Trăia într-un oraş din miazăzi
Un crin înzăpezit în datorii
Care primea, scrise pe pluş cu lapte,
Scrisori de la alt crin, din miazănoapte;
Oh, pentru cruda lor corespondenţă
Aveau cea mai naivă diligenţă!
Ei îşi tăiau cu zimţii de la timbre
Miresmele-ntre dânşii să le schimbe,
Poştaşi înflăcăraţi puneau ştampile,
Cântând din corn, pe sacii cu pistile,
Plicuri adânci pudra, sculat din zori
Însuşi directorul caleştilor!!
Dar crinul ce trăia în miazăzi,
Fiind înzăpezit în datorii,
Îi răspundea din ce în ce mai rar
Celuilalt crin ce bea pe-ascuns mărar.
Apoi tăcu de tot. O rouă grea
Strivi parfumul amândurora.
Şi astfel cei doi crini nu şi-au mai scris,
Poştaşii au murit, poşta s-a-nchis,
Doar uneori mai trece monoton
Prin bulion un vechi poştalion...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu