marți, 7 octombrie 2014

Spleen-Paul Verlain

Erau prea roşii trandafirii,
Prea neagră iedera pe ram.
Cad jertfă deznădajduirii,
De cum te mişti, că nu te am.
Prea blând şi prea albastru cerul
Şi valurile-n larg prea verzi...
O frică m-a pătruns ca gerul,
Că fugi, te pierd şi că te pierzi.
Mă oboseşte merişorul,
Luciosul ilexului strai
Şi câmpul infinit ca dorul,
Dar nu şi tu, iubire, vai!

Les roses étaient toutes rouges,
Et les lierres étaient tout noirs.
Chère, pour peu que tu te bouges,
Renaissent tous mes désespoirs.
Le ciel était trop bleu, trop tendre,
La mer trop verte et l’air trop doux.
Je crains toujours,—ce qu’est d’attendre
Quelque fuite atroce de vous.
Du houx à la feuille vernie
Et du luisant buis je suis las,
Et de la campagne infinie
Et de tout, fors de vous, hélas!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu