plânsul mă strângea de beregată:
"Tată, Tată, vinde-mă pe mine,
dar nu vinde mieluşeii! Tată,
să nu-i dai să-i spânzure. Călăul,
să le taie gîtul cu custura:
sângele în clocot, sângele
să stropească toată bătătura...
Lasă-mi mieluseii, lasă-mi-i,
să mă duc cu ei pe lunci hoinar...
să nu-i dai Călăului să-i vândă
ciopârţiti cu barda, la cântar..."
Câte primăveri ţi-au văzut ochii
nouraţi de gândurile grele...
Câţi ciocoi s-au ospătat cu carnea
mieilor copilăriei mele....
Câte primăveri am plâns pe luncă,
apelor spunându-le-n zadar:
"Mi-au ucis călăii camarazii
şi le-au vândut carnea la cântar..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu