Nichita Stănescu - La-nceputul serilor

Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.
Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.
Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită
din a timpului curgătoare putere.

Simţeam că pot adormi, visând stele locuite.
Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,
aş fi putut împinge nopţile-ncremenite
ca pe-o elice-naintând, spre soare.

Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire,
numai gândul că sunt şi că eşti.
Sprijineam pe ţârâitul greierilor coviltire,
sub care beam azurul decantat în ceşti.

Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele.
Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,
şi când orele se-nverzeau ca smaraldele,
ne bronzam la lumina dragostei noastre.

…Dar tot timpul suna ceva…ceva răsuna,
un cântec de iarbă cosită, de taciturne mări,
în care inima de-atunci îşi revărsa
meandrele pierdutelor candori.

Nichita Stănescu - Dezîmblânzirea

De mult negru mă albisem
De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem.
Din visare mă aflasem.
Vino tu cu tine toată
Ca să-ntruchipăm o roată.
Vino tu fără de tine
Ca să fiu cu mine, mine.
O, răsai, răsai, răsai
Pe infernul meu, un rai.
O, rămâi, rămâi, rămâi
Palma bate-mi-o în cui
Pe crucea de carne
Când lumea adoarme.

Podul lui Dumnezeu

 În Mehedinți găsim cel mai mare pod natural din ţară şi al doilea din Europa.
Podul natural de la Ponoarele este numit de localnici şi "Podul lui Dumnezeu". Podul, format din piatră masivă, are 30 de metri lungime, 13 metri lăţime, 22 metri înălţime şi 9 metri grosime. Ca alcătuire petrografică prezintă o structură masivă de calcare stratificate în bancuri de 1-2 metri, arcada din aval aflându-se într-o stare de conservare mult mai bună decât cea din amonte.
   Din bătrâni se povestește că, aici locuia Dracul, oamenii rugându-se lui Dumnezeu să-i scape de el. Atunci, Dumezeu, a lovit cu palma în tavanul peșterii, unde locuia Diavolul, care s-a prăbușit peste intrare. Dar Dracul a scăpat, ieșind pe cealaltă gură a peșterii și s-a agățat cu ghearele de vârful Dealul Peșterii.Dracu s-ar fi urcat apoi pe o stâncă, ce-i poartă numele: Stânca Dracului.
Altă legendă spune ca podul ar fi fost construit de Dumnezeu pentru ca Sfântul Nicodim să treacă prin Tismana după ce oamenii l-au alungat din comună, punându-i în traistă o găină cu gâtul tăiat, o pâine și un cuțit, acuzându-l de furt Pe la anul 1370, călugărul era în căutarea unei cascade care i s-a arătat în vis și deasupra careia trebuia să construiască o mănăstire.Din Ponoarele, a plecat la Tismana, unde a ridicat mănăstirea (Mănăstirea Tismana). Înainte de a pleca, el a blestemat apa de la Ponoarele, să fie fără pești și să o înghită pământul. Și chiar așa s-a întâmplat, pentru că pe cursul ei s-au construit 8 mori,iar în ea nu trăiește nici un pește.
O altă legendă spune că podul a fost construit de Hercule.

Jurnal de vacanţă

Vineri: Voi porni într-o adevărată aventură, mi-am cumpărat bilet pentru o săptămână de croazieră, plecăm mâine!
Sâmbătă: Ne-am îmbarcat, nava este superbă, timpul este frumos, marea e calmă…
Duminică: Peisajele sunt extraordinare! În plus, comandantul m-a invitat să cinez la masa sa şi m-a tratat curtenitor.
Luni: O nouă invitaţie din partea comandantului. La fel de curtenitor, dar am avut impresia vagă că vrea să mă invite în cabina lui.
Marţi: Nu mai am nici un dubiu asupra intenţiilor comandantului, devine din ce în ce mai insistent.
Miercuri: Omul ăsta e obsedat! M-a ameninţat că scufundă vasul dacă voi continua să-i refuz avansurile.
Joi: Tocmai am salvat viaţa a 300 de persoane…

Blonde în tren

Două tinere blonde călătoresc cu trenul. În compartiment cu ele călătoreşte un bărbat mai în vârstă, cu barbă. Una îi şopteşte celeilalte:
- Uite!… ăsta e Mircea cel Bătrân!…
- Eşti proastă… ăla e mort de câteva sute de ani.
În acel moment intră un bărbat în compartiment şi îl salută pe bărbos.
- Servus, Mircea… ce faci bătrâne? Nu te-am mai văzut de sute de ani…
La care prima blondă:
- Ei? Care-i proasta acum?

Automobilele de acum un secol +

1887 Coventry Daimler 

1888 Benz

1901 De Dion Bouton

1902 Panhard et Levassor

1903 Mercedes

1904 Gardner Serpoller Steam Car

1904 Lanchester

1904 Sunbeam

1905 Vauxhall

1906 Renault

1907 Grand Prix Itala

1908 Unic Taxi

1910 Delauney Belleville

1911 Austin

1912 Alfonso Hispano Suiza

1913 Mercer Raceabout

1915 Ford Model T

Nervi de primăvară..., de George Bacovia

Primăvară...

O pictură parfumată cu vibrări de violet.

În vitrine, versuri de un nou poet,

În oraș, suspină un vals de fanfară.


O lungă primăvară de visuri și păreri ...


O lungă deşertare zvonește împrejur,

E clar și numai soare.

La geamul unei fabrici o pală lucrătoare

Aruncă o privire în zarea de azur.


O nouă primăvară pe vechile dureri ...


Apar din nou țăranii pe hăul de câmpie,

În infinit pământul se simte tresăltând :

Vor fi acum de toate cum este orișicând,

Dar iar rămâne totul o lungă teorie.


O, când va fi un cântec de alte primăveri ? ! ...

Eva -Ion Pillat

Ceea ce sunt-ceea ce vrei să fiu.
Dă-mi aripi și sunt înger de lumină
Și smulge-mi-le, voi fi numai femeie.
Privirea ta mă face făr’ de vină,
Dar tot ea poate patima să-mi deie
Și de păcat făptura să mi-o lege.
Ceea ce sunt – ceea ce ești tu însuți:
Copil, suspin, sunt sora și sunt mama
Ce va veni zâmbind să-ți șteargă plânsu-ți.
Iar pentru tatăl, chiar de port năframă
Rămân tot fata scumpă de altădată.
De treci nepăsător sunt trecătoare,
Dar oarba ta credință
Mi-a redat eternitatea clipei
Dacă în marea fluidicelor plete te-ai scăldat.
Când poruncești, eu voi lovi în palme,
Ritma-voi goală dansul baiaderei
Dar dacă vrei voi sta curată în strană
și voi fi în sunet de psalme
Iar sfântă – învingătoare a durerii -
Dacă dorești ți-oi face altă rană
Îndrăgostit mă chemi – îți sunt iubita
ce-ți poartă în ochi destinul. De ești bestie -
în brațul tău m-oi frânge, ca o trestie
Iar pofta mea pe veci nepotolită,
Te va înlănțui cu lanț de șarpe.
Dar dacă ești înaltul visător
Ce aude în suflet sunete de harfe,
Disprețuind un spasm amăgitor,
De îndrăznești să urmărești ideea
Și în sferele sonore s-o vânezi
Atunci,cu lampa în mână sunt Psiheea
De strajă lângă tine… De-o mai vezi.

Servus, io mi-s Ion!

Neil Armstrong coboară din modulul lunar şi vede pe nisipul selenar un tip ciudat, cu pălăriuţă mică, neagră, cu opinci şi chimir.
Creatura întinde hotărât mâna către Armstrong:
- Servus, io mi-s Ion !
Astronautul, siderat, îl întreabă:
- Şi de unde eşti tu ?
- Apăi din Sibii, dară.
- Şi cu ce ai venit aici ?!
- Cu brânză!

Un ziarist la stână

Un ziarist face o vizită la o stână, unde ciobanul e tocmai cu oile la păscut.
- Ce faci, bace?
- Uite, aice cu turma...
- Pot să vorbesc cu câinele tău?
 - Câinele nu vorbeşte !
Ziaristul se apleacă spre câine:
- Ce mai faci, Azor?
- Mulţam, fain. (ciobanul rămâne cu gura căscată)
- Ciobanul te îngrijeşte bine?
- Nu mă plâng.Îmi dă mâncare bună, nu mă bate şi din când în când ne
mai şi jucăm.
 Ciobanul rămâne stupefiat.
- Bace! Pot să vorbesc cu măgarul tău?
- Măgarul nu vorbeşte...
Ziaristul se apropie de măgar:
- Ce mai faci, măgăruşule?
- Nu mă plâng. (ciobanul intră în stare de şoc)
- Ciobanul se comportă bine cu tine?
- Da. Îmi dă fân,  iar dacă e vreme rea, mă bagă în şură...
Ciobanul cade pe spate.
- Bace! Pot să vorbesc cu oaia aia de lângă tine?
- Apăi ,vagaboanta aia minte de îngheaţă apele!!!

IUBEȘTE-MI MÂINILE…de Elena Farago

Iubește-mi mâinile

Și ochii

Și iartă-le dac-au fost clipe

În care n-au știut să-ți spună,

În care n-au putut să-ți dea

Atât cât ar fi vrut,

Atâta – cât poate doru-ți le cerea

În dragostea,

În îndoială,

În deznădejdea unei clipe…



Iubește-mi mâinile

Și ochii

Și iartă-le nevruta vina

Că prea târziu veniră-n cale-ți

Și prea curând se duc de tot…



Dezleagă-mi sufletul de vina

Că în curând n-am să-ți mai pot

Aduce-n mâini

Și-n ochi

Durutul,

Târziul zâmbet de lumină…

Parque National Los Glaciares

Parque National Los Glaciares (spaniolă: Ghețarii) este un parc național aflat în regiunea Santa Cruz, în Patagonia argentiniană. Curpinde o suprafață de 4.459km². A fost inclus în Patrimoniul Mondial de către UNESCO în 1981.

Înființat în 1937, parcul național este al doilea ca mărime din Argentina. 

 Los Glaciares, din suprafața căruia 30% este acoperită de gheață, poate fi separată în două parți, fiecare corespunzând parțial unuia din cele două lacuri alungite conținute de Parc. Lacul Argentino, cel mai mare din Argentina cu o suprafață de 1.466km², se află în sud, în timp ce lacul Viedma, cu o suprafață de 1.100km², se află în nord.

  Ambele lacuri alimentează Fluviul Santa Cruz care se varsă în Atlantic la Puerto Santa Cruz. Între cele două jumătăți se găsește o zonă neturistică lipsită de lacuri cu numele Zona Centro. Jumătatea nordică este alcătuită din o parte a lacului Viedma, ghețarul Viedma și câțiva mici ghețari, și un număr de munți foarte cunoscuți în rândul fanilor cățăratului și trekkingului, printre care și Munții Fitz Roy și Cerro Torre. Partea sudică conține, alături de un număr de ghețari mai mici, principalii ghețari care curg în fluviul Argentino: Ghețarul Perito Moreno, Ghețarul Upsala și Ghețarul Spegazzini. Bărcile de călătorie obișnuite manevrează printre ghețari pentru a putea vizita Bahía Onelli, dar și Spegazzini și Upsala, inaccesibili pe alte căi. Ghețarul Perito Moreno este accesibil pe uscat.

 mai multe pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul_Național_Los_Glaciares

MEMORIE, de Octavian Paler

O pasăre cu o singură aripă
și cu aripa transformată în lanţ,
o pasăre cu o aripă rămasă să spere
și alta pe care o târăşte în zbor,
o pasăre-mi trece noaptea prin somn
și dimineaţa o găsesc răstignită
în acelaşi loc unde seara
am lăsat-o
lovindu-şi lanţul cu aripa.

MURIM...CA MÂINE, de Magda Isanoș

E-așa de trist să cugeți că-ntr-o zi,

poate chiar mâine, pomii de pe-alee

acolo unde-i vezi or să mai stee

voioși, în vreme ce vom putrezi.




Atâta soare, Doamne, - atâta soare

o să mai fie-n lume după noi;

cortegii de-anotimpuri și de ploi,

cu păr din care șiruie răcoare...




Și iarba asta o să mai răsară,

iar luna tot așa o să se plece,

mirată, peste apa care trece-

noi singuri n-o să fim a doua oară.




Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate

găsi atâta vreme pentru ură,

când viața e de-abia o picătură

între minutu-acesta care bate




și celălalt - și-mi pare nențeles

și trist că nu privim la cer mai des,

că nu culegem flori și nu zâmbim,

noi, care-așa de repede murim.

15 ani de cînd NATO a început să bombardeze Iugoslavia

Azi se împlinesc 15 ani de cînd NATO a început să bombardeze Iugoslavia. Atacarea Iugoslaviei s-a făcut fără acordul Consilului de securitate al ONU. Acesta este primul război declanşat de SUA şi NATO asupra unei ţări europene după cel de-al doilea război mondial. Au murit cîteva mii de civili din Iugoslavia, inclusiv copii. Au fost distruse podurile de peste Dunăre din Belgrad şi au fost distruse clădiri.

De menţionat că SUA şi NATO au susţinut de la început lupta trupelor paramilitare din Kosovo pentru ruperea acestei provincii din trupul Serbiei. Prin urmare, SUA şi NATO au încălcat cu bună ştiinţă suveranitatea unei ţări membre a ONU, contribuind la ruperea unei părţi din teritoriul unei ţări europene independente.

Budapesta a fost eliberată de armata română pe 4 august 1919

Există pagini din istoria noastră pe care, nu ştiu de ce, le trecem sub tăcere ca pe o ruşine. Să nu zică Europa că am fost imperialişti? Să nu se simtă vecinii jigniţi? Sau, pur şi simplu, dintr-o modestie tembelă? Ne e frică să ne revendicăm sau să repunem în discuţie personalităţi remarcabile ale ştiinţei şi culturii. Ne este frică să ne impunem valorile. Avem vestigii pe care alţii le-ar căuta cu lupa, ca să-şi încropească un strop de identitate, avem eroi care au dat tonul istoriei în Europa…

Una din paginile de glorie a fost anul 1919 când, într-un timp record, armata română a cucerit Ungaria, pentru a o elibera. Armata bolşevică ungară a lui Bela Kun, coordonată direct de la Moscova (Lenin tocmai mutase capitala aici), a fost realmente zdrobită, iar vechiul guvern ungar a fost reinstalat.
Regele Ferdinand, dintr-o nobleţe exagerată, nu a permis armatei să arboreze drapelul românesc pe clădirea Parlamentului de la Budapesta, aşa cum ar fi fost îndreptăţit să facă orice învingător. A făcut-o în schimb sergentul Iordan (un oltean zănatec) care a cocoţat, în vârful catargului, deasupra drapelului maghiar, o opincă găurită. Budapesta a fost eliberată de armata română pe 4 august 1919.
Este o dată pe care ungurii nu o vor sărbători niciodată. Ar vrea s-o uite, deşi a fost ziua eliberării lor.

http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/06/01/o-istorie-putin-cunoscuta-1919-armata-romana-a-cucerit-ungaria-pentru-a-o-elibera-romani-treceti-tisa/

SUFLETE, PRUND DE PĂCATE, de Lucian Blaga

Suflete, prund de păcate,

eşti nimic şi eşti de toate.

Roata stelelor e-n tine

şi o lume de jivine.



Eşti nimic şi eşti de toate:

aer, păsări călătoare,

fum şi vatră, vremi trecute

şi pământuri viitoare.



Drumul tău nu e-n afară.

Căile-s în tine însuţi.

Iată cerul tău se naşte

ca o lacrimă din plânsu-ţi.

Un pachet de biscuiți, de Adrian Păunescu

Nu știu dacă ați aflat cu toții, oamenii milostivi și înstăriți

De bătrâna ce-a furat de foame un banal pachet de biscuiți.

Ea de acolo își cumpăra sărmana, ieftin alimentul preferat

Până când cu prețurile astea, n-a mai avut bani și l-a furat.



Totuși cât de rea ești soro lume,

Ce cumplit spectacol îți permiți

Dacă s-a ajuns să moară oameni

Pentru un pachet de biscuiți



Nu știa să mintă și să fure, a trăit în cinste din puțin

Și-au văzut-o că e speriată, parcă o muncea un gând străin

Nici n-au apucat s-o controleze, că s-a și predat ca într-un joc

Și înnebunită de durere a căzut și a murit pe loc.



Totuși cât de rea ești soro lume,

Ce cumplit spectacol îți permiți

Dacă s-a ajuns să moară oameni

Pentru un pachet de biscuiți



S-au furat averi de miliarde, țări întregi au fost făcute praf

Nici n-ar fi mai potrivită sigla decât o ruină și un jaf

Iar acei ce le-au furat pe toate dau din cap profund dezamăgiți

Că bătrâna a murit umilă pentru un pachet de biscuiți.



Totuși cât de rea ești soro lume,

Ce cumplit spectacol îți permiți

Dacă s-a ajuns să moară oameni

Pentru un pachet de biscuiți.

A revenit frumoasa primăvară-Alexandru Vlahuţă,

A revenit frumoasa primăvară;
Copacii parcă-s ninși de-atâta floare;
Dorinți copilărești, renăscătoare,
Fac inimile noastre să tresară ....

Iubire e în razele de soare,
Și farmec în a codrului fanfară,
Și visuri dulci în liniștea de sară:
În cer și pe pământ e sărbătoare.

Ascult, privesc, respir cu lăcomie,
Căci toată frumusețea asta-mi pare
Că niciodată n-are să mai fie!

Și-s fericit c-am fost o clipă-n stare
Să simt, în marea lumii simfonie,
A gândurilor mele întrupare.

LA ARME, de Mihai Eminescu

Auzi, departe strigă slabii
Și asupriții către noi,
E glasul blândei Basarabii
Ajunsă-n ziua de apoi.
Și sora noastră cea mezină
Gemând sub cnutul de calmuc
Legată-n lanțuri a ei mână,
De ștreang târând-o ei o duc.
Murit-au... poate numai doarme
Ș-așteaptă moartea de la câni
La arme,
La arme, dar români!

Pierit-au oare toți vultanii
Și șoimii munților Carpați,
Voi, fii ai vechei Transilvanii
Sunteți cu totul enervați
Și suferiți în înjosire
De la Brașov pân-la Abrud,
Ca să vă ție în robire
Fino-târtanul orb și crud.
Și nimeni lanțul n-o să farme,
N-aveți inime, n-aveți mâni?
La arme, la arme,
La arme, frați români.

Maghiar, tătar cu cap de câne
De noi și azi îți bați tu joc...
Sub pumnul nostru vii tu mâne
Strămutăm fălcile din loc,
Și limba ta muiată-n ură
Ți-om smulge-o, câne tu, din gât,
Ți-om băga pumnul nostru-n gură
Căci, câne, te iubim atât.
Și brațul nostru-o să vă farme
Și robi veți fi, măriți stăpâni,
La arme, la arme,
La arme, frați români!

Iar tu, iubită Bucovină
Diamant din steaua lui Ștefan
Ajuns-ai roabă și cadână
Pe mâni murdare de jidan,
Rușinea ta nu are samăn
Pământul sfânt e pângărit...
Mișel, și idiot, și famăn,
Ce ai mai sta la suferit,
De-acuma trâmbiți de alarme,
Nălțați stindardul sfânt în mâni
La arme,
La arme, dar români.

Pierduți sunteți pe Criș și Mureș,
E moarte, e leșin, e somn?
Au Dragoș nu-i din Maramureș,
Au n-a fost la Moldova Domn?
N-ai frânt a dușmanilor nouri,
N-ai frânt pe leși și pe tătari,
Au Dragoș, vânător de bouri,
N-ai să vânezi și pe maghiari?
Rușine pentru cel ce doarme,
Sculați ca să nu muriți mâni
La arme,
La arme, dar români.

Din laur nemuritorii ramuri
O, țară pune-n frunte azi
Și-n tricolorul mândrei flamuri
Să-nfășuri pieptul tău viteaz.
Și smulge spada ta din teacă
Și-ți cheamă toți vitejii tăi.
Și la război ea demnă pleacă
Cu pui de șoimi și fii de zmei
În rânduri, rânduri ea să farme
Calmuci, tătari, dușmani, stăpâni,
La arme, la arme,
La arme, frații mei români.

ELEGIE, de Octavian Paler

Mai bine să umplem cu flori

toate craterele vulcanilor,

să uităm morții neîngropați

și vântul să caute singur

ce mai e de găsit prin cenușă,

mai bine să ne ducem departe de rănile noastre,

să nu regretăm nimic și să cultivăm trandafiri,

mai bine să fixăm sărbătorile

în zile fără memorie,

mai bine să ducem ucigașilor crini

și să-i declarăm inocenți,

mai bine să convingem fantomele

să ne lase în pace,

să ne ducem departe de rănile lor

și cât mai discret,

să nu deranjăm cu tristețile noastre pe nimeni,

înainte de a spune că toate acestea-s firești.

RIŞTI?…, de Rudyard Kipling

Râzând,
Rişti să pari nebun.
Plângând,
Rişti să pari sentimental.
Întinzând o mână cuiva,
Rişti să te implici.
Arătându-ţi sentimentele,
Rişti să te arăţi pe tine însuţi.
Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale,
Rişti să pierzi…
Iubind,
Rişti să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
Rişti sa mori…
Sperând,
Rişti să disperi,
Încercând măcar,
Rişti să dai greş…
Dar dacă nu rişti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu eşti nimic…

Daruri

La o reuniune G8, unde se discuta problema Ucrainei, după o oră de negocieri, Francois Hollande scoate un ceas de buzunar să vadă cît este ora, iar pe capac era gravat: "De la Barack Obama pentru Francois Hollande".
     După încă o oră, scoate şi Obama un ceas de argint, iar pe capac era gravat: "De la Francois Hollande pentru Barack Obama".
     După alte cîteva ore de discuţii aprinse, Vladimir Putin scoate un ceas din aur cu diamante, iar pe capac era gravat: "De la Matei Basarab pentru Vasile Lupu"...

Trecea un om pe drum-Elena Farago

Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară

Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum –?

Trecea şi eu eram la poartă
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui...

Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.

ÎN LOC DE RUGĂCIUNE, de Demostene Andronescu

În seara asta, Doamne, Te vei culca flămând,
Azima rugăciunii n-o vei avea la cină,
Nici blidul de smerenii, nici stropul de lumină
Ce-mi pâlpâia alt’dată în candela de gând.

Sunt prea sărac, Stăpâne, nu am ce-Ţi oferi
Să-ţi stâmpăr foamea, furii mi-au tâlhărit cămara
Şi de puţinul suflet ce îl păstram ca sarea
Să am, ca tot creştinul, cu ce Te omeni.

Aş vrea să-Ţi pot întinde un gând sfios măcar,
Dar nu, nu pot, grădina mi-e vraişte şi mi-e goală,
Mi-a mai rămas pe-un lujer o singură petală
Şi pe un ramur veşted un singur fruct amar.

De l-aş culege-n pripă să Ţi-l aduc prinos,
Şoptind o rugăciune şi tremurând o cruce,
Ar fi păcat de moarte că, Doamne, Ţi-aş aduce
Otravă-n cupe sparte şi Te-aş târâ prea jos.

Zădarnic stai de veghe şi-aştepţi umil şi blând,
Azima caldă-a rugii n-o vei avea la cină
Şi-n cerul Tău de gheaţă cu ţurţuri de lumină
În seara asta, Doamne, Te vei culca flămând.

NU POT GĂSI CEEA CE CAUT, Tagore

M-am trezit şi am găsit mesajul tău o dată cu dimineaţa.

Nu ştiu ce-mi aduce, pentru că încă nu am învăţat să citesc.

Voi lăsa savantul neştiitor al cărţilor sale şi n-am să-l întreb:

ştiu eu dacă ar putea el să-l înţeleagă?


Mi-am atins fruntea cu scrisoarea ta, am apăsat-o pe inima mea,

iar când noaptea va veni mută şi stele se vor arăta

una câte una, am s-o deschid pe genunchii mei şi voi sta tăcut.


Frunzele murmuitoare mi-o vor citi cu glas tare;

râul grăbit mi-o va fredona şi cele şapte stele

ale cunoaşterii mi-o vor cânta în ceruri.

Nu pot găsi ceea ce caut; ceea ce aş vrea să învăţ nu înţeleg,

dar această veste pe care n-am izbutit s-o desluşesc

mi-a ridicat povara, şi gândurile mele s-au preschimbat în melodii.




Toată dimineaţa am încercat să-mpletesc o cunună, dar florile-mi lunecau dintre degete. Erai aşezat departe de mine şi mă priveai pe furiş.

Întreabă ăst ochi întunecat de răutate – a cui e vina?

Încerc să cânt un cântec – zadarnică încercare. Un zâmbet pierdut tremură pe buzele tale. Întreabă-l de ce – nereuşita mea? Lasă-ţi buzele surâzătoare să-ţi spună cum glasul meu s-a întunecat în tăcere ca o albină nebună de beţie în sânul unui lotus.

E seară. E timpul ca florile să-şi închidă petalele. Lasă-mă să mă aşez lângă tine şi porunceşte buzelor mele să îndeplinească astă slujbă a nopţii, la lumina stelelor îngândurate!