vineri, 25 iulie 2014

Cântecele mele-Octavian Goga


Eu vă chem din visuri,
Vă cobor din stele,
Vă alint în taină,
Cântecele mele -
Ca-ntr-un cuib, v-adorm în suflet, cântecele mele!

Ciripiţi acolo,
Păsăruici golaşe,
Ciripiţi şi creşteţi
Ca un prunc în faşe -
Plângeţi şi zâmbiţi la sânu-mi, ca un prunc în faşe.

Pe deasupra voastră
Împletesc cunună
Razele de soare,
Razele de lună -
Câte nu vă spun, şirete, razele de lună?

Într-o zi vă-nşală
Zările albastre,
Vă despart de mine
Aripile voastre -
Cine-mi poate spune drumul aripilor voastre?

Rătăciţi departe,
Paseri călătoare,
Nu vă ştie cuibul -
Îl mai ştiţi voi oare?
Pribegind în lumea largă, mă mai ştiţi voi oare?

Bate-n streşini ploaia,
Cuibul vechi vă cheamă,
Părăsit şi singur,
Cuibul se destramă -
Fără ciripitul vostru, cuïbul se destramă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu