Întrebat-am vântul, zburătorul,
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ :
- Unde sînt cei care nu mai sînt ?
- Unde sînt cei care nu mai sînt ?
Zis-a vântul : “Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor”.
Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candelă ce leagănă-n tărie
Untdelemnul cântecului sfînt :
- Unde sînt cei care nu mai sînt ?
- Unde sînt cei care nu mai sînt ?
Zis-a ciocârlia :”S-au ascuns
În lumina Celui nepătruns”.
Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele neprinse de cuvînt :
- Unde sînt cei care nu mai sînt ?
- Unde sînt cei care nu mai sînt ?
Zis-a bufniţa : “Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu