Iartă-mă-Mihail Sadoveanu

Iartă-mă, te rog, tu, Cea-care-zâmbești.

Știu că-mi atârnă iertarea

În cornițele zâmbetului tău.

Tu, Dulce-împlinită, iartă-mă.

Iertarea mea e-n boiul tău de farmec,

În ondularea mijlocului tău subțire,

În grația cu care te miști,

O, mlădios punct de-ntrebare.

Iartă-mă pentru suferințele mele,

Iartă-mă că-mi ești prea dragă,

Că mor când te duci

Și-nviu când apari.

Iartă-mă, Domniță-a-inimii-mele!

Cuprinde-mă de după grumaz,

Apleacă-ți spre mine

Fața de soare, gene de ceață.

Gura ta, gura ta să-mi dea iertare

Pentru toate cele știute și neștiute,

Pentru nebuniile abia trecute

Și pentru cele imediat viitoare.