erau destinate se raporta la un cult solar.
Format din peste 3.000 de monoliţi, ansamblul de la Carnac se întinde pe 12 kilometri de-a lungul coastei de vest a Franţei şi sunt cea mai mare colecţie de acest tip din lume.
Tradiţia locală susţine că motivul pentru care stau în astfel de linii perfect drepte este faptul că reprezintă de fapt o legiune romană transformată în piatră de Merlin sau Cornelius Saint.



luni, 9 iunie 2014

Viaţa ca un fluture albastru


A fost odată un bărbat căruia i-a murit soţia, astfel că el locuia împreună cu cele două fete ale sale, care erau din fire foarte curioase şi inteligente. Fetele îi puneau mereu multe întrebari… la unele ştia să le răspundă, la altele nu…

Tatăl lor îşi dorea să le ofere cea mai bună educaţie, de aceea într-o zi şi-a trimis fetele să petreacă o perioadă de timp în casa unui înţelept. Acesta ştia întotdeauna să le raspundă la întebările pe care ele le puneau. La un moment dat una dintre ele a adus un fluture albastru pe care plănuia să-l folosească pentru a înşela înţeleptul.

- Ce vei face? o întrebă sora ei.
- O să ascund fluturele în mâinile mele şi o să întreb înţeleptul dacă e viu sau mort. Dacă va zice că e mort, îmi voi deschide mâinile şi-l voi lăsa sa zboare. Dacă va zice că e viu, îl voi strânge şi-l voi strivi. Şi astfel orice răspuns va avea, se va înşela!

Cele doua fete au mers într-o clipă la înţelept şi l-au găsit meditând.
- Am aici un fluture albastru. Spune-mi, înţeleptule, e viu sau mort?
Foarte calm, înţeleptul surase şi îi zise:
- Depinde de tine… fiindcă e în mâinile tale!

Aşa este şi viaţa noastră, prezentul şi viitorul nostru. Nu trebuie să învinovăţim pe nimeni când ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobândim sau nu. Viaţa noastră e în mâinile noastre, ca şi fluturele albastru. De noi depinde să alegem ce vom face cu ea.

Cuiul lui Pepelea

Se spune că un om şi-a cumpărat o casă de la un oarecare cu numele Pepelea. Acest Pepelea i-a pus o condiţie cumpărătorului: să-i dea voie să aibă şi el un cui bătut în casă. „Că, de – zicea el – casa mea e de la părinţi şi ca amintire vreau să mai am şi eu acolo măcar un cui!”.
„Bine – zise cumpărătorul – un cui, cu ce mă poate păgubi?” şi făcură actele, încheind contractul, iar omul stătea liniştit. După o bucată de vreme, însă, apăru Pepelea să-şi mai vadă cuiul, zicând că i s-a făcut dor de tatăl său.

Altă dată, veni Pepelea să vadă cuiul că i s-a făcut dor de maică-sa, altă dată de bunicu-său şi aşa începu să îi bată şi noaptea în uşă…
- Păi bine, măi Pepelea, noaptea te apucă pe tine dorul, să-mi tulburi mie somnul?

- Ce te priveşte pe dumneata? răspunse Pepelea. Cuiul este al meu şi fac ce vreau cu el. Uite, am venit să-mi pun pălăria în el şi am să mai vin!… Şi, de atunci, Pepelea venea şi de câte trei ori pe noapte să-şi pună pălăria în cui.

Într-o noapte, veni şi agăţase în cuiul lui o traistă cu murdării; casa se umplu de miros greu, încât bietul cumpărător fu silit să iasă afară. Cuiul lui Pepelea i-a pricinuit atâta necaz încât şi-a părăsit de bunăvoie casa cumpărată şi nu după mult timp, a şi murit de această supărare. Pentru un cui omul şi-a pierdut liniştea, casa şi viaţa.
De aici şi vorba: „Să te fereşti de cui străin în casa ta!”

joi, 5 iunie 2014

Nu te-ai priceput!-George Coșbuc

NICOLAE GRIGORESCU ~ Fată culcată în iarbă
Nu te-ai priceput!
Nu te-ai priceput!
Singur tu nu mi-ai plăcut,
Că eu tot fugeam de tine?
O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine!
Ţi-am fost dragă, ştiu eu bine,
Dar, să-mi spui, tu te-ai temut.
Şi eu toate le-am făcut,
Ca să poţi să-mi spui odată,
Să mă-ntrebi: -" Mă vrei tu, fată?"
Şi plîngeam de supărată
Că tu nu te-ai priceput.

Nu te-ai priceput!
Zici că-s mîndră şi n-am vrut
Ca s-ascult vorbele tale?
Dar de unde ştii? În cale
Ţi-am umblat şi-n deal, şi-n vale,
Şi-orişiunde te-am ştiut.
Zile lungi mi le-am pierdut,
Să mă-nprietenesc cu tine;
Tu-mi umblai sfios, Sorine,
Şi plîngea durerea-n mine
Că tu nu te-ai priceput.
Nu te-ai priceput!
Am fost rea şi n-aş fi vrut
Să te las, ca altă fată,
Să mă strîngi tu sărutată?
Dar m-ai întrebat vreodată?
Mă-nvingea să te sărut
Eu pe tine! Pe-ntrecut
Chiar cătam cu viclenie
Să te fac să-ntrebi, şi mie
Mi-a fost luni întregi mînie
Că tu nu te-ai priceput.

Nu te-ai priceput!
Zici că de m-ai fi cerut
Mamei tale noră-n casă,
N-aş fi vrut să merg? E, lasă!
Că de-o fată cui îi pasă
Nu se ia după părut!
De-ntrebai, ai fi văzut!
Tu să fi-nceput iubitul,
Că-i făceam eu isprăvitul
Tu cu pîinea şi cuţitul
Mori flămînd, nepriceput!

Balade şi idile 1889

Ispita - George Coșbuc

Ei, acum te uiţi la cană,
Că s-a spart! Dar dă-o-n foc!
Nu-mi fi inimă duşmană
Cînd vezi răul lîngă mine -
Haide, prinde-mă mai bine
De mijloc!

Uite-mi hainele, ca spuma,
Le-am ţesut cu mîna mea;
Zici în gîndul tău acuma:
"Ce mai pui de căprioară!
Vezi, aşa o văduvioară
Mi-ar plăcea!

Ha, ha, ha! Să-ţi meargă veste
De şiret!... Ei, cine-mi eşti!
Tragi cu ochiul la neveste;
Treci prin sate ca-mpăraţii
Daí te-or bănui bărbaţii
Şi-o păţeşti!

Spune-mi drept: ţi-au spus vrodată
Popii că păcate-ţi scriu
Dacă-mbrăţişezi vreo fată?
Să nu-i crezi! Ei ştiu Psaltirea,
Dar ce foc o fi iubirea
Nici nu ştiu.

Nu-ţi plac ochii verzi? Ei, iacă!
Uite-ai mei! Nu te uita
Prea cu dor, că pot să-ţi placă!
O, sunt tineri zeci şi sute
Cari ar vrea să mi-i sărute
Şi eu ba!

Hoţule! Te uiţi la mine;
Ştiu eu ce gîndeşti acum,
Că de-aceea ţi-e ruşine -
Eu de-aş fi flăcău odată
Nu m-aş ruşina de-o fată
Nicidecum.
Iacă... stau pe la fîntînă!
Dă-mi cîrligul... Aoleu,
Nu mă strînge-aşa de mînă!
Nu m-ai strîns? Şi-ţi vine-a plînge?
Haidí degrabă şi mă strînge,
Că eu vreu.

Crezi că nu? Ba cum s-arată
Ştii tu fata cum s-o-mpaci.
Ori te superi tu pe-o fată
Cînd o strângi şi ea te-njură?
N-ai păţit? Ia taci din gură,
Că te faci!...

Şi mi-e cald! Şi uite-n faţă
Sunt aprinsă; şi zău nu,
Nimeni nu m-a strâns în braţă
Mijlocelul meu frângându-l -
Dacă n-ai de-acuma gîndul,
Poate tu!

Vrei să bei? Şi nu ţi-e teamă
Că mi-e olul descîntat?
Cine bea să poarte seamă
Să sărute pe stăpîna
Olului... nu pune mîna,
Că te bat!

Ei, mă duc acum. Deseară
Iarăşi viu! Şi spune-mi drept
Vii şi tu? Te-ntâmpin iară
Ca şi ieri, cu vase pline!
Nu veni!... Şi să ştii bine
Că te-aştept!

miercuri, 4 iunie 2014

Vinovatul dovedit

Demult, trăia într-un sat un brutar renumit pentru pâinea sa. Dar, într-o zi, brutarului i se păru că sunt cam uşoare bucăţile de unt pe care tocmai le cumpărase de la un ţăran şi le aşeză pe cântar. Când colo, ce să vezi?! În loc de 1 kg, cât trebuia să aibă o bucată, fiecare cântărea doar 800 de grame. Supărat foc, omul s-a dus degrabă la judecătorie, spunând că ţăranul înşală lumea şi cerând, bineînţeles, pedepsirea acestuia.

    N-au trecut nici două ceasuri şi ţăranul a fost adus în faţa judecătorului, care l-a ameninţat:

    - Dacă este adevărat ce spune brutarul, că îi înşeli pe oameni la cântar, te bag imediat la închisoare.

    - Să-mi fie iertat, zise ţăranul, dar sunt nevinovat.

    - Cum îndrăzneşti să minţi? sări brutarul. Chiar astăzi am cumpărat aceste bucăţi de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie să-l închideţi pe acest şarlatan, care a încercat să mă păcălească!

    - Aşa este, omule? spuse atunci judecătorul. Este untul acesta al tău?

    - Al meu este, însă, vedeţi dumneavoastă, eu nu am prea mulţi bani.   Mi-am cumpărat un cântar, dar nu am mai avut bani şi pentru greutăţi, aşa că pun unt pe un braţ al cântarului, iar pe celălalt pun o pâine de-a brutarului, care, zice el, are 1 kg. Acum, dacă pâinea brutarului n-a avut 1 kg, eu ce vină am?

    Auzind una ca asta, judecătorul a cântărit imediat o pâine şi, într-adevăr, aceasta nu avea decât 800 de g. În locul ţăranului, la închisoare a ajuns adevăratul vinovat, brutarul, care nu doar că înşela oamenii, dar mai dorea şi să fie aspru pedepsit cel care ar fi făcut exact ca el.

Cămaşa unui om fericit

Se spune că, odată, un împărat s-a îmbolnăvit grav. A fost consultat de o mulţime de medici, dar nici unul nu a reuşit să-i dea vreo şansă de vindecare. Văzând că medicii nu-i găsesc leacul, în cele din urmă a apelat la un vraci, iar acesta i-a spus că, dacă va reuşi să îmbrace cămaşa unui om cu adevărat fericit, se va face sănătos. Şi cum oamenii în asemenea situaţii uită de Dumnezeu, uită că e păcat să apelăm la vraci, la bioenergie sau alte mijloace oculte şi fac orice, numai să-şi rezolve necazul, n-a mai stat pe gânduri şi a început să pună în practică sfatul vraciului.

    Imediat câţiva slujitori au fost trimişi în toată lumea să caute un om fericit, să-i ceară cămaşa şi să i-o aducă împăratului. Aceşti slujitori au bătut la poarta unui alt împărat şi i-au spus:

    - Măria ta, nu eşti tu cel mai fericit om? Eşti doar un împărat puternic. Am vrea să ne dai cămaşa ta să o ducem împăratului nostru.

    - Eu fericit? Nu am fost niciodată. Mereu sunt îngrijorat că voi fi atacat, că voi avea războaie. Sunt neliniştit şi nu am niciodată somnul tihnit. Să ştiţi că nu sunt deloc mulţumit şi fericit.

    Auzind aşa, slujitorii au plecat trişti mai departe şi au bătut la poarta unui om foarte bogat, a unui bancher, şi i-au zis:

- Domnule, noi credem că având de toate şi fiind foarte bogat, dumneata eşti tare fericit. Nu-i aşa? Am vrea să ne dai cămaşa ta să o ducem stăpânului nostru.

- Vă înşelaţi amarnic dacă voi credeţi că eu sunt fericit. Cum aş putea fi fericit de vreme ce mereu mă tem că voi pierde banii, sau cineva mi i-ar putea fura. Mereu mă neliniştesc gândindu-mă cum să-i investesc cât mai bine, cum să-i fac să sporească mai repede. Mă gândesc apoi cui să-i las ca moştenire pentru a nu se risipi.... Şi mai am multe alte temeri. Vă spun că nu sunt şi nu am fost niciodată fericit.

    Slujitorii merg mai departe şi bat la poarta unui om învăţat.

- Domnule, dumneata, care ai o faimă de om învăţat, cu siguranţă, trebuie să fii şi tare fericit. Cunoşti atâtea lucruri, ai dezlegat atâtea mistere! Nu se poate să nu fii fericit. Am vrea să ne dai cămaşa ta să o ducem stăpânului nostru.

- N-am găsit încă fericirea. Aşa credeţi voi că eu sunt fericit? Vă înşelaţi. Cum descopăr un adevăr, o noutate, mintea mea devine iar neliniştită. Ea vrea altceva, vrea mai mult. Nu am fost niciodată fericit. Credeţi-mă!

    Acei slujitori începeau să fie descurajaţi. Nu mai ştiau la ce poartă să bată. Dar le era ruşine să se întoarcă acasă fără această cămaşă, fără să împlinească această misiune. De aceea, abătuţi şi obosiţi s-au retras într-o pădure. S-au aciuat lângă o colibă, la rădăcina unui copac bătrân. Cum stăteau ei lângă copac, gata să adoarmă de obosiţi ce erau, aud din colibă, pe cineva rostind următoarele cuvinte: "Doamne, ce fericit sunt că şi azi am avut cele de trebuinţă vieţii mele! Doamne, ce fericit sunt că şi azi am întâlnit oameni binevoitori care m-au ajutat! Doamne, ce fericit sunt....." Când au auzit, acei slujitori au năvălit în colibă să vadă cine rostise aşa cuvinte. Intră înăuntru şi găsesc un om în genunchi, cu mâinile ridicate către cer, care se ruga. Îl întreabă imediat:

- Omule, e adevărat că eşti fericit, aşa cum spui?

- Da, sunt foarte fericit fiindcă azi Dumnezeu m-a ajutat şi l-am simţit alături. Iar acum mă culc liniştit. Sunt foarte fericit că a venit primăvara, că au înflorit pomii, a răsărit iarba, au început găinuşele să se ouă. Ce vreţi mai multă bucurie ca asta?!

- Am vrea să te rugăm ceva: noi îţi plătim cât vrei dumneata, dar dă-ne cămaşa dumitale. Dacă împăratul nostru o va îmbrăca, se va face sănătos. La care omul din colibă le răspunde:

- Dar eu sunt aşa de sărac încât nici nu am cămaşă...

luni, 2 iunie 2014

Stele

La steaua care-a răsărit    
E-o cale atît de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Iată un tabel cu depărtarea, în ani lumină, la care se găsesc cele mai luminoase stele de pe cer:
Steaua  Magnitudinea  Distanţa (ani lumină) Constelația

Sirius -1,44   8,6 Canis major
Canopus -0,62   312,7 Carina
Arcturus -0,05   36,7 Bootes
α -0,01 4,39 Centaurus
Vega 0,03   25,3 Lyra
Capella 0,08 42,2 Auriga
β 0,18   772,88 Orion
Procyon 0,40   11,4 Canis minor
Betelgeuse 0,45 427,47 Orion
Achernar 0,45   143,8 Eridanus
Agena 0,61  525,2 Centaurus
Altair 0,76 16,77 Acvila
α 0,77   320,7 Crux
Aldebaran 0,87   65,11 Taurus
Spica 0,98   262,18 Virgo
Antares 1,06   603,99 Scorpius
Pollux 1,16   33,71 Gemeni
Fomalhaut 1,17   25,07 Pisces Austrinus
Deneb 1,25 3229,27 Cygnus
Mimosa 1,25   352,6 Crux
α 1,35   4,39 Centaurus
Regulus 1,36   77,49 Leo
Adara 1,5 430,85 Canis major

Coloana magnitudine ne arată strălucirea stelei. Cu cît această valoare este mai mică, cu atît steaua este mai luminoasă. În tabel stelele sunt aşezate, deci, în ordinea strălucirii lor. Cea mai luminoasă este steaua Sirius din constelaţia Cîinele mare. Ea se află în emisfera sudică, avînd declinaţia de aproximativ -17° ceea ce o face vizibilă de la latitudinea ţării noastre, privind cerul către sud.
Nu toate stelele de mai sus se văd de la latitudinea noastră. Noi vedem, la un moment dat,  doar stelele aflate deasupra orizontului, adică jumătate din bolta cerească. Unele stele, fiind în emisfera australă, nu le vedem niciodată, decît dacă ne deplasăm în emisfera sudică.
Observăm că dintre stelele din tabel cea mai depărtată este steaua Deneb, din constelaţia Lebăda. Ea se află la 3229,27 de ani lumină, ceea ce demonstrează adevărul din prima strofă a poeziei lui Eminescu. Steaua Deneb are declinaţia de aproximativ 45° ceea ce înseamnă că în anumite momente ea se află la zenit, adică deasupra capului, privind spre cer de pe teritoriul ţării noastre.

duminică, 1 iunie 2014

O,rămâi-Mihai Eminescu


"O, rămâi, rămâi la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu ştiu să le-ascult;

În al umbrei întuneric
Te asamăn unui prinţ,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri şi cuminţi;

Şi prin vuietul de valuri,
Prin mişcarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taină
Mersul cârdului de cerbi;

Eu te văd răpit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
În a apei strălucire
Întinzând piciorul gol

Şi privind în luna plină
La văpaia de pe lacuri,
Anii tăi se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri."

Astfel zise lin pădurea,
Bolţi asupră-mi clătinând;
Şuieram l-a ei chemare
Ş-am ieşit în câmp râzând.

Astăzi chiar de m-aş întoarce
A-nţelege n-o mai pot...
Unde eşti, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?