joi, 30 octombrie 2014

Stelele-n cer-Mihai Eminescu

Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.
După un semn
Clătind catargele,
Tremură largele
Vase de lemn;
Niște cetăți
Plutind pe marile
Și mișcătoarele
Pustietăți.
Stol de cocori
Apucă-ntinsele
Și necuprinsele
Drumuri de nori.
Zboară ce pot
Și-a lor întrecere,
Vecinică trecere ­
Asta e tot…
Floare de crâng,
Astfel viețile
Și tinerețile
Trec și se stâng.
Orice noroc
Și-ntinde-aripele
Gonit de clipele
Stării pe loc.
Până nu mor,
Pleacă-te, îngere,
La trista-mi plângere
Plină de-amor.
Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?


Confesiuni în galben efemer-George Ţărnea

Ni se desprinde vag din amintire
o vară prăbuşită sub castani
şi-un iarmaroc romantic de potire
adăpostind isolde şi tristani

dantele moi de galben în derută
cad peste vârsta zidurilor lungi
când grea de aur toamna îmi sărută
pustiile armuri de nibelungi

şi-n roşu blând îmi leagănă un flaut
acorduri vechi de abur efemer
abia desprins dintr-un poem de Plaut
sau dintr-un imn războinic de Homer

adun confesiuni sub tâmpla stângă
sub tâmpla dreaptă cerul boreal
trecând uşor cu sufletul pe lângă
acest sărut din toamnă ireal.

luni, 27 octombrie 2014

Voiam să rămân în septembrie-Nina Cassian


Voiam să rămân în septembrie
pe plaja pustie și palidă,
voiam să mă-ncarc de cenușa
cocorilor mei nestatornici
și vântul greoi să-mi adoarmă
în plete cu apă năvoade;
voiam să-mi aprind într-o noapte
țigara mai albă ca luna,
și-n jurul meu – nimeni, doar marea
cu forța-i ascunsa și gravă;
voiam să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt – și să lunec
odată cu vara în toamnă…
Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.
Mi-e dat să mă smulg din priveliști
cu sufletul nepregătit,
cum dat mi-e să plec din iubire
când încă mai am de iubit…

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Și dacă-un dor…-Veronica Micle

Și dacă-un dor mai simt în piept
Când se ivește luna,
E ca să nu te mai aștept
Şi azi ca-ntotdeauna.
Și mângâieri de mai pot fi
Unei vieți de jale,
Ar fi de-a nu te întâlni
Nicicând în a mea cale.
Iar fericită de eram
Să fiu în astă lume,
Pe tine nu te cunoșteam
Nici îți știam de nume.

miercuri, 22 octombrie 2014

Despărțire-Goethe

Îmi iau adio din privire,
Căci gura nu-o poate rosti,
Prin locurile de iubire
Mă-ntorc să le găsesc pustii.
Ce tristă e făgăduința
Chiar credincioasei amintiri!
Ți-i rece mâna, iar ființa
Încremenită-n reci simțiri.
Barem o caldă sărutare
Atâta m-ar fi fermecat,
Precum ne bucură o floare
Culeasă-n Martele-nnorat.
Dar vai, vreo orhidee rară
Să ți-o culeg eu nu mai știu;
Când pentru tine-i primăvară,
La mine-i toamnă, și-i târziu…


marți, 21 octombrie 2014

Balada absenţei-George Țărnea

Prea departe trupul tău,
Prea aproape disperarea
Că nu pot vorbi cu marea,
Să-nţelegi cât mi-e de rău...
Prin absenţa ta din gând,
Drumu-ntorcerii spre locul
Unde m-am luat cu jocul
Şi ne-am contopit plângând.
Prea aproape starea mea,
Prea departe amintirea
Petrecută cu privirea,
Până a căzut o stea...
Şi te-am pus în locul ei,
Să veghezi, de la distanţă,
Visul fără de substanţă,
Ca o ploaie de scântei...
De la care nu ai cum
Să aştepţi o mângâiere -
Mari iluzii efemere
Şi-un mărunt ecou postum.

Balada morții repetate-George Țărnea

Spune-mi că vrei și pot să zbor
Printr-un vârtej amețitor,
Până răsar la tine-n prag,
Să-mi mori de dor, să-ți mor de drag…
Spune-mi că vrei și pot s-ajung
Pe-un drum, oricât ar fi de lung,
Doar ca să-ți vin în ajutor,
Să-mi mori de drag, să-ți mor de dor.

luni, 20 octombrie 2014

Rudyard Kipling IF / DACĂ

Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar cînd Omenirea
Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva;
De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură;
De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
De nu răspunzi la ură tot cu ură
Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;

Dacă visezi - dar nu-ţi faci visul astru;
De poţi să speri - dar nu-ţi faci jindul ţel;
De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul
Mereu senin şi în acelaşi fel;
Dacă suporţi să-ţi vezi vorba sucită
De şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost;
De poţi ca munca vieţii, năruită,
S-o faci de la-nceput precum a fost;

Dacă-ndrăzneşti agonisita-ţi toată
S-o pui, făr'a clipi, pe-un singur zar
Şi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată
Făr-să te plîngi cu un oftat măcar;
De ştii, cu nerv, cu inimă, cu vînă,
Drept să rămîi, cînd ele june nu-s,
Şi stai tot dîrz, cînd nu mai e stăpînă
Decît Voinţa ce le ţine sus;

Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată
Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea;
Amic sau nu, de nu pot să te-abată;
De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea;
Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,
Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,
atunci: a ta e Lumea asta mare
şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om!


If you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you,
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or being lied about, don't deal in lies,
Or being hated, don't give way to hating,
And yet don't look too good, nor talk too wise:

If you can dream - and not make dreams your master;
If you can think - and not make thoughts your aim;
If you can meet with Triumph and Disaster
And treat those two imposters just the same;
If you can bear to hear the truth you've spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to, broken,
And stoop and build 'em up with worn-out tools:

If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch - and toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breathe a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: "Hold on!"

If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with Kings - nor lose the common touch,
If neither foes nor loving friends can hurt you,
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run,
Yours is the Earth and everything that's in it,
And - which is more - you'll be a Man, my son!

Kostas Varnalis ANTI-DACĂ (după Rudyard Kipling)

De poţi să faci pe prostul cînd altul te repede
Făcînd-o pe deşteptul şi c-un cuvînt nu-l cerţi,
De nu te-ncrezi în nimeni şi nimeni nu te crede,
De-ţi poţi ierta păcatul, dar altora nu-l ierţi;

De nu amîni o clipă un rău să-l împlineşti,
Şi dacă minţi mai tare cînd alţii nu spun drept,
De-ţi place în iubire cu ură să loveşti,
Şi totuşi îţi pui mască de sfînt şi de-nţelept,

De te te tîrăşti ca viermii şi-n visuri nu-ţi iei zborul,
Şi numai interesu-ţi îl sui la rang de ţel,
De părăseşti învinsul şi treci cu-nvingătorul,
Şi-i vinzi, fără sfială, pe amîndoi la fel;

De rabzi să-ţi afli scrisul şi spusa tălmăcite,
Drept adevăr, să-nşele mulţimea oarbă, şi,
Cînd vorbele şi fapta în vînt ţi-s risipite,
Tu dîndu-le la dracu’, poţi altele scorni,

De poţi să faci întruna dintr-un cîştig, o mie,
Şi patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn,
De nu-ţi plăteşti bănuţul luat ca datorie,
Dar tu să fii plătitul, găseşti că-i drept şi demn,

De poţi să-ţi storci şi gîndul, şi inima, şi nervii
Îmbătrînite-n rele, să facă rele noi,
Şi sub nehotărîre, plecîndu-te ca servii,
Cînd toţi strigă: Nainte!, doar tu strigi: Înapoi!,

Dacă, stînd în mulţime, te-mpăunezi semeţ,
Dar lîngă cel puternic îngenunchezi slugarnic,
Şi pe duşmani sau prieteni, tratîndu-i cu dispreţ
Te faci că ţii la dînşii, dar îi înşeli amarnic,

Dacă nu pierzi momentul să faci oriunde-un rău,
Şi-n umbra lui te-nlinişti ca-n umbra unui pom,
Al tău va fi Pămîntul, cu tot prinosul său,
Vei fi-ntre Domni întîiul, dar NICIODATĂ OM..

duminică, 19 octombrie 2014

Declarație de dragoste-Friedrich Nietzsche

Minune! Mai e-n zbor?
Se-nalță și nu fâlfâie măcar?
Dar cum de-i suitor?
De unde-această forță, frâu și far?
Lăsând viața jos,
Trăiește-n slăvi, ca stele și vecii,
Doar să-l privești și urci și tu-n tării!
O ,albatros! Mereu
Mă-mpinge-un dor înspre înalt ceresc,
Am plâns, am plâns din greu,
Cântând la tine – da, eu te iubesc!

Remușcarea durează cât vinovăția-Jorge Luis Borges

Abel și Cain se întâlniră după moartea lui Abel. Mergeau amândoi prin deșert și se recunoscură de departe, căci amândoi erau foarte înalți. Frații se așezară pe pământ, făcură focul și mâncară. Tăceau, așa cum fac oamenii osteniți când se pogoară înserarea. Pe cer se arăta câte o stea, ce nu-și primise, încă, nume. La lumina flăcărilor, Cain văzu pe fruntea lui Abel semnul pietrei, scăpă din mână bucata de pâine pe care tocmai o ducea la gura și îl ruga să-i ierte fărădelegea.
Abel răspunse:
– Dar oare tu m-ai omorât sau eu te-am omorât pe tine? Nu mai țin minte; vezi, stăm alături ca odinioară.
– Acum știu că m-ai iertat, în adevăr, spune Cain, căci a uita înseamnă a ierta. Voi încerca să uit și eu.
Abel spuse încet:
– Așa este. Câtă vreme durează remușcarea, durează și vinovăția.

Aproape de cel drag-Goethe

La tine mă gândesc când valu-n soare,
Pe mări sclipeşte,
Când licărul de lună, din izvoare
Se oglindeşte.

Te văd pe tine când în drum, sub zare
Colb se ridică.
În bezne, când drumeţul pe cărare
E prins de frică.

Te-aud pe tine-n vâjâirea-adâncă
De val, în ropot
Adesea merg s-ascult când, stins, în luncă,
E orice şopot.

Cu tine sunt; de-ai fi cât de departe,
Sunt lângă tine.
Apune; stelele-n curând vor arde.
De-ai fi la mine!

Deşteptaţi-vă odată! - de Viorel Boldiş


Timpul a trecut şi parcă
ţara asta n-are pace,
în iluzii şi minciună
viitorul nostru zace.

Se perindă parlamente,
preşedinți unu şi unu,
de-ţi vine să-i pui în poză
şi să tragi în ei cu tunu’.

De la Dictator încoace
numa curve şi lichele
şi-au lins buzele hidoase
de dulceaţa ţării mele.

Doar scursori analfabete,
doar şacali de meserie
am votat în fruntea ţării...
oh, săracă Românie

Scutură-ţi o dată fruntea
şi izbeşte-i de pământ,
calcă-i dracu' în picioare,
spulberă-i ca pleava-n vânt.

Comunişti de promenadă
şi capitalişti balcani
au ca ţintă doar dorinţa
de-a se îngropa în bani.

Te-au vândut ca pe o curvă,
ţară dragă, orişicui,
de-am ajuns de râsul lumii,
parcă-i ţara nimănui.

Doar burtoşi cu cefe groase
în parlament se-mping buluc,
aroganţi ne râd în faţă,
ne fac legi şi ne conduc.

Doar scursori îmbolşevite,
doar patroni născuţi din jaf,
au muşcat din tine, ţară,
ţi-au făcut bugetul praf.

Timpul trece, n-are milă,
nu îi stă nimic în cale,
nu vă mai plecaţi urechea
la minciuni electorale.

Nu le mai daţi înc-o şansă,
nu îi mai votaţi o dată,
daţi-o dracului de treabă,
spulberaţi această gloată...

Politruci cu inimi hâde,
doar gunoaie şi mişei,
jos cu ei în gheena ţării,
trageţi apa după ei.

Ne-a ajuns la os cuţitul,
ţării sufletu-i amar...
fiii i-au plecat prin lume
să trudească-n alt hotar.

Niciodată ţara noastră
n-a avut mai cruntă soartă,
tristă stă în buza lumii,
ca o lacrimă pe hartă.

Murmuraţi în gând şi suflet
versul imnului ce spune
să vă deşteptați o dată:
Hai, Deşteaptă-te române!

sâmbătă, 18 octombrie 2014

Vieți anterioare- Dumitru Constantin Dulcan

Ian Stevenson este unul dintre cercetătorii cei mai credibili ai acestor fenomene. Între altele, el citează cazul unui copil care a păstrat în memoria sa numele unei localităţi din India, al familiei şi al rudelor, afirmînd că a trăit acolo nu cu mult timp în urmă, înainte de a pieri într-un accident de automobil. Condus în localitatea respectivă, toate afirmaţiile copilului s-au confirmat. P.M.H. Atwater citează cazul foarte interesant al lui Rand Jameston Shields. În timpul unei morţi clinice retrăieşte 68 de evenimente din vieţile anterioare. Toate au fost foarte bine memorate.

A reţinut locul unde a trăit şi cine a fost. A făcut vizite în acel oraş. Multe dintre persoanele cunoscute ultima viaţă încă mai trăiau în vechile case ştiute de el. A inventariat 114 dovezi care atestau acea viaţă. A identificat 35 de clădiri pe care le-a recunoscut. S-a reîntrupat după 28 de luni de la ultima sa viată, adică după 2 ani şi 4 luni, fapt ce i-a permis să recunoască multe din vechile circumstanţe în care a trăit.   Este de profesie statistician medical. Cazul său este studiat de dr. Jim B. Tucker, psihiatru, la Secţia de Medicină Psihiatrică, Universitatea statului Virginia. Ne putem imagina oare că toate aceste amănunte stupefiante pentru o minte normală ca a noastră, au putut fi reţinute doar în memoria unor celule, fără să implicăm memoria spiritului care le-a trăit? Sînt numeroase cazuri în care cei care au fost supuşi regresiei psihice au relatat circumstanţe din vieţile lor anterioare, putînd fi identificate şi recunoscute ulterior. Sandra Anne Taylor aduce în discuţie un caz interesant, cu implicaţii importante de ordin pragmatic, publicat de scriitorul William Seabrook. Un tînăr arab s-a născut undeva în munţii din Liban şi nu şi-a părăsit casa, pînă la vîrsta de 20 de ani. La acea vîrstă a fost dus, ocazional, într-o altă localitate situată la sute de kilometri distanţă şi pe care a recunoscut-o imediat ca fiind cea în care şi-a trăit viaţa anterioară. A mers direct la casa în care s-a născut, i-a identificat pe cei familia sa anterioară. Le-a arătat locul în care şi-a amintit că a ascuns nişte bani şi i-a găsit. Familia respectivă era într-un proces de stabilire a unui hotar dintre terenuri. El şi-a amintit unde era vechiul hotar, Justiţia a acceptat să fie stabilit conform mărturiei lui. Şi ultima curiozitate a acestui caz. El s-a născut în acelaşi timp în care, în urmă cu 20 de ani, în familia respectivă a fost ucis cel ce purta numele de care eroul nostru şi-a amintit că 1-a avut pe cînd trăia în acea familie. Se deduce că reîncarnarea s-a petrecut imediat după ce a fost ucis în viaţa anterioară.

Să cauți râul ce e timp și apă....(Ars poetica)-Jorge Luis Borges

Să cauți râul ce e timp și apă,
Să-ți amintești că timpu-i tot un râu,
Să știi că ne petrecem ca un râu
Și-al nostru chip se oglindește-n apă.
Să simți că veghea este tot un vis…
Visând că nu visează… și că moartea,
Ce spaimă aduce-n suflet, este moartea
Din noaptea rece ce se cheamă vis.
Să vezi în zi, în lună, -n an simboluri
De ani și luni și trecătoare zile.
Jignirea s-o transformi a ăstor zile
În muzică, în zvonuri și simboluri.
Să vezi în moarte-un vis, în asfințit
Un aur trist – aceasta-i Poezia,
săracă, fără moarte. Poezia
Se-ntoarce-n auroră și-asfințit.
Spre seară, câteodată, vezi un chip
Ce te privește dintr-o ștearsă-oglindă.
La fel și arta cată-a fi oglindă
Ce ne arată propriul nostru chip.
Sătul, cum zice-aedul, de minuni,
A plâns Ulise revăzând Itaca
Umilă, verde. Arta-i ca Itaca
De verde veșnicie, nu minuni!
Și este ca un râu necontenit
Ce trece și rămâne, e același,
Eternul Heraclit, mereu același
Și altul, ca un râu necontenit.

vineri, 17 octombrie 2014

Poruncile paradoxale- Kent M. Keith


Oamenii sunt adesea ilogici, iraţionali şi egoişti.
Iubeşte-i, oricum.

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse.
Fii bun, oricum.

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi.
Caută succesul, oricum.

Binele pe care îl faci astăzi, va fi uitat mâine.
Fă binele, oricum.

Onestitatea şi sinceritatea te fac vulnerabil.
Fii onest şi sincer, oricum.

Marii bărbaţi şi marile femei cu cele mai mari idei pot fi doborâţi de bărbaţi mărunţi şi femei mărunte cu minţi mărunte.
Gândeşte în stil mare, oricum.

Oamenii îi favorizează pe perdanţi, dar îi urmează numai pe învingători.
Luptă pentru câţiva perdanţi, oricum.

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma într-o zi.
Construieşte, oricum.

Oamenii chiar au nevoie de ajutor, dar te pot ataca dacă îi ajuţi.
Ajută-i pe oameni, oricum.

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi vei primi un pumn în gură.
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

Sonet-Cezar Bolliac

Din zi în zi mai tristă, sărmană Românie;
De două veacuri jalea îţi creşte ne-ncetat!
Traian se miră, plânge, priveşte-a ta câmpie
Ce-o ştie câmp, odată de Acvil-apărat.

O! Tristă-i suvenirea la cei în agonie!
Amar e când te doare, să vezi că-eşti împilat,
Să-neci a tale lacrămi; să vii, cu bucurie,
A săruta şi mâna ce ştii că te-a trădat!

Pe cine aştepţi oare s-aline-a ta durere?
Pe-acela ce te suge? te calcă în picere?
Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron?

Te amăgeşti!... Dar, află şi crede în tăcere:
Oricare slăbiciune în chinuri ia putere...
În fiare creşte iute vârtutea lui Samson!

joi, 16 octombrie 2014

Ecce Homo-Friedrich Nietzsche

Da! Din ce mă trag iau seama!
Ard nepotolit ca flama,
Și mă mistui, mă frământ.
Tot ce-apuc se face pară,
Tot ce las ca scrumul zboară:
Negreșit, văpaie sunt.

Picturi celebre cu ...Mr.Been - Caricaturistul Rodney Pike

Doamna Richard Yates, de by Gilbert Stuart

Gioconda, de Leonardo da Vinci

Thomas Howard, al treilea Duce de Norfolk, de Hans Holbein

Meditație, de William-Adolphe Bouguereau

Portretul unui domn, de Charles Mellin

Bărbat cu beretă cu pene, de Rembrandt

Vanitate, de Frank Cadogan Cowper

miercuri, 15 octombrie 2014

De dorul unei clipe fericite( Sonet)-Panait Cerna

Un glas blajin din lumi întunecate
Îmi tremură cu sfânta lui vibrare
A gândurilor caldă întrupare
În pacea unei liniști fermecate...

Doi ochi mă urmăresc ca o mustrare,
Când toate par în visuri cufundate;
De-a pururi ard privirile-nsetate,
În noapte-mi, ca un far pe-ntinsa mare...

În ele tremură povești frumoase,
Ce plâng un farmec ruinat în vremuri,
Redeșteptându-mi amintiri duioase...

Și eu le-ngân. - E trist mereu să tremuri,
În umbra visurilor irosite
De dorul unor clipe fericite...

duminică, 12 octombrie 2014

Noi, nu!-Nicolae Labiș



“O parte din noi ne-am învins

Greșeala, minciuna și groaza,

Dar e drum, mai e drum necuprins

Până-n zarea ce-și leagănă oaza.

Generații secate se sting,

Tinerii râd către stelele reci -

Cine-și va pierde credința-n izbândă

Pe-aceste mereu mișcătoare poteci?

Cine din noi va muri

înainte ca trupul să-i moară?

Cine-o să-și lepede inima-n colb -

Insuportabil de mare povară?

Ca un vânt rău, ori ca o insultă

Întrebarea prin rânduri trecu.

– Ascultă, ascultă, ascultă!

Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!”



Te iubesc,dragul meu-Rabindranath Tagore

Te iubesc, dragul meu. Iartă-mi astă iubire. Ca o pasăre ce şi-a pierdut cărarea m-ai prins în umbra aripilor tale, că vălul sufletului meu săgetat de puterea ta căzu. Acoperă-l cu mila ta, dragul meu drag, și iartă-mi astă iubire.
Şi dacă nu mă poți iubi, dragul meu, iartă-mi astă durere. Nu-mi zvârli priviri răutăcioase din depărtarea zărilor. Mă voi strecura în colţul meu şi înmărmurită voi rămâne în puterea îngândurată a nopţii. Cu amândouă mâinile acoperi-voi ruşinea ochilor mei. Întoarce-ţi faţa de la mine, dragul meu drag, şi iartă-mi astă durere.
Şi dacă mă iubeşti, dragul meu, iartă-mi astă bucurie. Când sufletul meu e scăldat de valurile fericirii, nu râde de rătăcirea mea învolburată de primejdii. Când înălţată pe soclul puterii te conduc cu tirania dragostei mele, şi când, ca o zeiţă, îmi închin ţie darurile mele, primeşte-mi mândria, dragul meu, şi iartă-mi fericirea.

sâmbătă, 11 octombrie 2014

Înapoierea cheii-Nichita Stănescu

Mi-e dor să pot
să nu-mi mai fie
dor de tine.
Tristețea, ea,
nu este gând
ea lucru este.
Mănânc-o dacă ai cu cine!
Durerea vieții
e un lucru, -
nu contemplarea lui!
Mi-e dor să pot
să nu-mi mai fie
dor de tine.

vineri, 10 octombrie 2014

În țara lui Mură-n Gură-Nina Cassian

În țara lui Mură-n Gură,
Totu-mi este pe măsură.
Când mă scol de dimineaţă,
Nu la șapte, ci la zece,
Vine-o tavă cu dulceață
Și-un pahar cu apă rece.
Şi dulceața zice: ia-mă!
Şi paharul zice: bea-mă!
Ia-mă! Bea-mă!
Ușor de zis!
Însă gura s-o deschizi,
Nu-i deloc așa ușor!
– Ajutor! Ajutor!
Lingurița, grijulie,
Îmi deschide gura mie.
Ei, așa mai merge, zic,
Dacă mă ajuți un pic!
Dar e timpul să fac baie!
Apa intră în odaie
Cu volanele-i albastre.
– Ne-adresăm domniei voastre!
– Cum doriți să fiți spălat?
Uite-așa, culcat în pat!
Cum doriți să fiți lăut?
Uite-așa, în așternut!
Iar acum, prosopul cel pufos
Se înclină, moale, până jos
– Eu să vă frec aș vrea, pe spate
– Nu, vai de mine, nu se poate!
Întreabă-te și întreabă-mă
Cum pot să ies din plapumă?
Afară-i frig, în pat e cald
La urma urmei, nu mă scald!
În țara lui Mură-n Gură,
Caști o gură cât o șură,
Și îndată-ți pică-n ea,
Tot ce vrei și tot ce ai vrea!
Sărmăluțe-n foi de viță,
Supă caldă, tocăniță,
Cozonac, compot, halviță
Cârnăciori și ciulama,
Murături et cetera.
Am mâncat, de m-am umflat!
Nu-i nimic, o macara, iată că pe sus mă ia
Și m-așează după plac,
Colo-n umbră-ntr-un hamac.
Huța-huța, ce să zic,
Bine-i când nu faci nimic.
Lecţiile stau pe masă,
Dar de lecții nici nu-mi pasă.
Stau şi moțăi în hamac,
Ele singure se fac.
- Dragă aritmetică, nu ştiu ce te-mpiedică
Să rezolvi vreo trei probleme!
Eu de fleacuri nu am vreme!
Draga mea gramatică,
Nu fi antipatică!
Nu fi, zău, nesuferită!
Și transcrie într-o clipită
Exercițiile mele!
Vezi că eu n-am timp de ele!
Hai, draga mea istorie,
N-am chef să am memorie!
Ține minte tu mai bine,
Cine s-a luptat cu cine,
În ce an, și-n care loc!
Eu să-nvăț nu am timp deloc!
În țara lui Mură-n Gură,
Am prieteni pe măsură!
Vreţi să vi-i prezint cumva?
S-a făcut! Poftiți încoa’!
Ăsta-i Puiu-prinde-muște,
Asta-i Lica-vreau-galuște.
Ăsta-i Miță-strâmba-nas
Ăsta-i Duță-mielul-gras
Asta-i Sanda-somn în gene
Și-ăsta-s eu: burduf de lene.
Toată-toată ziulica,
Ați văzut? Nu fac nimica.
Și programul se încarcă.
Astfel, nu e de mirare,
Că ceva mă-mbie parcă
Și mă trage la culcare.
Ah! Îmi este somn de pic!
Și-apoi, prea mult am vorbit cu voi!
Când vorbesc mai multișor
Obosesc îngrozitor!
În țara lui Mură-n Gură
Somnul repede te fură!
Nici n-ai timp să spui la lună
… Noapte bună!…

O să plouă-Marin Sorescu

O să plouă
Își zice Dumnezeu, căscând,
Și privind la cerul fără pic de nor,
Mă cam încearcă reumatismul
De vreo patruzeci de zile și patruzeci de nopți.
Ehe, se strică vremea!
Noe, mă Noe,
Ia vino până la gard să-ți spun o vorbă.

Lauda omului-Nichita Stănescu

Din punctul de vedere-al copacilor,
soarele-i o dungă de căldură,
oamenii - o emoţie copleşitoare...
Ei sunt nişte fructe plimbătoare
ale unui pom cu mult mai mare!

Din punctul de vedere-al pietrelor,
soarele-i o piatră căzătoare,
oamenii-s o lină apăsare...
Sunt mişcare-adaugată la mişcare
şi lumina ce-o zăreşti, din soare!

Din punctul de vedere-al aerului,
soarele-i un aer plin de păsări,
aripă în aripă zbătând.
Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite,
cu aripi crescute înlăuntru,
care bat plutind, planând,
într-un aer mai curat - care e gândul!

De fi-va...Horațiu Mălăele

de fi-va supărarea ta un punct în zare,
această perspectivă mă miră și mă doare,
de fi-va supărarea ta un pumn de cuie,
această răstignire mă moare și mă suie,
de fi-va supărarea ta perna de pat,
pe care somnu-ți sta culcat,
de fi-va ea, așa cum pare,
o mică sau mai mare supărare,
tu află acuma, mândra mea poveste,
ca dacă totu-i trecător,
și asta este.

joi, 9 octombrie 2014

Ne cunoaștem-Marin Sorescu

Ne cunoaștem,
Ne-am întâlnit într-o zi
Pe pământ,
Eu mergeam pe o parte a lui
Tu pe cealaltă.
Tu erai așa și pe dincolo
O, erai ca toate femeile,
Uite că ți-am reținut
Chipul.
Eu m-am emoționat
Și ți-am spus ceva cu mâna pe inimă,
Dar n-ai avut cum să m-auzi.
Pentru că între noi treceau întruna mașini
Și ape și mai ales munți,
Și tot globul.
M-ai privit în ochi
Dar ce să vezi?
În emisfera mea
Tocmai se făcuse noapte.
Ai întins mâna: ai dat de un nor.
Eu am cuprins de umeri o frunză.

Cântecul pribeagului-Ovid Densușianu

Dacă vreți s-aflați
Din ce locuri viu,
Munții-i întrebați,
Că ei singuri știu.
Codru mi-a fost frate
Prin pustietate.
Dacă vreți să știți
Cin’ m-a mângâiat,
Cerului-i vorbiți,
Că el m-a veghiat.
Stelele mi-au fost
Noaptea adăpost.
Și-ncotro-mi duc zborul
De vreți să vă spui,
Întrebați izvorul
Care-i drumul lui.
Calea-mi se sfârșește
Unde el se-oprește

Să vorbim românește-Bogdan Petriceicu Hașdeu (

Cugetarea românească
Are portul românesc:
Nu lăsaţi dar s-o ciontească
Cei ce limba ni-o pocesc.
Când românul se-ndârjeşte
Din ţărână când mi-l scoţi,
El îţi toarnă româneşte
Un blestem de şapte coţi,
Când de dragoste s-aprinde
El vorbeşte lin şi blând,
Încât dorul te cuprinde
Dulcea-i vorbă ascultând.
Niciodată altă limbă,
De pre buze româneşti,
Nu se-ndoaie, nu se schimbă
După gândul ce gândeşti.
La mânie, la iubire,
La suspin şi chiuit,
După chiar a noastră fire
Graiul nostru e croit.
La iubire, la mânie,
La chiot şi la suspin,
România-i România
Cu fagur şi cu pelin.
Sucind limba românească,
Stricând graiul strămoşesc,
După moda franţuzească,
Sau cu modul latinesc,
Ne-am strâns minţile cu fracul
Şi simţul ne-am îmbrăcat
Cu haina, de unde dracul
Copiii şi-a înţărcat.
Românimea cât trăieşte
Graiul nu şi-l va lăsa;
Să vorbim dar româneşte.
Orice neam în limba sa!

miercuri, 8 octombrie 2014

Impozitați și lacrima și ploaia…Adrian Păunescu

De ce nu puneţi şi pe râs impozit
Şi birul progresiv pe sărăcie?
De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?
Impozitaţi şi vântul ce adie!
Ar fi păcat să ezitaţi în crima
De-a confisca şi sângele din vine,
Continuaţi prăpădul cu ardoare
Şi răul ce vă face-atât de bine!
Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia,
Penumbra, deznădejdea şi oftatul
Şi unghiile care cresc într-una,
Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul.
Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri,
Pe nou născuţi, ce nu ştiu cum îi cheamă,
Lucraţi neiertător şi echitabil,
Impozitaţi şi laptele de mamă.
Dar ce fiscalitate este aia
Din care nu se fură-ntreaga pâine
Acestui neam ce şi-a luat maidanul
De-a nu trăi în lesă ca un câine?
Taxaţi sever şi strângerea de mână!
Impozitaţi total telepatia!
Luaţi atâtea piei câte vă place
Şi desfiinţaţi prin taxe România!
Ce e complicitatea asta bleagă
Cu sărăntocii şi dezmoşteniţii?
Tot au şi ei ceva să dea ca taxă,
Treziţi-le revolte şi ambiţii!
Voi nu vedeţi că omul mai respiră?
Cât amânaţi sentinţa capitală?
Loviţi la oase naţia întreagă,
Înduioşarea e un fel de boală.
Adăugaţi impozite şi taxe
Pe taxe şi impozite, cuminte,
Impozitaţi şi lacrima şi ploaia!
Taxaţi adânc şi morţii din morminte!
Impozite pe floarea dăruită,
Impozite pe cald, ca şi pe rece,
Impozite pe rouă şi pe lună,
Impozite pe notele de 10.
Cafeaua, ceaiul, apa de fântână,
Fereastra, uşa, merită accize
Când, cu o poftă tragică, Guvernul
Îi dă un nou impuls acestei crize.
Impozite şi taxe pe cuvinte,
Dar biruri pe ecou şi pe tăcere,
A jupui poporul este nobil,
Când nu-i mai laşi nici dreptul să mai spere.
Hei, Românie, parcă răstignită,
Degeaba vrem să te-ntrebăm “Quo vadis?”,
Nici să trăim aici, nu-i cu putinţă
Nici să murim acum nu mai e gratis.
La luptă împotriva tuturora,
Într-un neomenesc război promiscuu,
Trăiască lanţul ce ne intră-n oase!
Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul!

marți, 7 octombrie 2014

Decontul final-Adrian Păunescu

Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,
Îţi dau toţi aceşti ani, îţi dau viaţa mea.
Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit nişte ani, să ţi-i dau înapoi,
Anii noştri frumoşi, anii noştri nebuni,
Am să-ţi dau săptămâni, anotimpuri şi luni.
Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Şi eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ţi mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.
Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ţi-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munţi,
Să-ţi aduc amintiri ca să poţi să mă-nfrunţi.
Să mai treci prin vreun loc unde-am stat şi-am visat,
Fără pic de păcat.
Să-mi mai iei cât de cât umilinţa tacând
Şi spitalul din gând.
Să mai schimbi drumul tău, că şi-aşa n-are rost,
Nişte cioburi să-ţi las din iubirea ce-a fost,
Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Şi de dragă ce-mi eşti mai trăiesc până vii.
Nici dovezi nu-ţi pretind, nici chitanţe nu-ţi cer,
Te aştept sus în cer,
Şapte ani te-am închis în iubirea ce-ţi port,
Să mă ierţi ca pe-un mort.
Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copţi,
C-am să-ţi dau nişte ani, strânşi în zile şi nopţi,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd şi să-ţi fiu nenoroc.
Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
Să-ţi dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,
Eu să mor, să fim chit.

Prinos de flori - Alexandru Andriţoiu

Veneam cântând spre ochii-ţi visători,
cu mari buchete-n braţ. Aveai pe masă
grădini şi-alei de felurite flori,
ca în Liban, pontifica mireasă.

Flori ce plutesc pe apă, flori de fulgi,
sau flori în munţi, pe nişte stânci severe,
flori grase tolănite-n clime dulci
şi flori ce cresc sub cer de sticlă-n sere.

Dar tu ai râs de gestu-mi desuet
şi de neprihănita-i vâlvătaie,
ai pus sub indoială un poet
buchetul risipindu-l prin odaie.

M-am răzbunat atunci pe flori. Şi sunt
duşmanul lor de temut. Dau foc prin Rome
de trandafiri, cutreier devastând
hectare mari de flăcări şi arome.

Fără grădini prin anii mei te plimbi,
prădând frumos dactilii amintirii.
Am pălmi însângerate şi cu ghimpi,
că-n drum am pălmuit toţi trandafirii.

Spleen-Paul Verlain

Erau prea roşii trandafirii,
Prea neagră iedera pe ram.
Cad jertfă deznădajduirii,
De cum te mişti, că nu te am.
Prea blând şi prea albastru cerul
Şi valurile-n larg prea verzi...
O frică m-a pătruns ca gerul,
Că fugi, te pierd şi că te pierzi.
Mă oboseşte merişorul,
Luciosul ilexului strai
Şi câmpul infinit ca dorul,
Dar nu şi tu, iubire, vai!

Les roses étaient toutes rouges,
Et les lierres étaient tout noirs.
Chère, pour peu que tu te bouges,
Renaissent tous mes désespoirs.
Le ciel était trop bleu, trop tendre,
La mer trop verte et l’air trop doux.
Je crains toujours,—ce qu’est d’attendre
Quelque fuite atroce de vous.
Du houx à la feuille vernie
Et du luisant buis je suis las,
Et de la campagne infinie
Et de tout, fors de vous, hélas!

luni, 6 octombrie 2014

SUNT FRUNZĂ-Sorin Olariu

o frunză stingheră
în palmă îmi cade
căderea ei mută mă doare mă
roade

pătrunde în carne să-mi
ardă de-a valma
şi mâna-ncleştată
şi ochiul şi
palma

iar moartea porneşte
să-mi cate ocol
mi-adulmecă
trupul nevolnic şi
gol

sunt una cu frunza
ce-n palmă o strâng
sunt una cu frunza
ce moare şi
plâng

şi-acum înţeleg ce
anume mă doare
sunt singur şi
veşted sunt frunza
ce moare

Voim statul naţional, nu statul cosmopolit, nu America dunăreană!-Mihai Eminescu

„Chestiunea de căpetenie pentru istoria şi continuitatea de desvoltare a acestei ţări este ca elementul românesc să rămîie cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul lui simţ, c-un cuvînt geniul lui să rămîie şi pentru viitor norma de desvoltare a ţării şi să pătrundă pururea această desvoltare.Voim statul naţional, nu statul cosmopolit, nu America dunăreană" (Timpul, 17 dec. 1881).

duminică, 5 octombrie 2014

NAUFRAGIU CU NĂBĂDĂI- Sorin Olariu


Pe o insulă uitată din Oceanul Pacifíc
S-a-ntâmplat un naufragiu, nici prea mare, nici prea mic
Nu ştiu care-a fost motivul: ceaţă, valuri, terorişti,
Cert e c-au scăpat cu viaţă o mulţime de turişti.
Dar să vezi ce întâmplare, iaca, pe cuvântul meu,
Cum se joacă cu destine Bunul nostru Dumnezeu.
Că din marea încleştare, din a valurilor sevă,
Au scăpat ca prin minune doi Adami cu câte-o Evă:
Doi broscani şi cu-o broscancă, doi franţuji şi-o franţuzoaică,
Doi englezi şi-o englezoaică, doi rusneci şi cu-o rusoaică
Doi nemţoci cu o nemţoaică, doi arabi şi-o arăboaică,
Şi doi greci cu o grecoaică cu mustaţă de tigroaică.
Başca au iesit din valuri, cu noroc, doi mexicani
Şi cu-o mexicancă trăznet, la vreo optsprezece ani.
Şi-ncă doi yanchei pur-sânge au scăpat şi ei uşor
Evident că împreună cu americanca lor.
Şi-n final, să vezi necazu’: cocoţaţi frumos pe-o stâncă,
Uite c-au scăpat ai dracu’ doi români şi cu-o româncă!
Şi-a trecut vreo săptămână de când au naufragiat
Şapte zile-n care-a naibii, multe s-au mai întâmplat.
Că broscanul cel mai tare, celuilalt îi sparse faţa
Să rămană numai unul pe felie cu ragazza.
Cât despre franţuji, aceştia, cum îi ştim noi plini de zel
Fac de-o săptămană-ntreagă sex în grup cu mademoiselle.
Englezoii înc-aşteptă, poate pică tam-nesam
Cineva să-i introducă, s-o cunoască pe madam
.Ruşii-ncearcă în echipă să o schimbe pe rusoaică
Pe vreun kilogram de votcă chiar făcută din pufoaică.
Nemţii s-au uitat la valuri, pe-urmă la nemţoaica lor
Şi-au plecat în largul zării înotând cu mare zor.
Beduinii, vai de dânşii, cum nu au prea multe-n bilă
Negociază arăboaica, cum s-o schimbe pe-o cămilă.
Grecii se iubesc pe rupte, iar grecoaica mică, grasă,
Blestemându-şi a ei soartă îi priveşte pofticioasă.
Mexicanii se-apucară cu bărbaţii să trateze
Cum să vândă mexicanca sau măcar s-o-nchirieze.
Pe yankei, a lor femeie, de cinci zile îi disperă
Povestindu-le de drepturi, libertate, carieră…
Iar românii cei uniţi în cultură şi idei
Au format fix trei partide şi se ceartă între ei.

Ciro De Luca - Suntem romani

Niciodată toamna-Tudor Arghezi

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid aşternut e şesul cu matasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.

Casele-adunate, ca nişte urcioare
Cu vin îngroşat în fundul lor de lut,
Stau în ţărmu-albastru-al râului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.

Păsările negre suie în apus.
Cu frunza bolnavă-a carpenului sur
Ce se desfrunzeşte, scuturând în sus,
Foile-n azur.

Cine vrea sa plângă, cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul ne'nţeles,
Şi cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes.

Poem pentru prieteni -Jorge Luis Borges

Nu pot să-ti dau soluţii pentru toate problemele vieţii,
nu am răspunsuri pentru îndoieli si temeri,
dar pot să te ascult şi să particip la zbuciumul tău.
Nu pot să schimb trecutul şi nici viitorul tău.
Dar când vei avea nevoie de mine voi fi alături de tine.
Nu pot să te opresc să nu te împiedici.
Dar pot să îţi ofer mâna, să te ajut să nu cazi.
Bucuriile , victoriile si succesele tale,
nu sunt ale mele.
Dar, sunt foarte bucuros când te văd fericit
Nu judec deciziile pe  care le iei în viaţă.
Mă limitez să te susţin, stimulându-te şi ajutându-te,
dacă îmi vei cere.
Nu pot să-ţi fixez limitele activităţii tale,
dar îţi ofer şansa necesară pentru a spera mai mult.
Nu pot evita să suferi când o durere iţi rupe sufletul.
Dar pot plânge cu tine şi pot aduna bucăţile sufletului tau…
si tu vei fi din nou bucuros de viaţă.
Nu pot să-ţi spun cine eşti şi nici cine ar trebui să fii.
Pot numai să te iubesc aşa cum eşti şi să fiu prietenul tău.
În aceste zile m-am gândit la prietenii şi prietenele mele.
Nu erai nici primul, nici ultimul şi nici la mijloc.
Nu începeai şi nici nu încheiai lista.
Dormi fericit…
Răspândeşte vibraţii de iubire…
Ştii că suntem aici în trecere.
Înfrumuseţează-ţi relaţiile!
Profită de oportunităţi.
Ascultă-ţi inima.
Fii încrezător  în viaţă.
Pretind aşa de puţin…
Să nu fiu primul, nici al doilea sau al treilea din lista ta..
Îmi ajunge că vrei să-ţi fiu prieten.
Îţi mulţumesc că exişti.

Brancardierul român-Andrei Pleșu


Cînd intri într-un spital occidental, intri într-o maşinărie. Iar cînd ieşi, mort sau viu, porţi toate însemnele procedurilor standard prin care ai trecut.
Nicio surpriză, nici o aproximaţie, nici un mister.
Cînd intri  într-un spital românesc, intri într-o pagină de literatură.
Lucrurile se desfăşoară imprevizibil, ezită între moţăială şi perplexitate, între precipitări palpitante şi lentori turceşti, între reguli aspre şi relativism balcanic.
Ai parte şi de duioşii materne (capeţi pastiluţe şi păpică, eşti invitat să ridici mînuţele şi să-ţi scoţi pijămăluţa), dar şi de bruftuluială pedagogică sau de plictisite răceli funcţionale.
E aventuros, e omeneşte, e „plin de viaţă“. Precaritatea stimulează imaginaţia.
Toţi, medici, infirmiere şi pacienţi, caută soluţii ingenioase pentru probleme care, în mod normal, se rezolvă rutinier.
Bunăvoinţa alternează cu exasperarea, organizarea lasă mereu spaţiu de joc pentru manevre arbitrare, ghinioane sau noroace.
E aventuros. E provocator.Nu te plictiseşti.
Adică e ca şi în afara zidurilor spitalului.Nu eşti în altă lume: eşti acasă!
Şi fiecare se descurcă cum poate.
În ultima vreme, am avut parte şi de eficienţa apuseană şi de lirica proză autohtonă.
Am amintiri de neşters.
De pildă întîlnirea cu un brancardier din cutare spital (local), unde trebuia să fiu cercetat cardiologic. Cercetarea cu pricina implica, după încheierea ei, mai multe ore de imobilitate.
În banalele spitale capitaliste, eşti dus la locul faptei
cu patul (pe rotile) din salon şi eşti adus înapoi cu acelaşi pat..
La noi, patul din salon e un pat stabil, matrimonial, greu de mutat din loc.
Aşa că te duci pe jos şi te întorci pe o targă ambulantă.
Problema e că trebuie să ajungi de pe targă în pat fără să te mişti.
Problema e şi că targa nu încape în rezerva în care se află patul.
E momentul în care intră în scenă brancardierul: un băiat mărunţel şi binevoitor, obligat să rezolve lucrurile prin mijloace proprii.
„Trebuie să vă pun în pat“, mă anunţă, tehnic, amicul.
„Şi cum facem?“, întreb eu, oarecum încurcat.
„Vă iau în braţe!“
„Matale nu ştii ce spui!“ – zic, surîzînd zburdalnic.
„Am peste o sută de kile!“
„Nu-i nimic, sînt obişnuit!“, răspunde bonom preopinentul, aducînd un candid omagiu bunăstării dîmboviţene, cu efectele ei radicale asupra siluetei.
Pînă să fac o listă de argumente descurajante, omul se pune pe treabă.
Scoate dintr-o geantă un  brîu de piele, o chingă, o cingătoare din cele pe care şi le pun hamalii de mobile şi piane, ca să ridice greutatea mai uşor, fără risc de hernie. Se înhămează rapid, cu mişcări experte şi, pînă să perorez compătimitor, mă ia în braţe, ca pe un prunc hipertrofic, lovit de dambla.
Mă pomenesc cu nasul în gîtlejul lui şi văd o mică apocalipsă organică: vene care se dilată, gata să pocnească, şi o parcelă de piele care se învineţeşte ameninţător.
Brancardierul e, poate, salvarea mea,dar eu sînt, cu siguranţă, apoplexia lui.
Am ajuns în pat cu o conştiinţă vinovată şi cu un durabil amor frăţesc pentru binefăcătorul meu.
Aşa ceva nu poţi trăi într-un „stabilament“ civilizat.
Orice contact uman, orice emoţie, orice frison psihanalitic sînt excluse.
Şi, în vreme ce spitalul apusean e un loc fără memorie, spitalul nostru strămoşesc e o interminabilă sursă de amintiri, ca aceea pe care tocmai am povestit-o.

Apropo: există şcoli care să formeze brancardieri?
Sau trebuie să umplem spitalele cu filozofi reciclaţi, capabili să ia în braţe, prin puterea gîndului, pacienţi de mare tonaj?

Dar asta e o problemă de reformă a învăţămîntului, pe care guvernul şi preşedinţia o vor tranşa ferm, dacă nu acum, măcar în mandatul următor...

BZN - Blue Eyes

Unde sînt cei care nu mai sînt ?-Nichifor Crainic

Întrebat-am vântul, zburătorul,
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ :
- Unde sînt cei care nu mai sînt ?
- Unde sînt cei care nu mai sînt ?

Zis-a vântul : “Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor”.

Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candelă ce leagănă-n tărie
Untdelemnul cântecului sfînt :
- Unde sînt cei care nu mai sînt ?
- Unde sînt cei care nu mai sînt ?

Zis-a ciocârlia :”S-au ascuns
În lumina Celui nepătruns”.

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele neprinse de cuvînt :
- Unde sînt cei care nu mai sînt ?
- Unde sînt cei care nu mai sînt ?

Zis-a bufniţa : “Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea”.

sâmbătă, 4 octombrie 2014

Damian Ureche - SFÎNTĂ LAŞITATE ROMÂNEASCĂ

Să loviţi în mine
Cînd împart cu ştabii
Două Bucovine,
Două Basarabii.

Dacă pace-nseamnă
Linişte impusă -
Plînsul meu cîntaţi-l
Doar în limba rusă!

Datorită ţie stăm în umbră,
Nu mai pot valorile să crească,
Stăm de-un veac cu mîinile în şolduri -
Sfîntă laşitate românească!

Şi de-atîta chin şi de durere,
Nu mai pot nici mamele să nască,
Nu primim nimic, dar ni se cere -
Sfîntă laşitate românească!

Trădători cu sufletul de slugă,
Ce-au ajuns la viaţa boierească,
Au venit la sînul tău să sugă -
Sfîntă laşitate românească!

Bietul nostru neam e plin de ură,
El, ce ştie-atîta să iubească,
Nu mai ştie omul cîte-ndură -
Sfîntă laşitate românească!

Din cuprinsul sfintei noastre ţări
Rup vecinii cu măsea frăţească
Şi ne-aşteaptă noi ameninţări -
Sfîntă laşitate românească!

De-ar veni şi-aici un pic de bine,
Dictaturi să nu ne mai umbrească,
Poate-atuncea vom scăpa de tine -
Sfîntă laşitate românească!