Poemul XX-Pablo Neruda

Pot să scriu versurile cele mai triste-n noaptea asta.

Să scriu, de pildă: "noaptea-i înstelată
şi tremură sub gheaţă, în depărtare, aştri."

Vântul nopţii se roteşte prin ceruri şi cântă.

Pot să scriu versurile cele mai triste-n noaptea asta.
Da, am iubit-o şi, uneori, şi ea m-a iubit.

În nopţi precum aceasta am avut-o în braţele mele.
Şi sub cerul fără margini am sărutat-o de atâtea ori.

Ea m-a iubit şi, uneori, şi eu am iubit-o.
Cum să nu fi iubit nemişcarea marilor săi ochi!

S-ascult imensa noapte, mai imensă fără de ea.
Şi versul cade-n suflet ca roua peste iarbă.

Ce importanţă are că dragostea mea n-o mai poate păstra?
Noaptea e plină cu stele şi eu sunt fără ea.

Aceasta-i tot. În depărtare cineva cântă. În depărtare.
Cu această pierdere sufletul meu nu se poate-mpăca.

Ca şi când ar dori s-o apropie, ochii mei o caută.
Inima mea o caută şi ea nu e cu mine.

Aceeaşi noapte leagănă aceiaşi arbori.
numai noi, cei de-atunci, nu mai suntem aceiaşi.

N-o mai iubesc, e adevărat, dar cât am iubit-o!
E atât de scurtă dragostea şi-atât de lungă uitarea!

Pentru că în nopţi ca aceasta am avut-o în braţele mele,
Cu această pierdere sufletul meu nu se poate-mpăca.

Chiar dacă aceasta e ultima durere din pricina ei
şi-acestea ultimele versuri pe care le mai scriu.