vineri, 25 octombrie 2013

Tata-Tadeusz Rozewicz

Trece prin inima mea
bătrânul meu tată
În viaţă n-a făcut economii n-a strâns

bob cu bob
nu şi-a cumpărat casă
nici ceas de aur
nu prea curgea apă la moara lui

A trăit ca o pasăre
cântând
de la o zi la alta dar
spuneţi-mi poate oare
trăi altfel un mărunt funcţionar
vreme de mai mulţi ani

Trece prin inima mea
bătrânul tată
cu pălăria veche
fluierând
un cântec vesel
şi crede cu sfinţenie
că va urca la cer.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu