Dacă iubeşti fără să speri - Mihai Eminescu

Dacă iubeşti fără să speri
                        De-a fi iubit vreodată,
                        Se-ntunecă de lungi păreri
                        De rău viaţa toată.

                        Şi-ţi lasă-n suflet un amar
                        Şi în gândiri asemeni,
                        Căci o iubire în zadar
                        Cu moartea-i sor- de gemeni.

                        Dar vindecarea la dureri
                        În piept, în partea stângă-i,
                        De-acolo trebuie să ceri
                        Cuvinte să te mângâi.

                        Acolo afli adăpost
                        Oricâte se întâmple,
                        Ca ş-un amor care-ar fi fost
                        Viaţa ta o împle.

                        Căci un luceafăr răsărit
                        Din liniştea uitării
                        Dă orizon nemărginit
                        Singurătăţii mării.

                        Şi ochiul tău întunecat
                        Atunci îl împle plânsul,
                        Iar ale vieţii valuri bat
                        Călătorind spre dânsul.

                        Şi dau cadenţe de nespus
                        Durerii tale lunge,
                        Pe când luceafărul e sus
                        Ca să-l nu-l poţi ajunge.

                        Zâmbeşte trist cu raze reci
                        Speranţelor deşarte:
                        În veci iubi-o-vei, în veci
                        Va rămânea departe.

                        Ş-a tale zile-or fi cum sunt,
                        Pustii ca nişte stepe;
                        Iar nopţile de-un farmec sfânt
                        Ce nu-l mai poţi pricepe.