COLINDĂTORII- George Coșbuc

 Cad fulgii mari, încet zburând 

Şi-n casă arde focul, 

Iar noi pe lângă mama stând, 

De mult uitarăm jocul. 

Demult şi patul ne-aşteptă, 

Dar cine să se culce 

Rugată, mama repeta 

Cu glasul rar şi dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos 

În ieslea cea săracă, 

Şi boul cum sufla milos, 

Căldură ca să-I facă, 

Drăguţ un miel cum I-au adus 

Păstorii de la stână 

Şi îngeri albi cântau pe sus, 

Cu flori de măr în mână.

Şi-auzi! Răsar cântări acum, 

Frânturi dintr-o colindă, 

Şi vin mereu, s-opresc în drum, 

Se-aud acum în tindă - 

Noi stăm cu ochii pironiţi 

Şi fără de suflare: 

Sunt îngerii din cer veniţi, 

Cu Leroi, Domnul mare!

Ei cântă-nălţător şi rar 

Cântări de biruinţă, 

Apoi se întorc şi plâng amar 

De-a Iudei necredinţă, 

De spini, de-ostaşi, şi c-a murit… 

Dar s-a deschis mormântul 

Şi El acum e-n cer suit 

Şi judecă pământul.

Şi până nu tăceau la prag, 

Noi nu vorbeam niciunul - 

Sărac ne-a fost, dar cald şi drag 

În casă-ne Crăciunul. 

Şi în târziu ne biruia 

Pe vatra caldă somnul, 

Şi-n vis vedeam tot flori de măr 

Şi-n faşă, mic, pe Domnul.