Nicolae Nicoleanu -Urăsc

Urăsc noaptea, adâncimea şi cărările profunde
Apărate d-al puterii glas sălbatic, fioros,
Unde leul locuieşte, unde trăsnetul s-ascunde
Şi de unde omul fuge spăimântat şi ticălos!

Urăsc pompa şi mândria vanitoaselor palate,
Ce de lux, de bogăţie, şi de fală strălucesc,
Unde inima de milă nu suspină şi nu bate,
Pe când viţiul, risipa şi plăcerile domnesc.

Urăsc casa nengrijită, infidelă şi luxoasă;
Mama slabă, imprudentă, şi pe fiul cel ingrat,
Pe femeia prefăcută, la cuvinte mincinoasă,
Ce, de râde sau de plânge, amăgeşte nencetat.

Urăsc mâna ce cu sila pune legea sub picioare,
Şi pe judele, ce-şi vinde conştiinţa pentru bani,
Pe poet lingău şi câne, fără stimă de onoare,
Ce insultă libertatea şi se-nchină la tirani.

Dar urăsc cu mult mai aspru şi cu mult, cu mult mai tare
Decât aş urî păcatul cel mai negru, mai cumplit
Omul făr' de conştiiţă, omul făr' de remuşcare
Ce nu-şi mai iubeşte ţara şi sânul ce l-a nutrit