Primarul minune al Bucureștiului

  Primarul Bucureştiului dintre 1888 şi 1891 a reuşit  să intre în istorie drept unul dintre cei mai eficienţi şi inventivi: a extins iluminatului public în tot oraşul, a făcut trotuare şi noi artere de circulaţie în oraş, a introdus telefonia publică şi construit aproape 30 de şcoli, printre care şi Colegiul „Gheorghe Lazăr“.

Pache Protopopescu (1845-1893), s-a aflat doar pentru trei ani în fruntea Bucureştiului, între aprilie 1888 şi decembrie 1891, dar a lăsat în urmă multe proiecte pe care le-a dus la bun sfârşit şi care l-au făcut cunoscut ca unul dintre cei mai buni primari din istoria oraşului.
S-a născut la 12 februarie 1845, în Mahalaua Negustori, iar numele de „Protopopescu“ l-a căpătat ca urmare a faptului că tatăl său slujea ca protopop la Biserica Sf. Gheorghe cel Nou, potrivit istoricului Dan Falcan.
Istoricul a mai declarat pentru „Adevărul de Seară” că prenumele de „Pache“ vine de la modul în care l-au strigat pe fostul edil colegii de şcoală.
Pache Protopopescu a urmat Facultatea de Drept, dar s-a şcolit şi la Paris unde în 1870 şi-a luat doctoratul, iar până să devină primar al Capitalei, a fost prefect al poliţiei, avocat, profesor la şcoala de comerţ şi deputat din partea liberalilor.
Istoricul Dan Falcan ne-a mai spus că în anul 1888, prin decret regal, Pache Protopopescu este desemnat de Consiliul Municipal, aşa cum era la vremea aceea nefiind ales de locuitori, primar al Bucureştiului.
În doar trei ani, edilul a reuşit să introducă telefonul public, să extindă iluminatul electric până în Piaţa Teatrului Naţional, să construiască primele trotuare şi noi artere de circulaţie.
„La sfârşitul secolului al XIX-lea când s-a tăiat bulevardul Cotroceni-Obor de către Em. Protopopescu-Pache, primarul oraşului, pentru interes şi necesitate edilitaro-urbanistică, au fost demolate biserica Caimata şi biserica Armenească“, a scris şi istoricul George Potra în cartea sa „Din Bucureştii de ieri“.
A trasat inclusiv axa Bucureştiului de la est la vest, de la Piaţa Operei, Sf. Elefterie şi până la Mihai Bravu.
“După ce Em. Protopopescu Pake a deschis noul bulevard care lega cartierul Cotroceni cu mahalaua Oborului, s-a pus problema iluminării lui după noile cerinţe, dar pentru că nu se putea altfel la acea dată, s-a hotărât scoaterea lămplilor electrice din grădina Cişmigiu «care nu avea nevoie de lumină pe timpul iernii şi instalarea lor pe bulevard, între actuala piaţă Sf. Elefterie şi Calea Moşilor»”, mai nota istoricul George Potra.
Câţiva ani mai târziu, în 1906, străzile oraşului erau luminate de 3.969 de becuri cu gaz, dar şi cu mii de lămpi cu petrol, cu ulei mineral şi altele. Cu toate acestea, multe străzi mărginaşe nu aveau lumină deloc.
În 1890, Protopopescu a finalizat prelungirea fostului bulevard al Orizontului, iar la insistenţele primarului conservator Nicolae Filipescu, strada a fost redenumită şi poartă şi acum numele lui Pache Protopopescu. Sub conducerea primarului de atunci s-a ridicat şi un azil de noapte făcut după model occidendal. Edilul a acordat o atenţie deosebită şi învăţământului în Capitală, în anul 1889 fiind construite 28 de şcoli şi Liceul "Gheorghe Lazăr".
Şi transportul în comun a fost o prioritate pentru primarul de la acea vreme, astfel că s-a lucrat la extinderea reţelei de tramvai, dar şi la impunerea unor condiţii civilizate de transport pentru bucureşteni.
„Înainte de a se pune în circulaţie tramvaiele cu cai ale noii societăţi, Em. Protopopescu-Pake, primarul oraşului a dat o ordonanţă alcătuită din şase articole cu mai multe subpuncte, cu dispoziţiile care trebuiau respectate atât de personalul tramvaielor , cât şi de pasageri. Astfel, conductorii vor păstra ordinea în vagoane, vor îngriji ca pasagerii să se aşeze pe bănci, fără să aducă supărare unul altuia”, notau istoricii.
“În mijloacele de transport în comun de la acea vreme, era interzis să urce mai mulţi călători decât câte locuri sunt pe bănci şi pe platformă, nu vor fi primiţi în vagoane cei îmbrăcaţi murdari, în stare de beţie sau pe cei însoţiţi de câini. Nu vor admite nimănui cu tinichele sau ulcioare cu lichide care ar putea să mânjească sau să supere pe ceilalţi călători. Agăţatul de vagoane , fie chiar pe scări este strict interzis şi periculos. Taxa fixată era de 30 de bani pentru toată linia, 20 de bani pentru două secţii şi 15 bani pentru o secţie, toţi călătorii erau obligaţi să prezinte biletul la cerere”, mai scria istoricul Potra.

Istoricii declară despre Pache Protopopescu că a fost un om dedicat societăţii şi a realizat multe proiecte pentru Capitală. El a murit în urma unei infecţii cauzate de o piatră la ficat care i-a rupt vezica.
El se află înmormântat alături de alte personalităţi ale Bucureştiului, în cimitirul Bellu. Cândva, a existat şi un monument al lui Pache Protopopescu (1845-1893), realizat în marmură albă de Carrara de către sculptorul Ion Georgescu, dar care a fost demolat în anul 1948.