marți, 22 octombrie 2013

Doamna Chiajna-Fiica lui Petru Rareş, mamă a doi musulmani şi o cadână.

Statuia Doamnei Chiajna

Se poate spune, fara a se gresi, ca Doamna Chiajna a fost un veritabil pur sânge domnesc. Nepoata de domn (a lui Stefan cel Mare), nascuta din os domnesc (tata i-a fost Petru Rares), ea si-a unit viata în fata altarului cu a unui domn (Voda Mircea Ciobanu) si a fost mama de domn (a lui Petru Voda cel Tânar). A avut sapte copii, trei baieti si patru fete - Petru, Anca, Alexandra, Marina, Dobra, Mircea si Radu -, pentru care nu s-a dat în laturi de la nimic atunci când a fost vorba sa-i "capatuiasca" într-un fel sau altul.

Se mărită cu Mircea Ciobanul

Asadar, cum spune cronica, doamna Chiajna s-a nascut din Petru Rares si prima lui sotie, Maria, în Polonia, în 1525, pe când viitorul domn al Moldovei se afla în pribegie. Doamna Elena, desi mama vitrega, a crescut-o ca pe copiii ei, dându-i o educatie aleasa. Domnita Chiajna a crescut frumos, cu toate peripetiile domniei tatalui ei, devenind o tânara ambitioasa, energica, cu o personalitate puternica mostenita, desigur, de la ilustrii ei înaintasi. În 1546, la douazeci si unu de ani împliniti, se marita cu Mircea Ciobanul, domnitorul Tarii Românesti (1545-1554 si 1558-1559), fiul natural al lui Radu Voda cel Mare, domn al Tarii Românesti între anii 1495-1508, ramas în istorie si prin faptul ca l-a adus în tara pe Macarie, care a tiparit Liturghierul, Evanghelierul si Octoihul.

Prima femeie care se pune în fruntea oastei

Sfârsindu-si viata de tânar, prin moarte buna se zice, Voda Mircea Ciobanul o lasa pe doamna Chiajna vaduva, singura, cu sapte copii de neam domnesc în grija. "De aici încolo, si-o fi spus fata lui Petru Rares, totul cade pe capul meu!" Si s-a pus pe treaba. Cu toate ca abia trecuse de zece ani, îl instala pe tronul tarii, sub tutela ei, pe primul nascut dintre copii, Petru, caruia i s-a zis, din cauza nevârstiniciei, Voda Petru cel Tânar.

Boierii, razvratiti pe timpul domniei lui Mircea Ciobanul, aciuati la nord de Carpati, socotesc ca le-a venit vremea, strâng luptatori si pornesc spre Bucuresti pentru schimbarea necoptului domnitor. Chiajna nu sta cu mâinile în sân. "Se pune în fruntea oastei domnesti -   spune cronica vremii -, fiind singurul exemplu din trecutul nostru al unei femei conducând o oaste în razboi". Este învinsa la Românesti, dar îsi ia revansa în batalia de la Serpanesti. Totusi, în cele din urma, doamna Chiajna este nevoita sa ia drumul Stambulului cu întreaga ei familie.

Nevârstnicul Petru este pus pe tron

Dar nu se astâmpara nici de aceasta data. Pe lânga faptul ca pune la bataie 210.000 de galbeni, intra în legatura pe cai numai de ea stiute, cu doua dintre cele mai frumoase cadâne din haremul sultanului, evreica Nurbani si venetianca Safigi. Stimulate si dumnealor "cu niscai galbiori, în noptile fermecate ale Bosforului, ele sopteau la urechea batrânului Suleiman ca Petru, fiul Chiajnei, este un copil destept si mama sa o femeie destoinica.

Convins si prin farmecele cadânelor si prin argumentul banilor, sultanul o trimite pe Chiajna si pe fiul ei la Bucuresti, cu firman de domnie".

"Aceasta domnie a lui Petru tine sapte ani -   spune iarasi cronica -, timp în care copilul abia se facea flacaiandu, domnind numai cu numele într-o tara în care Chiajna era acum necontestata stapâna". Grijulie fata de viitorul copiilor, îsi începe "campania de capatuire a acestora".

Primul pe lista este însusi domnitorul tarii. Desi Petru voda cel Tânar nu avea decât saisprezece ani, maica-sa îsi pune în gând sa-l însoare cu o domnita frumoasa, Elena, fiica a unui anume capitan Nicolae Cherepovici, consilier apropiat al voievodului Ardealului. Se duc tratative intense, cu peripetii si compromisuri si de o parte si de alta, si, în cele din urma, nunta -   bogata si fastuoasa -   are loc la Sibiu, în august 1563.

Nunta fara mire

Numai ca a fost o nunta mai aparte. Fara mire. Fiind, cum se stie, mai mult copil decât barbat, acesta a fost lasat la Bucuresti sa se joace, în continuare, de-a hotii si vardistii sau de-a v-ati ascunselea. A fost reprezentat, la Isaia dantuieste, alaturi de tânara mireasa, de un procurator. La vremea aceea se putea si asa ceva.

S-a întâmplat însa un lucru cel putin ciudat. Numai dupa cinci luni de la nunta, în ianuarie 1564, proaspata doamna Elena a lui Petru voda cel Tânar o nascu pe Tudorita, o fetita dolofana, de aproape patru kilograme. Nu se stie precis cum a reactionat tânarul însuratel. Se cunoaste însa, cu certitudine, atitudinea soacrei mari. Ar fi fost de acord cu orice pentru fericirea si binele odraslei sale. Dar sa admita ca un copil sanatos se poate naste la doar cinci luni... Asta nu! si-a zis hotarâta Chiajna. În consecinta, si-a încarcat nora într-un radvan, cu zestre cu tot, dar si cu progenitura facuta cu cine stie cine, si a trimis-o înapoi la Sibiu, la maica-sa si la taica-su, sa se spele pe cap cu ea cum or sti. "Scandal, scandal -   si-au zis contemporanii -   dar, cu Chiajna nu e de glumit". Astfel, Petru voda cel Tânar, fiul, ramâne neînsurat.

 Dar mama, doamna Chiajna, nu se descurajeaza. Îsi canalizeaza eforturile spre "capatuirea fetelor. Si nu era usor, ca erau multe -   nu mai putin de patru -   iar înlauntrul tarii partide stralucitoare nu prea se aflau".

Le lua pe rând, cu rabdare, în ordinea venirii pe lume a domnitelor. O da, mai întâi, pe Anca dupa banul Neagoie, un boier tânar, bogat si loial domniei. Scapa apoi si de domnita Ruxandra, maritând-o mai mult sau mai putin din dragoste, cu camarasul Gheorghe Hrisoverghi, dregator credincios si de nadejde.

Încearca s-o marite pe Dobra cu Despot Voda

Cu Dobra, fata frumoasa si ambitioasa ca maica-sa, Chiajna are planuri mari. Vrea s-o faca doamna a Moldovei. Pe tronul tarii surorii se afla, atunci, Despot Voda (1561-1563), un grec cu numele de Ioan Iacob Eraclid, colaborator, pretindea el, din neamul despotilor sârbi. A ajuns domn al Moldovei cu sprijin polonez si habsburgic. Vrând pesemne sa-si legitimeze oarecum domnia, printr-o casatorie adecvata, Despot Voda accepta bucuros propunerea venita dinspre Bucuresti. Se grabeste chiar sa-i trimita în petit, în iulie 1562, pe boierii Motoc si Avram, încarcati cu daruri scumpe, pentru a cere mâna domnitei Dobra.

Doamna Chiajna îi primeste pe oaspeti cu bratele deschise. Era în joc nu numai fericirea Dobrei, râvnita de orice mama când îsi marita odorul. Mai presus de asta se situa ambitia de a o face pe una dintre fiicele sale prima doamna a Moldovei. La fata de cortina, cum se spune, au loc mese bogate si chefuri duse pâna noaptea târziu. În culise însa se duc tratative peste tratative, cu Chiajna în rol de negociator principal. Se mai da dintr-o parte, se mai da si din cealalta, se mai si lasa, ca la orice tocmeala ce se respecta. La sfârsit, târgul este batut în cuie, cererea în casatorie fiind "primita cu draga inima si împartasita cu bucurie de domnita". Oaspetii nu plecara din Bucuresti cu mâna goala. Pe lânga vestea buna, cum ca pirostriile pot fi puse pe capetele celor în cauza cât mai curând posibil, doamna Chaijna îi trimite viitorului ginere domnesc, în dar, un frumos si scump inel cu briliante si un portret al miresei. Al carei chip era, fireste, mult mai frumos în natur decât pe pânza.

Tradarea lui Despot anuleaza nunta

Despot Voda este în al noulea cer. Fixeaza nunta pentru 15 august si trimite crainici "în cele patru zari", pentru a pofti la marele ospat nu numai capetele încoronate din tarile vecine, ci si pe simandicosii suverani din Europa occidentala.

Din pacate, atât pentru ambitioasa Chiajna si nerabdatoarea ei fiica în ale maritisului, cât si pentru nestatornicul Despot Voda, tot esafodajul matrimonial se darâma. Mai întâi nunta a fost amânata, ca apoi logodna sa se strice definitiv.

Cauza? Se zice ca doamna Chiajna a aflat, prin antenele sale, ca domnitorul moldovean pusese gând rau Munteniei, intentionînd sa i-o dea fratelui sau adoptiv, un anume Dumitru. Ceea ce Chiajna nu ar fi acceptat nici moarta. De altfel, numai dupa un an de zile, Despot Voda este ucis de boierii necredinciosi si pe tronul Moldovei se urca, pentru a doua oara, celebrul Alexandru Lapusneanu. Asadar, Dobra ramâne nemaritata.

Doamna Chiajna îsi continua însa misia, luând-o în colimator pe Marina, cea de-a patra si ultima fiica. De asta data "îsi îndrepta privirile spre acel Bizant, de unde ne mai venira în vremi odrasle domnesti pe scaunele tarilor noastre".

Nunta Marinei cu un Cantacuzin batrân

Ticlui o misiva secreta catre patriarhul Constantinopolului, pe care îl cunostea bine, rugându-l sa-i gaseasca un ginere de neam ales si cu stare pentru tânara ei domnita. Nedându-se în laturi de la postura de petitor de ocazie, Patriarhul Iosif -   Paleologul -   se pune pe treaba, cercetând în dreapta si în stânga. Tinând s-o ajute cât mai cu folos pe vechea lui prietena din Tara Româneasca, sfânta fata bisericeasca îi raspunse în scurta vreme ca "cea mai stralucita partida pentru domnita valaha ar fi boierul Ion Cantacuzino, colaborator, în timp, din neamul împaratilor Bizantului".

Doamna Chiajna jubila. Vaza de care se bucura familia Cantacuzinilor printre crestinii Bosforului, atât prin stralucirea numelui de vita imperiala, cât si prin influenta asupra societatii turcesti, nu era de ici de colo.

Astfel, "dupa ce, de mai multe ori, alergara stafetele de la Bucuresti la Anchial -   resedinta Cantacuzinilor -, casatoria fu hotarâta si mirele, cu alai mare si daruri scumpe, porni la drum sa-si ia mireasa".Pe malul Dâmbovitei, lovitura de teatru. Vazându-si logodnicul, domnita Marina ramase ca trasnita. Viitorul ei sot avea cincizeci de ani batuti pe muchie "si era, asa gândea copila, urât cum numai pe dracul si-l închipuia". Se înfatisa maica-si si îi spuse printre sughituri: "Nu! Nu! Nu! Mai bine moarta decât femeia lui Ion, oricât de odrasla de împarat ar fi!".

Analizând chestiunea la rece, doamna Chaijna îsi dadu seama ca se afla într-o mare încurcatura. Sa strice nunta, asa, nitam-nisam, ar fi pus într-o situatie neplacuta întregul neam al Cantacuzinilor, întorcându-l împotriva sa. "Dupa o matura chibzuinta - spune cronicarul zâmbind -, iata ce nascoci mintea ei ascutita.

Rapirea Marinei de catre oamenii Chiajnei

Sfatui pe Marina sa se lase maritata si în schimb îi fagadui ca va împiedica consumarea acestei casatorii". Nunta se desfasura în largul ei, dupa tipicul vremii, fara vreun incident anume. Apoi, cu zestrea încarcata în harabale trase de cai puternici, sotii Cantacuzino luara drumul Stambulului. Lovitura a fost data în toiul noptii, dincolo de Dunare, lânga Rusciuc, unde proaspetii însuratei întinsesera tabara pentru odihna de dupa o zi de mars fortat. Oamenii Chiajnei, instruiti anume pentru misiunea pusa la cale, "intrara în cortul mirelui, rapira fata si zestrea si, trecând din nou Dunarea, se întoarsera la Bucuresti, spre rusinea si supararea sotului înselat. Dibacii curteni avura grija nu numai sa înapoieze Chiajnei pe Marina cu întreaga ei zestre, dar sa mai si aduca cu ei o parte din bogatele daruri ale mirelui". Cât despre fata, nu numai ca s-a bucurat ca a scapat atât de usor de "mosneag", dar nu a ramas nici nemaritata. Cu perseverenta ei înascuta, doamna Chiajna trase sforile în continuare, batând fierul cât e cald, cum ne spune vorba aia din batrâni, si "o cununa pe fata, dupa foarte scurta vreme, dupa un baiat pe gusturile domnitei, tânar, frumos si de neam tot atât de stralucit ca al Cantacuzinilor". Era vorba de Stamate Paleologul, nepotul patriarhului Iosif, al Constantinopolului.

Exilul în Alep

Au urmat câtiva ani buni în care Chiajna a domnit în liniste pe tronul Tarii Românesti, împreuna cu fiul sau, Petru Voda cel Tânar. Pâna în primavara lui 1568. Când, ca urmare a lucrarilor Cantacuzinilor, drept razbunare pentru rusinea patita cu uite nunta nu e nunta, "capugiul sultanului sosi la curtea din Bucuresti cu firmanul de mazilire. Petru cel Tânar, vaduv, doamna Chiajna cu întreaga ei casa -   cei trei copii mai tineri, Dobra ramasa nemaritata, Mircea si Radu, doi nevârstnici -   fura ridicati pe data din odaile lor si pornira fara împotrivire pe drumul exilului". Pedeapsa turcilor a fost aspra, întreaga familie domneasca fiind surghiunita tocmai în Asia Mica, într-o localitate - Alep - din nordul Siriei. Departe de tara si lipsita de mijloacele necesare unui trai cât de cât decent, "exilul a dus-o pe Chiajna la saracie si saracia la cersetorie". Marturie stau însemnarile unui calator din occidentul Europei care, trecând prin Alep, în 1570, ar fi vazut-o pe doamna Chiajna "facând comert ambulant cu maruntisuri pe strazile orasului".

Ca sa scape de saracie, îsi turceste doi fii

Dar povestea nu se termina aici -   spune cronica. În vinele cersetoarei Chiajna curgea doar sângele lui Petru Rares si al lui Stefan cel Mare. Chinuita si zbuciumata, mândra doamna de altadata întelege ca exilul acesta nesfârsit avea o anumita cauza, si ca nu ea era cauza aceea, ci fiii ei, care, "cât or trai, le stau dusmanilor în cale ca o vesnica amenintare". Cu alte cuvinte, Chiajna si-a dat seama ca nu avea cum sa scape de necazuri atâta timp cât fiii ei, Mircea si Radu, ramâneau pretendenti potentiali la tronul Tarii Românesti.

Ce sa fac? Se întreba ea. La un moment dat i se sugera, din sferele înalte ale Portii, ca trebuie sa aleaga. Ori îsi îndupleca fiii sa se turceasca, aderând la mahomedanism - în acest caz nemaiputând râvni la scaunul tarii -, ori îi lasa sa le putrezeasca oasele în închisoare pe viata. De unde se vede ca doamna Chiajna era despartita de cei doi feciori, care zaceau în beciurile închisorilor turcesti. Alegere grea.

În cele din urma, balanta înclina spre compromisul suprem. Mircea si Radu trecura, de voie de nevoie, la islamism, îsi pusera turbanele pe cap si îsi luara nume noi: Ahmet si, respectiv, Iusuf, pentru a trai în liniste în umbra coranului.

O marita pe Dobra cu fiul Sultanului

Mai ramasese Dobra. Domnita era înca tânara, putin peste douazeci de ani, frumoasa foc si, mai ales, ambitioasa ca maica-sa. Cu toate acestea, drumul spre un eventual mariaj care s-o aduca pe tronul uneia dintre tarile românesti, alaturi de un domn pamântean, era închis definitiv. Cu doi frati turciti nu putea spera la asa ceva. Într-un moment de incertitudine, se îndragosti de ea un anume domn de Grandchamp, ambasador al Frantei la Poarta, care o ceru pe fata în casatorie de câteva ori.

A fost refuzat, cu delicatete, de fiecare data. "E prea departe Franta!" îsi motiva retinerea, pe fata, doamna Chiajna. Prin dos afisa însa o cu totul alta versiune: "Nu vreau sa-mi vad fata o biata ambasadorita". Si mai era ceva. Francezul nu era atât de bogat încât s-o multumeasca pe Chiajna. Cautarile au continuat. Si nu au fost zadarnice. Prin nu se stie ce mijloace, doamna Chiajna a reusit sa-si duca fiica pâna prin preajma tânarului Murad, fiul sultanului si mostenitor al tronului, care se afla, pe atunci, sandgeac de Magnesia în Asia Mica. Lovitura de gratie a dat-o frumusetea Dobrei. Îndragostit lulea de românca, turcul o ceru în casatorie, nunta avu loc dupa regulile religiei musulmanului si fata Chiajnei intra în numerosul harem al lui Murad. Care, numai dupa câtiva ani, în 1574, dupa moartea tatalui sau, ajunge sultan al Turciei. Cu Dobra numarându-se printre cadânele lui preferate.

Si moare de moarte buna

Ce s-a mai întâmplat cu doamna Chiajna? Mama a doi musulmani, mutefuriagi ai sultanului, si a unei cadâne, cu regim special în haremul seraiului, avea acum usile deschise pretutindeni. Cel putin asa rezulta dintr-o scrisoare a ambasadorului Venetiei la Poarta, Gabriel Carazza, din februarie 1580, care îi comunica dogelui ca "Dorind doamna Chiajna sa vada pe sultana Valide (mama lui Murad), aceasta îi trimite careta ei, cu un chihaia si mai multi eunuci ca s-o aduca la harem".

A murit de moarte buna în 1588, la vârsta de saizeci si trei de ani, fiind înmormântata, se pare, în rit musulman. "Caci exclus nu este -   spune cronicarul -   ca fata lui Petru Rares sa se fi lepadat pâna si de legea ei stramoseasca, pentru a putea fi, îmbratisând islamul, mai aproape de copiii ei, pe care, e vadit ca i-a iubit mai mult decât pe oricine pe lume


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu