Cum sǎ-mi împiedic sufletul
sǎ nu-l ajungǎ cutremurat pe-al tǎu?
Cum sǎ-l înalţ deasupra ta
spre alte lucruri, altundeva?
O, cum, cum l-aş aduna
lângǎ ceva pierdut în întuneric,
într-un ungher tǎcut, strǎin, nefremǎtând,
ce nu se-ndepǎrteazǎ
când adâncurile-ţi lunecǎ departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioarǎ, pe tine şi pe mine,
ne împreunǎ totuşi aşa cum un arcuş
din douǎ strune doar un sunet scoate.
Pe ce vioarǎ suntem înstrunaţi?
Şi ce artist ne ţine-n mâna lui,
cântec cum altul nu-i?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu