Mă-mbii doar cu o cupă de dragoste? Eu cer
Să urc iubirea toată, cum urci o înălţime:
Sub orice pas să-i crească o nouă adâncime
Şi-ntinderea-i cât lumea s-o-ncercuim cu cer.
Îţi dau împărăţia cea făr’de vătămare
În care oşti şi arme sunt pururi de prisos…
Când aur, slavă, rugă cad, nu mai au folos,
Eu te răscumpăr morţii cu cântec şi visare!
Nu! Stelele şi sorii n-au nicio-ntâietate,
Sunt fructele luminii ce-a-sămânţat pustia…
Din ale noastre râvne-şi ia hrană veşnicia:
Noi cu o-mbrăţişare rodim eternitate…
Înalţă-ţi suflul, duhul… şi dă-mi acel sărut
Care-a-nceput pe gura celui făr’de-nceput.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu