s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.
Şi cade-n nopţi adînci pămîntul greu
de lîngă stele în singurătate.
Noi toţi cădem. Mîna de colo cade.
Şi altele, şi toate, rînd pe rînd.
Dar este Unul care ţine-n mînă
căderea asta, nesfirşit de blînd.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu