În ghetoul nostru jalnic astăzi nu te-am regăsit,
Doar factura de "lumină" mă orbeşte, ca un soare,
Şi-un tataie,cu bastonul, imi urează "bun sosit".
Uşa spartă la intrare mai păstrează-n broască cheia,
Telefonul cordless, roşu, cu buline, este mort,
Şi mormane de gunoaie zac sinistru pe aleea
Unde mă băteai cu geanta, fiindcă nu stiu să mă port.
Garsoniera fără geamuri e cuprinsă-n zori de ceaţă,
Beau din sticla prăfuită nişte surogat de vin,
O să ne vedem, grăsuţo, eventual în altă viaţă,
Deşi, de-mi trimiţi "chemare", îţi promit, n-o s-o declin,
Mă apuc de "alba-neagra", vreau să uit că eşti departe,
Şi că mi-ai furat "mercurul" în grădină îngropat,
Iar de-o să-ngrijesc băbuţe ce-or să-mi lase după moarte
Garsoniere fără geamuri, visul meu va fi-ntrupat...
si poezia parodiata:
Toamna
De Ion Pillat
Au vuit prelung ca vântul păsările migratoare
Peste casa părintească unde ieri m-am regăsit
Singur cu lumina care galbenă venea din soare,
În odaia de-altădată să-mi ureze bun sosit.
Toamnă, iată-ne-mpreună, gospodina ce porţi cheia
Ruginită ca o frunză, a trecutului meu mort.
Toamnă, iată-ne alături, noi cu visul pe aleea
„Nucilor” ce ancorează pentru iarnă-n al tău port.
Precum seara pe câmpie când fâşii se prinde ceaţa,
Tot auzi sunând vecernii şi nu ştii de unde vin,
Sub frunzarele rărite amintirea cheamă viaţă,
Dar trecutul îi răspunde ca un clopot în declin.
Zile albe, zile negre…ce străine, ce departe,
Buclele în care dorul meu de cer l-am îngropat…
Toamnă, lasă-mă să mângâi părul tău de frunze moarte,
Părul tău de aur roşu şi de soare întrupat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu