Era - Al. O. Teodoreanu

Era,

Aminte de-ţi aduci,

O zi de toamnă, mohorîtă, 

Cu nori de plumb, pe-un cer de tuci

Şi pîclă - scrum trecut prin sîtă,

Pe-aleele de nuci.

Pe-un negru nour încrustat

Şi soarele mai şters era.

Cu tonuri roz, de matostat,

În apa lacului muiat

Cu-ncetul se topea.

Şi ne-am oprit lîngă hamac,

La gura grotei de cleştar

Din dosul vechiului conac.

Privirea ta, ca un tîlhar,

În suflet îmi intra pe brînci.

Şi eu, în ochii tăi adînci

Mă scufundam, să mă desfac,

Cum se desfac din munte stînci

Ce vin vuind din vîrful lor

Şi cad într-un prelung izvor, 

În fundul apelor adînci.