am scris cu teamă fiece cuvânt.
Unde mi-s anii purii, cerţii, cruzii
în cari ştiam ce vreau şi cine sunt?
Lunatică, fântâna de iluzii
adapă azi o gură de pământ.
Dar foştii picuri de-ape, auzi-i
departe-n timp şi spaţii incantând.
De literă mi-e teamă ca de-un şarpe
mă tem de punct ca de un glonte laş.
Mă-ascund în spatele acestor harpe
din cari cântau aezii uriaşi.
Încep o strofă şi-i amân sfârşitul
Şi schimb stiloul nobil cu grafitul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu