Pădure verde, pădure deasă,
Cea mai adâncă, cea mai frumoasă;
Și trece-o vară c-un dor pribeag,
Și nu mai vine cine mi-e drag.
Pe o cărare demult uitată
Se plimbă luna însingurată;
Adoarme puiul pe ram de fag,
Și nu mai vine cine mi-e drag.
O frunză verde îngălbenește,
Vântul o rupe și-o rătăcește;
Se-așterne bruma pe mal de lac
Și nu mai vine cine mi-e drag.
Pădure-mamă, pădure-soră,
Doru-i de-o viață și nu-i de o oră;
Iar viața trece, troiene cad,
Și nu mai vine cine mi-e drag.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu