Într-un amestec straniu de bine şi ruşine,
Aş vrea să plec departe, ca dorul să se aline,
Dar amintirea este mai tare decât mine.
Şi nu-nţeleg cum poate această libertate,
Să-mi fie confiscată, să-mi fie luate toate,
De stau cu ochii-n lacrimi şi genele lăsate
Şi numai amintirea pe crucea ei mă bate.
Prezentul nu există, venirea lui mă doare,
Nu ştiu nici viitorul, dorit de fiecare,
Eu în halucinante oglinzi retrovizoare
Puterea amintirii o simt, dominatoare.
E viforul în toate, ferestrele-mi îngheaţă,
De-atâta amintire, nu mai există viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu