Versuri-Florin Iaru

Henri Matisse

Dragostea mea a ajuns la locul faptei
cu mii de zile întîrziere.
Te găsiseşi să mori în America
în braţele colorate ale unui ecran-bărbat
şi te-a plîns numai Hermes electricul
acolo, căzută şi arsă lîngă pat.
Tu nu mă ştii deloc pe mine, Fulminata!
Tu nici n-ai visat!
Cum te mai căutasem, zornăitor de braţe şi glasuri
şi gînduri şi nasuri suflate
şi inimă - un fel de inimă
atîrnată de trup
ca un deget plimbat
prin foiala hebdomadarelor de scandal.
Te-ai găsit să mori în America...
Şi încă cum!
Carne şi sentimente sfîrîiră
pînă te-ai abandonat şi te-ai făcut scrum!

Aşa s-a-ntîmplat:
am auzit brusc, într-un fier înnoptat
grohăitul scîrţîit, animal şi mizer
cu care ai atins moartea.
Am zărit brusc
flacăra botului
ochiul umblat al înotului
sînii sexul şi inima ta în bikini
făcînd condensatorii să pocnească
şi - intrînd în tine - scîrţîitul flasc al luminii
cu care moartea mi te-a adorat.
Şi numai Hermes, electricianul, te-a plîns
cu toată compania.
Şi-a stat în aer o clipă
un fetus enorm
într-o cagulă de somn.
Şi moartea mi te-a adorat, Fulminata,
electrica finală a unui orgasm de gală
te-a adorat.

Am auzit brusc, am văzut brusc
sentimentele spărgeau metodic ochii timpului de iarnă
şi iarăşi brusc am uitat că nu aveam cum te cunoaşte
căci simţurile îşi luaseră pauza de masă
şi scoteau salamul de vis din hîrtia de ziar
(colorat sintetic - aromatizat artificial).
Un regret sări brusc să-mi ofere
neputinţa rostogolirilor moi din sfere.
Numai că tu... numai că tu... Fulminata...
ce să mai vorbim... să mori în America....
(Bănuiesc că pe undeva, prin morga oraşului natal
te-a plîns numai electricianul Hermes ca un erou imperial)
Atît.
Ochii tăi moi, Fulminata
şterşi de dorinţe electrice
tipăriţi încă o zi două trei
pe prospecte de bikini cu petice
ochii unei posibile tandre femei
(spun acum la rece
în clipa lecturii
cu verbale bucurii ale gurii)
pe care n-o am aflat în poemul naturii.

Memoria - unde nevroza făcuse o cută
am călcat-o mărunt-mărunt în picioare.
Sîngele l-am oprit cu lipitori de ziare.
Iar hîrtia subţire a cardiogramei
am traversat-o cu munci şi zile.
Mai rămîn
icnete ofuri speculaţii
ce... săă... ah, Fulminata, bezmetico!
De aceea închei apocrif aceste zadarnice ore
cu titluri de-o şchioapă, de-o surdă, de-o moartă:

FULMINATA DAL TELEVISORE
DURANTE UN FOLLE GIOCCO EROTICO!

de-a waţi ascunselea

Criza energiei a alungat bulevardul 1 Mai
la periferie.
N-auzi cîntări, nu vezi lumini de baluri;
maşina 34, înhămată la şoferi singuratici
îşi cîştigă existenţa.
În piaţa de f

lori a singurătăţii
eu cînt o baladă
la pianul mecanic
femeii
ce a coborît în întunericul
acestui de-a waţi ascunselea.
Ea se sufocă fragilă
în dragostea mea
lipsită de viitor.
- Dă-mi energia electrică - suspină ea -
dă-mi voltajul, dă-mi amperajul
dă-mi parfumul electrizat
din care m-am coborît pînă la tine!

Maşina 34 nechează ducînd-o înapoi.
Ea
de la geam
nu ştie vai dacă să mă regrete
nu ştie vai dacă să rîdă cînd mă vede urcat
pe epava pianului din piaţa de flori şi dîndu-mă
peste cap la plecare.

"Îţi pare rău" mă acuză un om albastru
cu suflete de vînzare.
"Îţi pare rău?" mă întreabă o femeie ruinată
din dragoste pentru asfaltul autostrăzii.
"Îţi pare rău..." conchid vidanjorii, sentimentalii
mînuind pompa, aspirînd canalul
aruncînd cu becuri uscate după cotoii îndrăgostiţi.
"De ce să-mi pară rău?" răspund
căzînd de pe pian
"mai funcţionează şurubul
pinionul
şi piuliţa
mai bate
roata maşinilor de cusut
se învîrte
cilindrul cu găuri
se aprinde motorul
de la flacăra
inimii mele
Nu-mi pare rău!
Prietenii mei dorm pe acoperişuri
prietenii mei dorm
dar ar putea depune
ceva în acest sens"
Mai bine ajutaţi-mă
voi, vidanjorilor
tu, femeie de autostradă
tu, albastrule somnambul
ajutaţi-mă
să trag această grea perdea
a camerei mele
peste viziunea maşinii 34
înhămată la şoferi singuratici
şi care continuăcontinuă
să îşi cîştige existenţa.