La fel, mereu neliniştit,
Închis din patru părţi de timpul,
Din care nu e de ieşit.
Mă zbat adânc, fără cruţare,
Mă trag în mine, mă-nvrăjbesc,
Dar oricât aş lovi de tare
Degeaba ţărmii mi-i lovesc.
E-o luptă fără-asemănare,
Sunt malurile prea de fier.
Nici eu nu-s mulţumit, ca tine,
Doar cu bucata mea de cer.
Izbesc mereu, mereu mai aprig
Şi fără să îngenunchez,
Dar nu pot, nu, ieşi din vremea
În care-ncep să-nnegurez.
Mi-e dorul inima şi gândul
Tot răni, la zbatere proscris,
Dar încă lupt să nu stau numai
În ţărmurile mele-nchis.
Izbesc, izbesc întotdeauna
Ca tine, tot mereu la fel.
Şi mie timpul mi-a pus maluri
Şi nu pot să mai ies din el...
Inedite (1978)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu