Jos, lacul, o pânză albastră,
La mal, lâng-o masă cu flori în pahar,
Noi doi, cu muţenia noastră.
Atâta repaos şi-atâta fior
Plutesc peste apele-afunde,
Ca taine din vremi ce de mult nu mai dor,
Azi plimbă tăcerea pe unde.
Din soarele-apune blând raze se scurg
Spre trei chiparoşi să se-nchine,
Trei sfeşnice stinse, uitate-n amurg
Pe-un umăr de templu-n ruine…
Cum stăm, strânşi alături, şi buzele tac
În liniştea fără cuvinte,
Ca albe corăbii, pribege pe lac
Ne leagăn-aduceri-aminte.
Și-n vreme ce umbrele nopţii cobor
Și gâlgâie apa la scară,
Departe, trecutul, bătrân cerşetor,
Ne cântă umil din ghitară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu