Rânduri pentru păsările călătoare-Ion Minulescu

Frunza galbena, uscata —
Frunza ce-ai fost verde-odata,
Sterge-ti ochii de r ugina,
C-a intrat toamna-n gradina,
Si-a intrat ca o stapana
Cu vantul si ploaia-n mana!
Primul stol de randunele
A pornit spre Dardanele
Berzele desperecheate
Se-mpreuna-n zbor si ele,
Sa porneasca pe-nserate,
Iar triunghiul de cocori
Se-ntregeste tot in zbor,
Sa porneasca maine-n zori
Spre Bosfor
Frunza galbena, uscata —
Frunza ce-ai fost verde-odata
De-a lungul soselelor,
Pe tot lungul apelor,



Si din creasta muntilor
Pana-n fundul vailor
In varful copacilor
Au ramas doar ciorile,
Sa pazeasca morile —
Morile ce macina,
Dupa vechea datina,
Zodia-nceputului
Cu pacatul tr upului,
Si rodul pamantului,
Cu belsugul anilor,
Zilelor
Si clipelor
Pentru cei flamanzi de soare
Si de “semne de-ntrebare”!
Frunza galbena, uscata,
Frunza ce-ai fost verde-odata,
Azi gradina Domnului
Nu mai este-a nimanui
Au zburat din ea mai toate
Vietatile aripate
Si-au ramas doar ciorile —
Ciorile,
Surorile
Vanturilor,
Ploilor,
Grijilor,
Nevoilor,
Si-ntunericimilor!

Au ramas sa vamuiasca
Cu pecetia domneasca,
Dupa socotinta lor,
Soarta zburatoarelor
Si sa-nchida-ntre zabrele
Impletite din nuiele
Calatoarele rebele
Ce-au pornit cu toate-n zbor
Fara stirea ciorilor,
Spre Bosfor
Si Dardanele