Că m-ai lăsat mereu cu buza arsă:
De ce-mi fu drag, m-ai despărţit cu ură
Şi-mi iei, la chef, ulcica de la gură.
Mereu l-ai ocolit pe cel trudit,
Şi-n grea pustie tot l-ai povârnit.
Pe chipul tău mă uit cum se hlizeşte
La cel sărman, acel ce-l asupreşte;
În pumn aş vrea să-l strâng, cu tine-o dată,
Să scap de chinuri sărăcimea toată:
Că, de sărac ce sunt, mă surghiunesc
Departe de pământul ce iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu