Cântecul străinătăţii-George Creţeanu

Rătăcesc în căi străine,
De căminu-mi depărtat;
Petrec viaţa în suspine,
Pâinea 'n lacrămi mi-am udat.
Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine în ţara mea!

Ah! în ţara mea frumosă
Am lăsat tată iubit,
Am lăsat mamă duioasă,
Ce de plânsuri a albit.

Vezi o culme muntenească
Ş'o căsuţă de desubt?
Este casa părintească,
Unde laptele am supt.

În dumbrava verde, deasă,
O fecioară vezi trecând?
Este-a inimei mireasă,
Ce mă chiamă suspinând.

La străini am stat la masă,
Şi cu ei m'am ospătat;
Dar gândind la mine-a casă,
Lacrămi rîuri am vărsat.

Cine ţara 'şi iubeste,
Nu dă lumea pentru ea;
Oh! atunci inima-mi creşte.
Când gândesc a o vedea!

Fericiţi câţi sunt aproape
De căminul părintesc!
D'oiu muri, voiu să mă'ngroape
În pămîntul românesc.
Fie piatra cât de grea,
Tot mai bine în ţara mea!