Oricât le era vatra de săracă
trăiau mai mult cei vechi şi mai uşor
Lângă părinţi o viaţă să trăiască
Şi încă una lângă pruncii lor
După ce întreaga moştenire
Se ştia ajunsă-n locul sfânt
Sătui de zile şi de fericire
Plecau strămoşii de aici cântând
După ce-aşezau pe îndelete
pentru suflet ce era mai greu
Întorşi senini cu faţa la perete
Se strămutau la bunul Dumnezeu
Nu puteau muri fără să-şi lase
Întreaga avuţie celor vii
Matusalemi cu bărbi evlavioase
Încap într-un mileniu doi sau trei
Ce-i mai de preţ să nu se risipească
Frumuseţea lumilor de la-nceput
Câteva făpturi s-o tăinuiască
Prin care focul veşnic a trecut
Să nu se uite să nu-l bage-n seamă
Cuvântul stă în veac nemuritor
Ca limba într-un clopot de aramă
Cu cât îl bate-i mai răsunător
Unde sunt mulţi e gata să se piardă
În grabă mare ce avem mai sfânt
Era de-ajuns luceferii să ardă
Să se străvadă celălalt pământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu