Toată noaptea asta, colo-n ceruri sus,
Stelele lucrează fără de-ncetare,
Căci le-adună-n clacă steaua sfântă care
A-ndrumat pe vremuri Magii la Iisus.
Torc de zor în noaptea Sfântului Ajun
Câlţi de nea şi raze harnicele stele,
Pentru noi, copiii, torc să facă ele,
Funia cu trepte pentru Moş Crăciun.
Lungă cât e drumul din pământ la cer,
Trainică să-i ţină coşului povara,
Vor întinde-o-n noapte, nevăzută, scara
Moşului ce luptă cu-ndârjitul ger,
Ca să ne aducă iar, de colo sus,
Pe la toţi copiii darurile care
Ni le va trimite, iar, la fiecare
Sfânta şi duioasa mamă-a lui Iisus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu