Încă din timpul vieţii, Diogene devine, ca nici un alt filozof antic, personaj de legendă; potrivit tradiţiei,Alexandru cel Mare ar fi rostit: “Dacă nu eram Alexandru, aş fi vrut să fiu Diogene”.
Diogene din Sinope, tânăr, a făcut o boacănă financiară: a falsificat bani dimpreună cu taică-su,Hicesias. Hicesias a intrat la închisoare, flăcăul a fost exilat (sau a fugit, nu se ştie exact) la Atena.
Diogene, care se considera “cetăţean al lumii”, rămas la un moment dat fără casă, îşi improvizează o locuinţă într-un butoi. Purta iarna ca şi vara aceeaşi haină, cerşea ca să mănânce, îşi făcea nevoile în public şi-i batjocorea neîncetat pe orăşeni pentru modul de a trăi. Vieţuind, după propria-i spusă, asemenea unui câine (Kyon), doctrina sa a primit în secolul IV numele de cinism.
Pocinoagele cinicului făceau, totuşi, parte dintr-o demonstraţie cu scop filosofic precis: să demaşte şi ridiculizeze viciile omeneşti, primele pe lista neagră fiind preţiozitatea, ipocrizia şi îngâmfarea. Fără milă sau concesii, consecvent, Diogene practica angajamentul de a grăi adevărul, de “a o spune pe şleau.”
“E-un mare filosof. E-un sfânt al filosofiei,” ziceau unii.
“E-un mare ticălos, un dereglat mintal, un nenorocit şi-un psihopat,” ziceau alţii.
“Nu-i vorba că mi-am ieşit din minţi,” zicea el. “Doar că mintea mea e altfel decât a voastră.”
1. Întâlnirea cu Alexandru cel Mare
“Eu sunt Alexandru, marele rege.”
“Şi eu sunt Diogene, câinele.”
“Diogene, cere-mi orice vrei tu!”
“Bine: dă-te la o parte, că-mi iei soarele.”
2. Încontrările cu Platon
Platon ţinând un discurs emite următoarea definiţie: “Omul este un biped fără pene.” Diogene merge de jumuleşte un pui, revine, îl arată audienţei: “Iată omul lui Platon!” În consecinţă, definiţia a fost completată cu: “care are unghii late!”
Platon are invitaţi acasă. Se discută filosofie. Diogene se înfiinţează şi el, tropăind ostentativ pe covoarele gazdei, după ce se mânjise pe picioare într-o băltoacă noroioasă.
“Iată, calc pe trufia lui Platon!”
“Da, Diogene – cu un alt fel de trufie…”
3. Unora care îi reamintesc că ai lui din Sinope l-au condamnat la exil: “Da. Şi eu i-am condamnat să rămână în Sinope!”
4. Diogene bântuie ziua-n amiaza mare prin piaţă cu o lampă aprinsă în mână.
“Ce faci?” îl întreabă lumea.
“Caut un om.”
5. Diogene stă cu palma întinsă în faţa unei statui.
“De ce cerşeşti de la o statuie?”
“Ca să mă obişnuiesc cu refuzurile.”
6. Unuia care îi cere să-l accepte ca discipol:
“Bine. Ţine peştele ăsta şi hai după mine.” Ofuscat, omul aruncă peştele şi pleacă. Când se reîntâlnesc mai târziu, Diogene râde şi zice: “Un biet peşte ne-a-mpuţit prietenia.”
7. Unuia care ţinea un discurs despre fenomene astrologice:
“Şi cât ai făcut pe drum, la întoarcerea din ceruri?”
8. Unuia care i-a tras un pumn în cap:
“Pe Hercules! Cum de-am uitat să-mi pun coiful înainte să ies pe stradă?”
9. Un tânăr ţine un discurs savant. Audienţa e captivată. Diogene se bagă în faţă, scoate un peşte şi-ncepe să mănânce. Toţi ochii se-aţintesc asupra lui.
“Vă mulţumesc pentru atenţie,” zice, “dar vă rog nu-l ignoraţi pe domnul orator.”
10. Unuia care îl întreabă de ce e aurul galben:
“De frică: toţi hoţii vor să pună mâna pe el!…”
11. Unuia care îl întreabă de ce oamenii dau pomană cerşetorilor, dar nu şi filosofilor:
“Păi pentru că se tem să n-ajungă şi ei, într-o zi, ologi sau orbi; dar nu se tem c-ar ajunge vreodată filosofi.”
12. Diogene se uită cum băiatul unei prostituate aruncă cu pietre în mulţime. Zice:
“Vezi să nu dai în taică-tău!”
13. Unul îl ameninţă, ridicând măciuca la el:
“Ai grijă!”
Diogene îi arde una cu bastonul, după care zice:
“Ai grijă!”
14. Pe când vorbea într-o zi, despre lucruri serioase fără ca nimeni să ia aminte, se apucă să ciripească şi cum toţi făcură roată în jurul lui, el îi mustră că veneau cu toată graba să asculte fleacuri, dar cu încetineală şi neglijenţă când era o temă serioasă.
15. Un om foarte rău din fire scrisese pe uşa sa cuvintele: „Celor răi intrarea-i oprită”. „Dar atunci – îl întrebă Diogene – cum va intra stăpânul casei ?”
16. La întrebarea unuia care-i timpul nimerit pentru a lua masa, răspunse: „Pentru bogat când vrea, pentru sărac când poate”.
17. Odată, văzând pe preoţii paznici ai templului ducând pe un servitor care furase o cupă din tezaur, el spuse: „Hoţii cei mari duc pe hoţul mic”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu