Eram acolo -Adrian Erbiceanu

Eram acolo şi eram departe,
Scrâşnind, când vechea poartă s-a închis
În veşnicia care ne desparte
De-atunci, din pragul ultimului vis.

Vorbele tale mai răsună încă
Cu sens abscons, pieziş prin nefiresc,
Încât pierdut în valea lor adâncă
Încerc zadarnic să mă regăsesc.

Auzul meu refuză să dezlege
Spre înţeles cuvântul salvator
Că poama vorbei tale o culege
Tăcerea grea în care mă-nfăşor.

În nefireasca lume de cuvinte
Căreia rob m-a dat – stereotip –
Erorilor şi-aducerii aminte:
Fără speranţă nu există chip.